Fapte bune de Sfintele Paşti
În aşteptarea marii sărbători creştine a Învierii Domnului, prin toate cele 16 filiale ale sale, Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a desfăşurat acţiuni umanitare şi spirituale totodată, în aşa fel încât toate cele 64 de centre sociale patronate de aceasta au fost vizitate şi au primit atenţie. Astfel, la Aşezământul social „Sf. Vasile cel Mare” a avut loc o vizită a elevilor clasei a V-a de la Liceul Sportiv din Alba Iulia, care au adus jucării, aticole vestimentare şi o sumă de bani ca donaţie, strânsă de elevii acestei instituţii. Tot la „Sf. Vasile cel Mare” au fost şi copiii de la Grădiniţa „Dumbrava Minunată”, din Alba Iulia, împreună cu Parohia „Dealul Furcilor”, care au adus alimente, dulciuri şi jucării. La Centrul de zi „Sf.Ana” copiii instituţionalizaţi au pregătit cântece şi poezii religioase, şi au confecţionat coşuleţe şi ornamente de Paşti, pe care le-au dăruit copiilor de la Grădiniţa nr. 8 din municipiul nostru, primind în schimb de la „iepuraşii” grădiniţei hăinuţe, jucării şi dulciuri. La Centrul pilot pentru persoane cu dizabilităţi „Sf. Meletie” s-au desfăşurat activităţi de socializare şi ergoterapie, precum şi vizionări de filme cu tematică religioasă, s-au încondeiat ouă şi au fost confecţionate felicitări de Paşti. Ouăle încondeiate, adevărate lucrări de artă, au fost oferite partenerilor şi colaboratorilor asociaţiei şi au fost expuse în incinta Consiliului Judeţean Alba. De asemenea, prin Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu, Filantropia Ortodoxă a făcut vizite vârstnicilor beneficiari, împreună cu Serviciul Public de Asistenţă Socială, al Primăriei Alba Iulia, oferindu-le acestora pachete cu cele necesare mesei de Paşti.
lFlorin Roman susţine permanent o familie nevoiaşă
Liderul liberal Florin Roman susţine permanent o familie de tineri care au un copil în vârstă de un an, cu toate cele necesare traiului zilnic, sprijinindu-i să-şi plătească chiria, facturile şi să-şi asigure traiul zilnic. Face acest lucru de câteva luni de zile, încercând totodată să găsească un loc de muncă pentru tânărul tată. Dar, până atunci, el şi-a asumat rolul de ocrotitor al acestei familii nevoiaşe. Tot el şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona nişte lucrări de artă ale unei tinere profesoare de desen din Alba Iulia, ajunsă în mare impas financiar „graţie” nivelului de salarizare din învăţământ. Nu dezvăluim numele celor ajutaţi de dl. Roman, pentru că aceştia şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în anonimat.
lOameni de bună credinţă
Printre oamenii de bună credinţă, care în fiecare an sprijină familii nevoiaşe, fără a se făli cu asta, mai sunt şi alţi albaiulieni, cărora le vom dezvălui identitatea, chiar dacă ei şi-au exprimat dorinţa de a nu li se face „publicitate”: preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele Sorin Bumb, directorii din cadrul CJ Alba Ioan Bodea, Marian Aitai şi Dan Popescu, consilierul local PDL Mihai Baco şi omul de afaceri Nicolae Puşcaş. Vrednici sunt, toţi aceştia, de laudă, cu atât mai mult cu cât activitatea lor nu se limitează la perioada Sfintelor Paşti, ci se desfăşoară pe tot parcursul anului, atât în nume personal cât şi în cadrul instituţiilor pe care le reprezintă. La mulţi ani, tuturor celor de mai sus! (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan
2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi […]
FOTO | Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost invitat să participe luni, 27 octombrie 2025, la evenimentul organizat de Banca Națională a României, la Cluj-Napoca, cu prilejul lansării monedei […]
FOTO | La Aiud, prima expoziție de fotografie din Eritreea organizată în România: „O invitație de a descoperi farmecul unui oraș unic, Asmara”
La Aiud, prima expoziție de fotografie din Eritreea organizată în România: „O invitație de a descoperi farmecul unui oraș unic, Asmara” Expoziția „Asmara: Bijuteria ascunsă”, o premieră pentru România consemnată în județul Alba, a oferit vizitatorilor o privire asupra frumuseții, culorilor și ritmurilor capitalei Eritreei. Prin ochii unor fotografi talentați din Eritrea, Aiudul a devenit […]