FLORIILE – Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Începe Săptămâna Patimilor, ultima din Postului Paştilor

Sărbătoarea creştină comemorarează, în ultima duminică dinaintea Paştelui, intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, şi precede Săptămana Patimilor, ultima din Postul Paştelui. În această zi îşi serbează onomastica peste 1 milion şi jumătate de români.

Pentru toţi creştinii Duminica Floriilor reprezinta florile virtuţilor adunate în timpul postului prin lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice şi curăţenia minţii dobândite prin pocăinţă.

Cu ziua de Florii, numită şi Duminica Stâlpilor, începe Săptămâna Patimilor, ultima din Postului Paştilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Biserica vede în această sărbătoare înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce, El putea să evite moartea, însă a primit-o de bunăvoie pentru a o birui. În seara acestei duminici încep în biserici slujbele deniilor din Săptămâna Sfintelor Patimi.

În acea duminică intra în Ierusalim Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus. Drumul de la Ierihon la Ierusalim trecea peste Muntele Măslinilor şi mulţimea de oameni adunată, spun exegeţii, nu era doar din Ierusalim. Pe Iisus Hristos îl urmau orbii surprinşi de strălucirea luminii, bolnavii întremaţi, cei eliberaţi de locuirea răului sau cei care asistaseră înmărmuriţi la învierea lui Lazăr, în Metania, mai multe mii de pelerini, veniţi din toate colţurile Iudeii, Galileei, Samarei şi chiar de mai departe, spre a se închina la Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor.

Acesta era alaiul care s-a ivit, în după-amiaza acelei duminici, la intrarea de răsărit a cetăţii, şi i-a nedumerit şi cutremurat pe cei din Ierusalim. Istoria era pe cale a-şi schimba cursul.

Poporul l-a întâmpinat pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”, pentru că oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, a păşit printre ei, pentru a aduce mântuirea lumii.

A fost singura oară în viaţa sa lumească când Iisus a acceptat să fie aclamat ca Împărat, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia Mântuitorul lumii.

Pe Muntele Măslinilor a rostit Mântuitorul Cuvântarea despre viaţa veşnică şi a petrecut ultimele nopţi de dinaintea morţii Sale, iar la poalele muntelui, în Grădina Ghetsimani, a fost locul de linişte şi rugăciune pentru Iisus şi ucenicii Săi după Cina cea de Taină. Şi tot de pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălţarea la Cer a Domnului.

Din primele secole ale Bisericii şi până astăzi Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani cu cei 7 măslini vechi de 2.000 de ani, schiturile şi bisericile întemeiate pe munte încă din secolul IV au devenit  unele dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale creştinătăţii.

În vechime ziua se numea şi Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care nu sunt creştini şi vor să se pregătească pentru botez) mergeau la episcop, spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei.

Se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

Atât în Bizanţ, cât şi la curţile domneşti din Ţările Române, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca la Paşti.

După un obicei din secolul al IV-lea şi generalizat în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de măslin cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

Ramurile de salcie care se împart în Biserica Ortodoxă, în ziua de Florii, sunt sfinţite la biserică şi aduse de credincioşi acasă şi puse la icoane, la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc, credinţa populara spune că acest ritual îi apară de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Credincioşii catolici obişnuiesc să celebreze Floriile printr-o procesiune în care poartă în mână ramuri de palmier sau de măslin. La întoarcerea din procesiune, se bate de  trei ori în uşa bisericii, care simbolizează poarta Paradisului, închisă după alungarea lui Adam şi a Evei. Uşa va fi deschisă pentru credincioşi, la fel cum a fost redeschisă şi poarta Paradisului prin sacrificiul de sine a lui Iisus Hristos. În biserică sunt binecuvântate ramurile de palmier sau măslin aduse de credincioşi, după care sunt arse, iar cenuşa este folosită în celebrarea zilei „Miercurea Cenuşii” din anul următor, care marchează începutul Postului Mare.

Salvează

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI