Fermierii pot primi până la 10 milioane de euro pentru a-și deschide fabrici. AFIR a publicat ghidul final
Fermierii pot primi până la 10 milioane de euro pentru a-și deschide fabrici. AFIR a publicat ghidul final
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru măsura DR‑23 „Procesare produse agricole”, parte din Planul Strategic PAC 2023‑2027.
Prin această linie de finanțare, fermierii și procesatorii din agricultură, inclusiv microîntreprinderi, IMM-uri, cooperative, organizații de producători, PFA/II/IF și întreprinderi mari, pot obține sprijin nerambursabil pentru investiții în unități de procesare a produselor agricole.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile poate ajunge la 10 milioane de euro pentru proiectele din sectorul panificației, iar pentru alte tipuri de procesare, suma maximă este de 3 milioane de euro, cu o intensitate a sprijinului de până la 65% din costurile eligibile, potrivit agrointel.ro.
Investițiile eligibile includ crearea sau modernizarea instalațiilor de procesare, achiziția de echipamente moderne, linii tehnologice, spații de depozitare și comercializare, digitalizare și măsuri de eficiență energetică. Domeniile vizate includ panificație, morărit, cofetărie/patiserie, produse zaharoase și alte produse alimentare procesate.
Sesiunea de depunere a cererilor este programată între 15 decembrie 2025 și 16 februarie 2026.
Măsura DR‑23 are ca scop stimularea investițiilor care adaugă valoare produselor agricole românești și consolidarea industriei alimentare, încurajând proiecte orientate spre performanță, sustenabilitate și competitivitate pe piața internă și internațională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
