Expoziţia şi cartea „Colecţii şi colecţionari…” o istorie ilustrată
În cursul zilei de ieri, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, a avut loc vernisajul expoziţiei „Colecţii şi colecţionari. Oameni şi locuri din judeţul Alba. Colecţia Cristian Florin Bota”, dar şi prezentarea cărţii apărută la Editura „Unirea”, volum ce prezintă colecţia de cărţi poştale a domnului Bota. Sala de la etajul doi a muzeului gazdă s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru zecile de persoane, fie ei prieteni, colaboratori, iubitori de cultură, profesori, muzeografi, oameni ai literelor, colecţionari, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, care au ţinut să participe la această manifestare de mare însemnătate nu doar pentru Florin Bota ci şi pentru judeţul nostru, pentru domeniul cartofiliei. Invitat special a fost însuşi părintele cartofiliei româneşti, Silviu N. Dragomir, autorul volumului „Istoria cartofiliei româneşti” şi cel mai mare colecţionar pe care ţara noastră îl are.
Expoziţia „Colecţii şi colecţionari…” cuprinde o parte din cele 8.000 de cărţi poştale strânse în aproximativ două decenii de Cristian Florin Bota. Cele 500 de exponate reprezintă în fapt o istorie ilustrată şi aduc în faţa privitorilor locuri şi clădiri, imagini ale unor localităţi (Alba Iulia, Teiuş, Blaj, Sebeş, Aiud, Ocna Mureş, Abrud, Zlatna, Câmpeni) în judeţul nostru. „Este o expoziţie dedicată atât celor mai în vârstă, care pot rememora locuri şi simboluri, perioade mai bune sau nu din viaţa lor, dar şi copiilor, elevilor care nu au configurată imaginea locurilor prezentate de cărţile poştale”, a menţionat Constantin Inel, directorul adjunct al Muzeului Naţional al Unirii. Aşa cum bine a precizat Ionela Simona Marcela, unul dintre oamenii care au contribuit la realizarea acestei expoziţii, domnul Bota a devenit dintr-un admirator de vechi ilustrate un adevărat cartofil. Domnia sa a făcut sacrificii materiale şi sufleteşti, creând această colecţie din pasiune, din dragoste pentru actul cultural. Expoziţia cuprinde piese rare, de exemplu imagini ale cărţilor poştale realizate de fotograful Samoilă Mârza. „Ne dorim ca promovarea acestei colecţii şi a autorului ei să fie o invitaţie adresată altor colecţionari de la noi de a se face cunoscuţi şi de a-şi face cunoscute colecţiile, de a împărtăşi cu ceilalţi o experienţă de viaţă”, a menţionat Ionela Simona Marcela.
Cristian Florin Bota a strâns 8.000 de cărţi poştale de o remarcabilă diversitate tematică: peste 1.500 de exemplare reproduc imagini ale unor localităţi din Alba, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent, cărţi poştale interbelice şi postbelice cu imagini din restul României, cărţi poştale din afara graniţelor ţării noastre, fotografii de familie, fotografii cu actori din perioada interbelică etc. Odată cu vernisajul expoziţiei a avut loc şi prezentarea volumului cu acelaşi nume apărut la Editura „Unirea”. Finanţată de Consiliul Judeţean Alba, cartea prezintă in condiţii grafice excepţionale între coperţi tocmai această colecţie, motiv pentru care reprezintă un volum ce nu poate lipsi din biblioteca iubitorilor de frumos, de artă, de cultură.
Imagini din Cetate – porţile fortificaţiei de tip Vauban, ale instituţiilor de învăţământ din Alba Iulia, imagini surprinse în timpul construirii Catedralei Încoronării, ilustraţii din Oraşul de jos şi multe altele pot fi admirate de doritori până pe data de 15 mai. Expoziţia va deveni una itinerantă, aceasta urmând să ajungă în lunile viitoare cel puţin în oraşele prezentate prin ilustratele pe care le cuprinde. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Curier Județean
Bacalaureat 2026 | Un candidat din Alba, eliminat de la proba la alegere. Câți elevi au fost absenți
Bacalaureat 2026 | Un candidat din Alba, eliminat de la proba la alegere. Câți elevi au fost absenți Joi, 2 iulie 2026, elevii de clasa a XII-a au susținut proba la alegere în funcție de profil și specializare la bacalaureat 2026. La proba la alegere, dintre cei 2045 de candidați înscriși, au fost prezenți 1987, […]
FOTO | Andrea Buontempo, noul elev plutonier adjutant al Colegiului Militar din Alba Iulia: „Îmi pune pe umeri întreaga responsabilitate de elev model stabilită de generațiile trecute”
Andrea Buontempo, noul elev plutonier adjutant al Colegiului Militar din Alba Iulia: „Îmi pune pe umeri întreaga responsabilitate de elev model stabilită de generațiile trecute” Performanța nu este o întâmplare, ci este rezultatul unei munci neîntrerupte, al disciplinei, al dedicării și al dorinței de a deveni mai bun în fiecare zi. Ocuparea primei poziții la […]
DSVSA Alba: Comercializarea laptelui și a produselor lactate este suspendată în piața volantă din Alba Iulia până la 1 septembrie 2026. Motivul, temperaturile ridicate și canicula
DSVSA Alba: Comercializarea laptelui și a produselor lactate este suspendată în piața volantă din Alba Iulia până la 1 septembrie 2026. Motivul, temperaturile ridicate și canicula Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează producătorii și consumatorii că, începând de joi, 2 iulie 2026, și până la 1 septembrie, este suspendată comercializarea laptelui […]








