Rămâi conectat

Ştirea zilei

FĂRĂ transport gratuit pentru elevii care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu, potrivit noilor legi ale Educației

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

FĂRĂ transport gratuit pentru elevii care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu, potrivit noilor legi ale Educației

Elevii care sunt nevoiți să facă naveta la școală pentru că învață în altă localitate decât cea de domiciliu nu vor mai beneficia de transport gratuit, ci ar putea să plătească din banii lor abonamentele de transport și apoi să primească înapoi sumele prin decont, potrivit proiectului legilor Educației, varianta Deca, obținut de Edupedu.ro.

În plus, dacă Legea Învățământului Preuniversitar este adoptată în această variantă, elevii ar putea să nu mai primească nici suma forfetară cu plata în avans, cum este în prezent, decât în situația în care “elevii nu pot beneficia de transportul public local de persoane prin curse regulate”.

Gratuitatea pentru elevii navetiști a fost deja desființată de Regia de Transport Brașov, care îi anunță pe copii că trebuie să ceară de la școală banii de alocație forfetară și să plătească abonamente la serviciul public între 85 și 300 de lei pe lună. Citește mai mult

Recent, Inspectoratul Școlar Ilfov a transmis că elevii care beneficiază de gratuitate la transport nu sunt eligibili pentru suma forfetară. Citește mai mult

Aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației.

Draftul de proiect de lege al ministrului Educației, Ligia Deca aduce o modificare esențială în asigurarea transportului elevilor: în loc de gratuitate, se introduce decontarea serviciilor. Adică elevii care învață în altă localitate decât cea unde locuiesc trebuie să plătească mai întâi abonamentele de transport și apoi să primească banii înapoi în baza carnetului de elev.

Potrivit documentului, “elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de decontul serviciilor de transport public local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, în scopul asigurării dreptului la educaţie.

(2) În vederea asigurării decontului prevăzut la alin. (1), finanţarea cheltuielilor pentru transportul public local şi judeţean, rutier şi naval se asigură de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene care au calitate de autoritate contractantă cu operatorii de transport, de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA, alocate cu această destinaţie”, se mai precizează în draftul variantei Deca a legii Educației.

Ori, în prezent, în ordinul ministrului Ligia Deca din noiembrie 2022 și publicat în decembrie în Monitorul Oficial, transportul este asigurat gratuit.

“(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, nici suma forfetară abia introdusă în urmă cu două luni nu se va mai acorda tuturor elevilor, ci doar dacă există serviciul public de transport local în localitatea respectivilor elevi.

În prezent, art 84. din Legea Educației prevede că “elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare” și nu este prevăzută nici o condiție pentru ca aceștia să primească banii.

(1^3) “Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ în care sunt școlarizați. Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Suma forfetară este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social.”

În noua variantă al Legii Învățământului Preuniversitar, proiect în varianta Ligia Deca, apare o modificare importantă, mai exact o condiție prin care elevii primesc suma forfetară:

“Elevilor care nu sunt şcolarizaţi în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu şi nu pot beneficia de transportul public local de persoane prin curse regulate, li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcţie de distanţa dintre unitatea administrativ-teritorială de domiciliu şi unitatea administrativ-teritorială în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi. Modalitatea de acordare şi cuantumul sumelor forfetare lunare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului”, se arată în draftul de proiect de lege, obținut de Edupedu.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VINERI: ”Start la mișcare”, program educativ – sportiv în șanțurile Cetății Alba Carolina. Cros și ateliere de handbal, baschet, tenis și badminton 

Ziarul Unirea

Publicat

în

VINERI: ”Start la mișcare”, program educativ – sportiv în șanțurile Cetății Alba Carolina. Cros și ateliere de handbal, baschet, tenis și badminton Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia și CSM Alba Iulia, vă invită să participați, în ziua de 26 Aprilie 2024, la Programul educativ – sportiv ”START LA […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea