Rămâi conectat

Economie

Firma DIAFAN Alba Iulia oferă de peste două decenii soluţii complete de securitate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La împlinirea a 22 de ani de existenţă a firmei Diafan, vreau să mulţumesc tuturor clienţilor, mulţi dintre ei ”de cursă lungă”, fără de care această aniversare nu ar fi posibilă.

Ne onorează încrederea pe care ne-au acordat-o şi care, în foarte multe cazuri, a fost doar începutul unor relaţii de afaceri pe termen lung, pe care le preţuim în mod deosebit. Cred cu tărie că succesul nostru vine şi din faptul că ne pasă sincer de fiecare client, că ne străduim întotdeauna să îi oferim soluţia care să răspundă cel mai bine nevoilor şi cerinţelor sale, că ne respectăm cu orice preţ cuvântul dat.

Filozofia mea de business, pe care am transmis-o şi angajaţilor, e foarte simplă: doar atunci când clientul e mulţumit de fiecare dată, atunci când poţi stabili o relaţie de încredere cu el, vei clădi o afacere de durată. Pe de altă parte, dacă îţi răsplăteşti angajaţii pe măsura muncii lor şi le asiguri condiţii de muncă decente, vor vrea să rămână alături de tine şi îţi vor da ce au ei mai bun. Sunt sigur că nu am fi putut fi astăzi unde suntem dacă nu am fi pus în centrul afacerii noastre aceste două principii.

SC DIAFAN a devenit în timp un furnizor recunoscut  de soluţii complete de securitate, fiind capabil să satisfacă cele mai complexe şi diverse nevoi în această sferă. Oferta noastră cuprinde de asemenea echipamente ce asigură un confort avansat, care ne uşurează viaţa şi o fac mai plăcută. Astăzi suntem tot mai grăbiţi, mai stresaţi, mai obosiţi, şi de aceea, tot ce ne simplifică viaţa de zi cu zi şi ne oferă un ambient mai plăcut, este binevenit. În plus, implementarea anumitor soluţii tehnice în activitatea curentă sau acasă atrage după sine reduceri importante de costuri.  Altfel spus,  ceea ce oferim clienţilor noştri se poate sintetiza în trei cuvinte:  SIGURANŢĂ, CONFORT, ECONOMII.

Din păcate, pe măsură ce viaţa devine tot mai grea, infracţionalitatea creşte. Alba Iulia a fost foarte multă vreme un oraş sigur, unde nu prea existau furturi, spargeri, agresiuni. În ultimii ani, însă, auzim tot mai des de asemenea cazuri. Mulţi au înţeles că trebuie să ia măsuri pentru a asigura protecţia familiilor sau afacerilor lor, dar încă mai sunt  şi din aceia care cred că ei nu sunt vulnerabili. E trist că îşi montează un sistem de alarmă sau o supraveghere video doar după ce au avut pierderi însemnate, deseori mult mai mari decât preţul unui astfel de sistem. Pe lângă siguranţa pe care o oferă un sistem electronic de securitate, tehnologia actuală oferă utilizatorilor o mulţime de facilităţi suplimentare. Cum ar fi, de exemplu, posibilitatea de a vedea în timp real, din orice loc din lume, pe un laptop sau smartphone, imagini de la locuinţa proprie, de la sediul firmei sau din orice loc pe care vor să-l protejeze. Este nevoie doar de o conexiune foarte bună la internet şi de o aplicaţie pe care o livrăm împreună cu sistemul de supraveghere video.

Automatizările pentru porţi, uşile de garaj acţionate din telecomandă, interfoanele şi video-interfoanele nu mai sunt de mult un lux, ci au devenit deja elemente absolut normale ale vieţii de zi cu zi.  Când sunt combinate toate, îţi oferă confortul maxim, iar cel mai mult le simţi utilitatea în sezonul rece. E neplăcut să cobori din maşină să deschizi poarta sau garajul,  sau să ieşi din casă să descui musafirilor , când afară plouă, ninge sau e vânt puternic.  Echipamentele pentru acţionarea porţilor sunt disponibile în multe variante, nu rămâne decât ca, pentru fiecare situaţie concretă, să alegem soluţia potrivită. Imagini şi informaţii detaliate despre tipurile şi modelele de automatizări pe care le oferim sunt prezentate în magazinul nostru virtual, www.automatizaripentruporti.ro.

