Actualitate

Apicultorii ar putea fi scutiți de la plata impozitelor pentru autovehiculele folosite la transportul stupilor. Legea intră la votul final

Ioana Oprean

Publicat

în

Apicultorii ar putea fi scutiți de la plata impozitelor pentru autovehiculele folosite la transportul stupilor. Legea intră la votul final

Apicultorii din România ar putea fi scutiți de la plata impozitelor pentru mașinile folosite la transportul stupilor. Senatul a adoptat luni, 8 iunie 2026, proiectul de lege, care merge acum la Camera Deputaților, for decizional.

Petrecerea Divorțaților

Senatul a adoptat proiectul de lege care completează Codul fiscal cu 88 de voturi pentru, unul împotrivă şi 18 abţineri.

Astfel, la articolul 469 a fost introdusă o nouă scutire de la plata impozitului pe mijloacele de transport, şi anume pe cele specializate pentru transportul stupilor în pastoral, omologate de Registrul Auto Român.

Senatoarea PSD Daniela Mihai a declarat că majorarea impozitelor auto a împovărat apicultorii în condițiile în care aceștia deja „se luptă cu importurile masive de miere ieftină, dar de slabă calitate, în special din ţările Mercosur, Ucraina şi China”.

Asociaţia crescătorilor de albine din România a cerut anterior executivului analizarea posibilităţii reintroducerii autovehiculelor omologate ca apicole în categoria celor scutite de la plata impozitului, în conformitate cu prevederile articolului 469 din Codul fiscal, însă nu au primit nici un răspuns, a mai spus senatoarea.

„Adoptarea acestei modificări legislative prin care autovehiculele folosite la transportul albinelor vor fi scutite de impozitul auto – pentru că transportul stupilor nu este o activitate comercială de transport rutier, ci o operaţiune tehnologică esenţială pentru producţia apicolă – reprezintă o gură de oxigen pentru apicultori. (…)

Dacă nu adoptăm această iniţiativă, vom avea un declin şi mai accentuat al apiculturii româneşti, cumulat cu schimbările climatice, cu mortalitatea crescută de anul trecut, cu reducerea producţiei şi prezenţa concurenţei neloiale din partea produselor apicole extracomunitare”, a spus Daniela Mihai.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF va putea vinde bunurile confiscate și pe eMAG sau OLX, nu doar pe platforma proprie e‑Licitații. Ce prevede proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF va putea vinde bunurile confiscate și pe eMAG sau OLX, nu doar pe platforma proprie e‑Licitații. Ce prevede proiectul ANAF ar putea vinde bunurile confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului și prin marketplace-uri ca eMAG și OLX și alte site‑uri de comerț electronic, în baza unui proiect de modificare a OG nr. […]

Citește mai mult