Femeile liberale din Cugir şi-au ales noua conducere
Femeile din Organizaţia PNL Cugir s-au reunit marţi, 16 noiembrie pentru a-şi alege noua conducere şi pentru a stabili acţiunile imediate şi cele viitoare ale organizaţiei de femei a PNL Cugir. Fosta preşedintă a organizaţiei de femei, viceprimarul Cugirului Rodica Florea, a salutat prezenţa în număr foarte mare a femeilor liberale precum şi atmosfera plăcută a reuniunii, în consens cu spiritul şi concepţiile femeilor liberale. Preşedinta interimară, Tatiana Petric a prezentat asistenţei proiectele desfăşurate din 2007 până în prezent şi evenimentele în care s-au implicat femeile liberale în această perioadă. Principalul punct al ordinii de zi a fost alegerea preşedintelui, a celor trei vicepreşedinţi şi a componenţei Biroului Permanent al Organizaţiei de Femei a PNL Cugir. Pentru funcţia de preşedinte au fost propuse Tatiana Petric şi Mariana Pereanu, ambele bucurându-se de o largă susţinere din partea liberalelor cugirene, lucru dovedit de diferenţa strânsă – doar trei voturi – care le-au despărţit şi care au fost în favoarea actualului preşedinte interimar, Tatiana Petric. Cei trei noi vicepreşedinţi sunt Mariana Pereanu, Marcela Duma şi Lilica Vanţ, în timp ce noul birou va avea 11 femei liberale.
Organizaţia de Femei a PNL Cugir şi-a propus să se implice în continuare în activităţi socio-culturale şi chiar să intensifice contactul cu anumite categorii sociale, cum ar fi persoanele cu handicap, cele vârstnice şi copiii instituţionalizaţi, care pe lângă necesităţile zilnice au nevoie şi de atenţie din partea societăţii, de comunicare, de informaţii şi îndrumări din partea membrelor care, prin poziţiile pe care le ocupă, sunt abilitate să le ofere. În acest sens, femeile liberale şi-au propus ca, periodic, cele care au pregătire didactică să acorde meditaţii gratuite copiilor de la casa de tip familial din Cugir. Totodată, conducerea organizaţiei a decis să organizeze câteva acţiuni plăcute pentru aceşti copii, în prag de sărbători. O altă acţiune care se va desfăşura în perioada imediat următoare va fi un bal de binefacere în scopul strângerii de fonduri pentru Spitalul Orăşenesc Cugir. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]