Actualitate

Familiile pot primi un ajutor financiar pentru plata serviciilor de bonă. Klaus Iohannis a promulgat marți legea

Ioana Oprean

Publicat

în

Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. Actul normativ are ca obiect stabilirea cadrului legal de acordare, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unui ajutor familiilor cu copii de vârstă preşcolară pentru plata serviciilor oferite de bonă.

  • Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor cei ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei.
  • Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor.
  • Pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei – 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei – 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei – 250 de lei.
  • La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.
  • Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară
  • Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/grădiniţă sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/grădiniţă ori nu a retras copilul de la creşa/grădiniţă.
Petrecerea Divorțaților

Pentru a primi ajutorul financiar, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: beneficiarul să fie cetăţean român, cetăţean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în România; să fie angajat cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfăşoară activităţi independente, obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau asimilată.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui impas politic care a durat aproape șase luni, însă noua formulă de guvernare este departe de a garanta stabilitatea pe termen lung. Presa internațională avertizează că acordul dintre partidele care susțin Executivul este fragil, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani” Ministrul desemnat al Muncii, Florin Manole, a declarat marți, 20 octombrie 2026, că pensiile ar trebui indexate, iar alocațiile pentru copii ar putea fi majorate, deși Guvernul nu a discutat încă această posibilitate. Florin Manole a primit aviz pozitiv, […]

Citește mai mult

Actualitate

21-25 octombrie 2026 | Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11:  Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11:  Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România Alba Iulia, Capitala Tineretului din România în 2026, devine, în perioada 21–25 octombrie, punctul de întâlnire al tinerilor, liderilor și organizațiilor implicate în dezvoltarea mișcării de tineret din România. Cea de-a 11-a ediție a Summitului Tinerilor propune […]

Citește mai mult