Festivalul „Lucian Blaga” la Sebeș: Renumitul profesor și medic Dumitru Constantin Dulcan va conferenţia sâmbătă, 10 iulie 2021
Renumitul profesor și medic Dumitru Constantin Dulcan va fi prezent la Sebeș, cu prilejul celei de-a XLI-a ediții a Festivalului „Lucian Blaga”. Sâmbătă, 10 iulie 2021, la ora 11.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeş, distinsul nostru invitat va susține conferinţa „Puterea gândului”, urmată de prezentarea cărții „Creierul şi mintea universului”, publicată de Dumitru Constantin Dulcan la Editura
Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca, în anul 2019.
DUMITRU CONSTANTIN DULCAN (n. 6 noiembrie 1938, Mârghia, Argeş) a fost Şeful Catedrei de Neurologie a Spitalului Militar Central (1992-2005) și Şeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” Bucureşti (2005-2016).
Este Doctor în medicină (1962) şi Doctor în ştiinţe medicale (1976). S-a remarcat prin participări la cursuri, documentări şi congrese în Beijing, Roma, Berlin, Paris, Marsilia, Geneva, Istanbul, Viena, Minneapolis, Londra, Toronto, Sydney, Bangkok, Madrid, Lisabona, Florenţa, Moscova, Rhodos, Nisa şi Geneva. Este membru al Societăţii Române de Neurologie, al Societăţii Române de Psihiatrie, al Societăţii Române de Acupunctură, membru al Ligii Române pentru Sănătate Mentală, Membru al Societăţii Române de Neuropsihoendocrinologie, membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, dar şi al Academiei Americane de Neurologie, al Societăţii Europene de Neurologie (ENS), al Federaţiei Internaţionale de Neurologie (IFNS), al Organizaţiei Internaţionale de Cercetare a Creierului, al Asociaţiei Naţionale şi Internaţionale pentru Studiul Durerii, membru al Societăţii Române şi Internaţionale de Inginerie Clinică şi Medicină computerizată şi membru al Ligii Internaţionale contra Epilepsiei. Dumitru Constantin Dulcan este Doctor Honoris Causa al Universității din Piteşti. A fost nominalizat între cei 100 de români pentru istoria lumii (știință și cultură).
Prof. dr. Dumitru Constatin Dulcan este cunoscut pentru lucrările cu conţinut eseistic şi filosofic: Inteligenţa materiei, Editura Militară, 1981 (ediţia a IIa, revizuită şi adăugită, Editura Teora, Bucureşti, 1992, ediţia a IIIa, revizuită şi adăugită, Editura Eikon, ClujNapoca, 2009); Somnul raţiunii, Editura Sinopsis, 2001 (ediţia a II-a şi IIIa, revizuite şi adăugite, Editura Eikon, ClujNapoca, 2014); Notes sur la métaphysique de Maurice Carême, 2003; Gândirea omului modern. Culmi şi limite, Editura Amaltea, Bucureşti, 2006; În căutarea sensului pierdut (vol. I şi II), Editura Eikon, ClujNapoca, 2008; Către noi înşine, vol. 1-2, Editura Eikon, ClujNapoca, 2010-2013; Mintea de dincolo. Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice, Editura Eikon, ClujNapoca, 2013 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015), Creierul și Mintea Universului (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019). Este coordonatorul colecției Noua Spiritualitate din cadrul Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. (sursa: www.dulcan.ro)
Municipiul Sebeş, prin Centrul Cultural „Lucian Blaga”, are onoarea de a transmite publicului interesat invitaţia de a participa la cea de-a XLI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, pe care avem plăcerea de a-l găzdui, în zilele de 9 şi 10 iulie 2021, la Sebeş şi la Lancrăm.
Important: Festivalul „Lucian Blaga” se desfăşoară cu respectarea măsurilor legislative privitoare la limitarea îmbolnăvirilor cu virusul Covid-19.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată în Izvoru Ampoiului: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată sâmbătă, 26 septembrie 2026 în localitatea Izvoru Ampoiului. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. Potrivit Jandarmeria Alba, în localitatea Izvoru Ampoiului a fost semnalată prezența unui urs. La fața locului […]
A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă
A XIV-a ediție Alba Green Energy: ADR Centru susține tranziția verde a Regiunii Centru! Proiecte europene în valoare totală de peste 600 milioane de euro investiți în creșterea eficienței energetice sau surse de energie regenerabilă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru își reafirmă rolul de motor al tranziției energetice regi-onale, participând în calitate de partener strategic […]
Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate
Controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia, făcute de ISU Alba. Amenzi de 55.000 de lei și 6 nereguli constatate Inspectorii ISU Alba au desfășurat controale inopinate la restaurante, cluburi și baruri din Alba Iulia. În urma verificărilor au fost constatate șase nereguli și aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 55.000 […]