Curier Județean

Evenimente speciale pentru copiii din casele de tip familial și centrele de îngrijire de zi patronate de DGASPC Alba, de 1 iunie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Internaţională a Copilului îşi are originea în anul 1925, la „Conferinţa pentru bunăstarea copiilor”, care a avut loc la Geneva. Reprezentanţii celor 54 de ţări participante au elaborat „Declaraţia de la Geneva privind protecţia copilului”, axată pe combaterea sărăciei, a exploatării copiilor şi numeroase aspecte legate de educaţie. În urma acestei convenţii, mai multe state participante au convenit să desemneze o „Zi a copilului”, zi ce a fost sărbătorită pentru prima dată la San Francisco, în anul 1925.

ziua copiluluiTreizeci de ani mai târziu, în 20 noiembrie 1954, Adunarea generală ONU adoptă „Declaraţia drepturilor copilului” şi, 35 de ani mai târziu, la aceeaşi dată (20 noiembrie 1989) şi în acelaşi cadru se semna Convenția cu privire la Drepturile Copilului – o lege internațională care stipulează drepturile pe care le au copiii și tinerii din întreaga lume.

Un copil este ca o pasare care dorește să își ia zborul spre imensitatea cerului, să fie liberă, nu închisă într-o colivie; îndată ce un copil este dezavantajat, marginalizat, zborul lui nu mai poate să atingă înălțimile albastre, iar speranțele, dorințele, aripile îi vor fi frânte.

Egalitatea ar trebui să fie un mod de viață și nu o concepție care pare imposibil de atins din cauza unor lucruri minore care în ochii unora iau proporții colosale: culoarea pielii nu poate să determine și culoarea sufletului unui copil; limba vorbită nu poate fi un impediment, deoarece copiii nu au nevoie de cuvinte ca să se înțeleagă și să comunice, ei folosesc limbajul sufletului, un limbaj universal ce nu are nevoie de cuvinte; religia nu poate fi un obstacol, deoarece toți copiii sunt învăluiți în mantia binelui; sănătatea este unul din lucrurile importante la care are dreptul un copil, deoarece sănătatea este o calitate necesară unei vieți senine; asistența medicală este strict necesară și trebuie oferită fără nici un fel de condiții; educația este cea care bune bazele unei cunoașteri temeinice, pregătește și formează o viitoare persoană ca să trăiască independent și să-și asume pe deplin responsabilitățile în cadrul societății în care trăiește.

Legea 272 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului aprobată în anul 2004 este legea care reglementează, în România, cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului.

Ziua de 1 Iunie – „Ziua Internaţională a Copilului” este o zi în care trebuie să sărbătorim copilăria, este un prilej de a oferi sprijin copiilor, este o zi  care vrea să arate că el, COPILUL, este un mare dar al vieţii – dar ce trebuie să fie ocrotit şi iubit necondiţionat. Copilăria este o lume de poveste, plină de culoare, veselie și aventuri minunate, o vârstă a frumuseții și inocenței sufletești.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba este instituția care oferă asistență și sprijin pentru copii, familie, persoane singure, persoane vârstnice, persoane aflate în nevoie, abuzate, marginalizate sau cu dizabilități și în colaborare cu autoritățile locale și județene, organizațiile non-guvernamentale, fundațiile și spitale este aproape de cei care au nevoie de ajutor.

Copiii lipsiţi de ocrotirea părintească vor sărbători această zi înconjuraţi de căldura  celor care îi au în grijă. Toţi copiii/tinerii ocrotiţi în casele de tip familial, centrele de îngrijire de zi aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba vor participa la acţiunile cu caracter cultural, artistic, distractiv şi sportiv organizate de instituțiile de învățământ frecventate pentru a sărbători această zi, iar ”acasă”, în centrele rezidențiale, vor fi așteptați cu o masă festivă.

„Copilăria este un moment, o trăire la care ne raportam, apoi, ca adulţi toată viaţă. Toţi copiii de astăzi, adulţii  de  mâine, ar trebui să-şi amintească despre copilărie ca despre  o etapă frumoasă şi plină de bucurii din viaţă. Din păcate, sunt copii care încă trebuie să lupte pentru dragostea care înseamnă atât de mult, tocmai pentru că le lipseşte. Aceşti copii au nevoie doar de o şansă pentru a-şi demonstra valoarea şi capacitatea lor. De aceea, societatea este datoare şi trebuie să acorde atenţie şi  sprijin tuturor copiilor, indiferent de etnie, vârstă, sex, rasă, pentru că toţi au nevoie de dragoste şi înţelegere.

Conducerea DGASPC Alba doreşte tuturor copiilor: bucurii, multă sănătate, fericire şi le urează de ziua lor şi pentru toate zilele care urmează: LA MULTI ANI!”, precizează directorul general al DGASPC Alba, profesor Sorin Valerian Chirilă.

Biroul de presă al DGASPC Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient

Ioana Oprean

Publicat

în

IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient Judecătoria Alba Iulia a dispus anularea unui proces-verbal de contravenție prin care un șofer fusese sancționat cu amendă de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia Cea de-a șasea ediție a evenimentului Cars X Coffee Alba s-a desfășurat în perioada 18–20 septembrie 2026, în inima Cetății Alba Carolina, reunind pasionați de mașini, automobile spectaculoase și iubitori ai atmosferei auto. Pe parcursul celor […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei Polițiștii Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș și cu cei ai Serviciului Rutier, au derulat la data de 19/20 septembrie 2026, în intervalul […]

Citește mai mult