Actualitate

Firmele din sectorul vitivinicol ar putea primi sprijin de 7 milioane de lei pentru promovarea vinurilor românești în străinătate

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Agriculturii vizează acordarea unui sprijin de 7 milioane lei (1,5 milioane euro) pentru ca firmele din sectorul vitivinicol să îşi promoveze vinurile româneşti în străinătate, arată un proiect de Hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru măsura de promovare a vinurilor, aferentă Programului naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014- 2018.

Petrecerea Divorțaților

”Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 1.500.000 euro, respectiv 7.000.000 lei şi se asigură în limita creditelor de angajament aprobate în anul 2018 Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, arată proiectul de Hotărâre publicat în dezbatere de minister.

Sprijinul financiar se aplică întreprinderilor, respectiv producătorilor din sectorul vitivinicol care promovează vinuri în străinătate.

Valoarea totală a ajutorului de minimis nu poate depăşi echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, pe durata a trei exerciţii financiare consecutive, în cursul exerciţiului financiar în cauză şi în cele două exerciţii financiare precedente pentru o întreprindere unică.

Suma de 200.000 euro se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul acordat este finanţat în totalitate sau parţial din resurse europene.

Proiectul a fost realizat în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene. Ministerul Agriculturii vrea să instituie o schemă de ajutor de minimis, având drept scop acordarea de sprijin financiar naţional suplimentar în cuantum de 30% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru programele de promovare a vinurilor în ţări terţe.

Obiectivul acordării sprijinului financiar îl reprezintă stimularea întreprinderilor din sectorul vitivinicol, societăţi private, în vederea implementării programelor de promovare a vinurilor în ţările terţe ce pot conduce la îmbunătăţirea echilibrului între cerere şi ofertă, consolidarea sectorului vitivinicol european precum şi la îmbunătăţirea competitivităţii şi a exportului vinurilor cu DOC şi IG, sau a vinurilor pentru care se indică soiul viţei-de-vie.

”Pentru perioada 2014-2018 în cadrul Programului Naţional de Sprijin al României în Sectorul Vitivinicol 2014-2018 s-a estimat implementarea a 25 de programe de promovare a vinurilor în ţări terţe. Având în vedere perioada rămasă până la sfârşitul 12 actualului Programul Naţional de Sprijin al României în Sectorul Vitivinicol s-a estimat ca număr de beneficiari ai schemei de ajutor de minimis, pe durata de implementare a acesteia, aproximativ 10 întreprinderi, respectiv 10 programe de promovare”, arată nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Schema se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la 15 octombrie 2018, în limita bugetului alocat.

”Ajutorul se acordă sub formă de fonduri nerambursabile iar plata efectivă a acestuia se poate efectua în avans, ca plată intermediară şi sold, în urma prezentării de către beneficiar a cererilor de plată şi a documentelor justificative, la aceleaşi termene şi în aceleaşi condiţii ca şi pentru plăţile din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) aferente ajutorului financiar nerambursabil”, se menţionează în document.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație Proprietarii din România care au ridicat construcții fără autorizație de construire sau au executat lucrări diferite de cele prevăzute în autorizația existentă au la dispoziție, în anumite condiții, un nou mecanism pentru intrarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pentru motocicliști în trafic: Vor putea circula pe benzile de autobuz și vor putea trece printre mașinile oprite la semafor. Locuri speciale în parcările publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru motocicliști în trafic: Vor putea circula pe benzile de autobuz și vor putea trece printre mașinile oprite la semafor. Locuri speciale în parcările publice Motocicliștii și conducătorii de mopede din România vor putea circula pe benzile rezervate transportului public și vor putea înainta printre mașinile oprite la semafor, în anumite condiții. Noile […]

Citește mai mult

Actualitate

CCR, o nouă amânare în cazul sesizării lui Grindeanu privind programul SAFE de 16 miliarde de euro. Care este miza deciziei Curții Constituționale

Ioana Oprean

Publicat

în

CCR, o nouă amânare în cazul sesizării lui Grindeanu privind programul SAFE de 16 miliarde de euro. Care este miza deciziei Curții Constituționale Curtea Constituţională a amânat miercuri, 7 octombrie 2026, pentru data de 21 octombrie, propunţarea asupra sesizării depuse de Sorin Grindeanu privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, […]

Citește mai mult