Uşa din panouri termoizolante este alegerea ideală pentru închiderea unui garaj încălzit, cu atât mai mult dacă acesta e încorporat în locuinţă. Astfel, se păstrează temperatura dorită în interior, iar pe factura de gaz se va simţi diferenţa. Aceste uşi sunt la fel de utile şi pentru hale de producţie, ateliere, spaţii de uz comercial, având şi avantajul că se poate folosi la maxim spaţiul disponibil, pentru că uşile se deschid pe verticală. Există o foarte mare diversitate de modele şi culori, pot fi cu ferestre sau uşi pietonale, astfel încât se încadrează perfect în aspectul oricărei clădiri. Nu e nevoie ca golul de uşă să aibă anumite dimensiuni, noi confecţionăm uşile la comandă, inclusiv la dimensiuni mari, deci putem răspunde unor necesităţi şi cerinţe variate.

O altă activitate a firmei noastre este instalarea de aer condiţionat. Putem livra şi instala echipamente într-o gamă largă de puteri de răcire/încălzire, în oricare din tipurile constructive existente, oferim inclusiv aplicaţii speciale sau industriale, atipice, cum sunt  cele realizate pentru firme importante din judeţ. De asemenea asigurăm service pe bază de contract sau la cerere, indiferent dacă aparatele au fost sau nu instalate de firma noastră.
De când suntem autorizaţi pentru proiectarea şi instalarea de sisteme de detecţie incendiu, am întocmit numeroase proiecte de acest gen, multe dintre ele transpunându-le şi în practică. Un astfel de sistem, bine gândit şi realizat, previne pierderi importante de bunuri sau vieţi omeneşti, mai ales dacă vorbim de depozite, secţii industriale, arhive, biblioteci, spitale etc. Normativele prevăd că unele categorii de imobile, având risc ridicat de incendiu, să fie echipate în mod obligatoriu cu asemenea sisteme.

Ce vreau să subliniez, şi asta e valabil pentru întregul domeniu de activitate, este că noi nu vindem produse de-a gata, ci oferim soluţii complete, personalizate, „croite” optim pentru fiecare client în parte. În afacerea noastră, poate mai mult decât în altele, încrederea clientului este esenţială – el lasă în mâinile noastre siguranţa familiei sale, a bunurilor pe care le deţine, a afacerii pe care o conduce. Iar finalizarea unei lucrări nu este nici pe departe sfârşitul relaţiei cu clientul – ea continuă nu numai pe durata garanţiei prevăzută de lege, ci şi ulterior, noi intervenind ori de câte ori clientul are o problemă, şi asta uneori se întâmplă noaptea, în weekend sau de sărbători.

Din sfera soluţiilor complete pentru siguranţă şi confort fac parte şi: sisteme integrate de control acces şi pontaj, bariere acţionate din telecomandă, sisteme de protecţie perimetrală, supraveghere video stradală, uşi automate – glisante sau turnante, sisteme antifurt de pe raft, pe care de asemenea le oferim în diverse configuraţii şi modele. Acestea pot funcţiona ca sisteme independente sau pot fi integrate, alături de alte aplicaţii, într-un sistem complex de securitate, în funcţie de riscurile identificate şi de gradul de protecţie ce trebuie asigurat.

Dacă aveţi nevoie de mai multă siguranţă sau vă doriţi mai mult confort, specialiştii noştri vă vor oferi soluţia optimă. Ne găsiţi pe strada Traian nr. 15, de luni până vineri între orele 8-17, la telefon/fax 0258-818765, 0358-401155, precum şi la [email protected].

Emil Ştefan, managerul SC DIAFAN SRL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comisia Europeană estimează un deficit uriaș în anul 2024 pentru România, de peste 6,5% din PIB

Unirea Ziarul

Publicat

în

Comisia Europeană estimează un deficit uriaș în anul 2024 pentru România, de peste 6,5% din PIB Comisia Europeană are estimări pentru 2024 ce duc deficitul României la peste 6,5% din PIB, în timp ce Consiliul Fiscal consideră că acesta va fi în jur de 6,4% din PIB, dacă nu se va recurge din nou la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea