Curier Județean

Ex-uniristul Nicuşor Stanciu, remarcat de antrenorul echipei Inter Milano

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fără tăgadă că pentru fostul unirist Nicuşor Stanciu disputa cu celebra formaţie italiană Internazionale Milano reprezintă „Eve­restul” carierei până în prezent. Cu toate că în manşa tur, joi, la Piatra Neamţ, joc câştigat de gruparea peninsulară cu scorul de 2-0 (1-0), mijlocaşul în vârstă de 19 ani a fost înlocuit la pauză, cu Dacian Varga, calităţile sale nu au rămas neobservate de tabăra adversă. Tehnicianul Interului, Andrea Stramaccioni a concentrat impresiile despre echipa antrenată de Marius Şumudică, enumerând fotbaliştii care i-au atras atenţia: “I-am remarcat pe Sânmărtean, Antal şi Stanciu, din rândurile formaţiei gazdă”, a spus Stramaccioni la finele confruntării.
Nicuşor Stanciu a debutat în acest sezon în cupele europene, fiind de fiecare dată titular în distribuţia formaţiei patronate de Adrian Porumboiu, atât în duelul din turul preliminar cu Fenerbahce, cât şi în confruntarea cu Inter Milano, câştigătoarea Champions League în 2010. Cotat de site-ul transfermarkt la un milion de euro, Nicuşor Stanciu a fost vândut anul trecut de FC Unirea Alba Iulia la FC Vaslui contra sumei de 225.000 euro. Component al echipei naţionale de tineret, fostul jucător al formaţiei din Cetatea Marii Uniri intră şi în vederile selecţionerului Victor Piţurcă în perspectiva preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2014. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]

Citește mai mult