Firmele pot cere de la stat, din 2020, prime de 1.000 de euro pentru fiecare intern angajat
Parlamentarii au decis să-i încurajeze pe angajatori să lucreze cu interni, cu acte în regulă, să-i formeze și să-i angajeze pe o perioadă minimă, prin oferirea unor prime de câte 1.000 de euro/intern angajat, când au promovat Legea internshipului. Banii însă abia de anul următor pot fi ceruți pentru că e necesar ca internii să fie păstrați în companie o perioadă minimă de timp.
Legea nr. 176/2018 privind internshipul se aplică din august 2018 și prevede o primă de 4.586 de lei pentru
fiecare intern angajat păstrat în companie măcar doi ani (acesta e cuantumul exact al primei, în lege precizându-se că ar trebui indexat anual în funcție de inflație).
În 2018, redacția noastră i-a întrebat pe cei de la Ministerul Muncii de când se vor putea cere acești bani. Previzibil, sumele se pot acorda doar după ce au trecut cei doi ani de vechime a contractelor de muncă ale acestor interni. Practic, o firmă care a început un program de internship în septembrie 2018, l-a terminat în noiembrie și a angajat tot în noiembrie internul, va putea cere banii abia din noiembrie anul viitor.
„Organizațiile gazdă care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract individual de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship primesc, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării în cuantum de 4.586 de lei pentru fiecare persoană astfel angajată, după îndeplinirea obligației de menținere a raporturilor de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni. Acordarea primei de promovare a angajării se realizează în limita fondurilor alocate cu această destinație”, este explicat în lege.
Reamintim că, odată intrată în vigoare această lege, internshipurile nu se mai pot face fără contract, neplătite și contrar altor obligații prevăzute în actul normativ (detalii, aici). În cazul în care firmele nu le fac contracte, ele riscă amenzi ce pot ajunge până la 20.000 de lei pentru fiecare intern găsit în neregulă. Pe lângă nerespectarea acestei reguli, firmele pot primi aceleași amenzi și pentru nedeclararea la stat a contractelor.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi Guvernul a aprobat, joi, 3 sptembrie 2026 acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din 2026, ca formă de recunoaștere a performanțelor școlare și de încurajare a […]
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede Printre cele mai importante modificări ale noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) se numără simplificarea procedurilor pentru anumite lucrări realizate […]
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat în luna iulie 2026 cea mai puternică majorare din ultimii zece ani, ajungând la aproape 14% din consumul total, față de 10,5% în luna mai. Creșterea de 3,4 puncte […]