Fabrica de ciorapi CISEROM, de la Sebeș, se ÎNCHIDE, după aproape 100 de ani de la înființare. Compania ar fi fost cumpărată de un investitor
Fabrica de ciorapi CISEROM, de la Sebeș, se ÎNCHIDE, după aproape 100 de ani de la înființare. Compania ar fi fost cumpărată de un investitor
Fabrica de ciorapi CISEROM, de la Sebeș, se închide după aproape 100 de ani de la înființare. Compania ar fi fost cumpărată de un investitor, iar angajații s-ar afla în preaviz.
Jurnalistul Rareș Năstase, cunoscut din emisiunea ”România, te iubesc!”, anunță închiderea fabricii de șosete CISEROM, brand românesc de tradiție.
„Se închide încă un brand românesc, cu tradiție. Total întâmplător (pe traseu, între 2 filmări) am descoperit că în aceste zile e lichidare de stoc, la fabrica de ciorapi CISEROM, de la Sebeș. Am văzut asta, mergând la magazinul de la unitate.
Nu pot zâmbi în aceste fotografii, chiar îmi pare rău că această companie își va închide porțile. Am filmat aici în urmă cu câțiva ani, am văzut cum produceau marfă care ajungea și la export, fiind apreciată în vestul Europei.

Am înțeles că fabrica a fost cumpărată de un investitor și locul va fi, cel mai probabil, transformat, cu o altă destinație, din ce spun angajații. Deocamdată, are loc această lichidare de stoc, prilej cu care am cumpărat pentru toată familia.
Viața merge înainte, economia locală, națională are diverse direcții, sectorul de afaceri și producție se adaptează.
Dar am așa, un nod în gât, îmi pare rău că și acest loc se va închide. Mai ales că de aici am tot cumpărat, de-a lungul timpului și știu ce calitate aveau, la produse.
Întâmplarea face ca și azi să port șosete de la ei.
A fost unul din locurile cu tradiție, în producția textilă.
Are aproape 100 de ani de activitate, a fost reformată sub sovietici, s-a dezvoltat în perioada comunistă iar după ‘90 a fost privatizată prin metoda MEBO, acționari fiind angajați și foști salariați.
La vremea când am filmat la ei, acum vreo 7 ani, făceau cam 10 milioane de perechi de ciorapi anual, din care o treime era pentru export și făceau profit, având vreo 350 de salariați.
În ultimii 2 ani aflu că au tot fost pe pierdere și mai aveau 150 de angajați.
Încă un brand românesc se închide…”, a scris Rareș Năstase.
Despre CISEROM
Ciserom Sebeș este o companie producătoare de șosete din România. Este una dintre cele mai importante firme de profil din țară. În prezent, compania este deținută de investitori români. Capacitatea anuală de producție a fabricii de la Sebeș este de 9,5 milioane de perechi.
Scurt istoric
Compania a fost înființată în anul 1927 de către cetățeanul german Gustav Bahner sub denumirea de „Uzinele Textile Românești, firma funcționând cu 150 de muncitori și o producție lunară de 210.000 de perechi de ciorapi.
În anul 1944, firma a trecut în patrimoniul statului român, apoi sub administrație sovietică, ulterior devine din nou întreprindere românească, iar din 1995 devine societate privatizată sută la sută, cu capital autohton.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]
Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj
Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului?
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului? Plângerile penale vin, una după alta, ca ploile de toamnă peste Cetate. Le depun diverși, le citește toată lumea, le comentează toată lumea pe […]
