Ştirea zilei

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Undă verde pentru un proiect energetic major în Alba: Sistem de stocare în baterii de 36 MW în Sâncel și Blaj

Investițiile în infrastructura energetică și în stabilizarea rețelei electrice de distribuție primesc un nou impuls în județul Alba. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a emis decizia etapei de încadrare pentru un proiec de construire a unui sistem de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) cu o capacitate de 144 MWh și o putere instalată de 36 MW.

Petrecerea Divorțaților

Proiectul se va desfășura pe teritoriile administrative ale comunei Sâncel și municipiului Blaj.

Proiectul presupune amplasarea unui grup de baterii reîncărcabile de tip Lithium-Ion în containere dedicate. Pentru operarea automată și conectarea la Rețeaua Electrică de Distribuție (RED), ansamblul va include:

*Invertoare de rețea (on-grid), post și stație de transformare;

*Surse neîntreruptibile de alimentare (UPS backup) și un sistem automatizat de management al energiei (EMS);

*Sisteme de ventilație și răcire pe aer (AC).

Conectarea fizică la rețea se va realiza printr-un cablu subteran cu o lungime totală de 2.166 metri (dintre care 1.706 m în UAT Sâncel și 460 m în UAT Blaj), pozat în șanțuri protejate împotriva rozătoarelor prin cămăși metalice. Punctul final de racordare va fi stația de transformare 20/110 kV CEF Sâncel.

Conform documentației analizate în Comisia de Analiză Tehnică a DJM Alba, proiectul este amplasat în extravilan (pe terenuri arabile și drumuri de exploatare) și nu afectează arii naturale protejate din rețeaua Natura 2000, zone umede sau monumente istorice.

Efectele asupra mediului pe durata lucrărilor sunt evaluate ca fiind reduse și temporare. În faza de funcționare, sistemul va sprijini integrarea energiei din surse regenerabile în rețea, reducând necesitatea utilizării centralelor pe combustibili fosili pentru echilibrare și contribuind la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon. 

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda Începând de miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 20:00, se va institui măsura închiderii circulației rutiere pe Autostrada A10, Calea 1 (sensul Sebeș–Turda), pe sectorul cuprins între km 52+800 (Nodul Rutier Unirea) și km 70+000 (Nodul Rutier […]

Citește mai mult