Actualitate

Facturi uriașe la energie şi gaze: Ce soluții oferă directorul ANPC pentru români

Ioana Oprean

Publicat

în

Facturi uriașe la energie şi gaze: Ce soluții oferă directorul ANPC pentru români

Milioane de români sunt afectați de creșterile prețurilor la energia electrică și gaze. Prețurile s-au dublat, s-au triplat și oamenii s-au trezit cu facturi de 10 ori, de 20 de ori mai mari.

Petrecerea Divorțaților

Antena 3 a demarat o campanie pentru a vedea ce se întâmplă, de fapt, cu facturile românilor, dar și cum se ocupă statul de român de acestea. Potrivit sursei citate, unii români au ajuns să primească în luna ianuarie facturi chiar și cu 400% mai mari, iar cifrele sunt fără precedent.

Întrebat care sunt competențele și care sunt limitele în care ANPC poate acționa în cazul facturilor uriașe la energie și gaze, Paul Anghel, directorul general ANPC a spus:

„Noi avem situații concrete la Brașov. Am întâlnit un caz în care un furnizor de energie electrică a facturat majorat consumul anumitor cetățeni brașoveni.

În situația respectivă aplicăm sancțiuni contravenționale din Ordonanța 21 privind practicile comerciale de pe piața operatorilor economice și aici mă refer la afectarea interesului economic al consumatorului prin aplicarea prevederilor Ordonanței 118.

Ceea ce poate face concret? Atunci când oferta sau factura pe care o primește nu concordă cu ceea ce a avut persoana în contract să trimită o sesizare către Protecţia Consumatorilor.

Sigur că noi splituim competența cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) care să şi ocupă de formele de contract existente astăzi pe piață.

În aceste situaţii consumatorul trebuie să facă o sesizare mai întâi către operatorului economic respectiv furnizor să găsească o soluționare amiabilă acolo.

În cazul în care nu găsește această soluționare amiabilă nu trebuie să plătească trebuie să se îndrepte și către ANPC.

Specialiștii noștri vor verifica exact modul de calcul în conformitate cu prevederile actuale legale. În cazul în care modul de calcul nu este corect cu celeritate se vor restitui sumele, dacă acestea s-au plătit, dacă nu s-au plătit se va refactura clientului respectiv”, a explicat Paul Anghel director general ANPC.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor” Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor de pe A10, Sebeș–Turda, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).  „În baza expertizelor tehnice efectuate, au fost stabilite lucrări de consolidare a terenului și de remediere definitivă a degradărilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]

Citește mai mult