Evaluare Națională 2018. Perlele elevilor de clasa a VIII-a, la limba română: Pe urs îl putem numi Teddy Bear, nume care ştiu că vine de la preşedintele Americii
Elevii de clasa a VIII-a au susținut, luni, proba la limba și literatura română, prima din cadrul Evaluării Naționale și, ca în fiecare an, s-au întrecut în perle, care mai de care mai haioase.
La primul subiect elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat şase cerinţe pe baza unui text la prima vedere şi au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la genul epic a textului.
La al doilea subiect, elevii au primit tot un text la prima vedere, cu şase cerinţe, şi au avut de redactat o naraţiune de 150-200 de cuvinte în care să relateze o întâmplare petrecută în Cetatea Alba Carolina.
Profesorii care au corectat lucrările la limba şi literatura română au constatat că adolescenţii nu şi-au dorit să lase pagina goală, aşa că au umplut-o cu perle:
– Copiii vor să-şi lase mâncarea pentru că aveau la ei ouă fierte şi ceapă, care probabil s-au împuţit şi au atras sălbăticiunile pădurii, comoara noastră naţională, Moş Martin.
– Textul nu are idei secundare. Toate sunt super principale şi îmi e jenă să aleg.
– Personajele vor să îşi lase mâncarea de frică să nu-i trosnească ursul.
– Oamenii s-au gândit să facă pe morţii sau să se caţere într-un copac, pentru că nu puteau să le facă pe amândouă.
– Copiii au zis că mai bine să dea ursului mâncarea, decât să îi dea trupurile lor. Din păcate, aveau numai două patee, iar urşii mănâncă mult.
– Pe urs îl putem numi Teddy Bear, nume care ştiu că vine de la preşedintele Americii. Dar pentru că suntem în România, în locul ursului a venit un bărbat cu breton.
– Anul în care a apărut articolul este 35/2017.
– Numele guvernatorului a fost Generalul Steinville.
– Cuvântul “auriu” s-a format dintr-un material preţios, doar că a ieşit o tinichea.
– Cuvântul des s-a format foarte simplu. S-au pus una lângă alta litera d cu litera e cu litera s.
– Cuvântul des nu s-a format. Aşa e el. Îl găsim în dicţionar.
– În formularea “pe drumul numit Take Ionescu”, autoarea nu ne spune exact ce trebuie să ia domnul Ionescu. Probabil să ia acel drum.
– Sensul cuvântului crengi e boscheţi.
– În “de-acolo”, cratima a fost folosită degeaba. Putem folosi liniuţa când ne grăbim, dar numai când foarte tare.
– Genul substantivului “momentul” este feminin: două momente.
– “Momentul” are gen necunoscut. Este jumătate masculin, jumătate feminin.
– Ursul brun românesc prefera sendvişurile decât să-ţi faci poze cu el.
– În cetatea Ierusalim sunt multe babe şi călugări cu barbă. Eu am fost în pantaloni scurţi.
– Eu am fost la bunici în cetatea din Game of Thrones. Bunicii mei erau regele şi regina şi aveau un copil care se căsătorea cu o actriţă.
– Nu am fost într-o cetate, dar voi povesti o întâmplare dintr-o staţiune all incusive, adică tot inclusiv.
– Urşii vin după mirosul de om, dacă te-ai dat cu parfum sau nu te-ai spălat. Atunci probabil a venit după mirosul de ouă.
– Întâmplarea s-a întâmplat în cetatea Căţân, care e o cutie de joc social.
– Locuitorii cetăţii Tomis, adică Constanța, se numesc cetăţeni. Acolo mergem noi an de an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor
Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor Regina Maria apărea, în anul 1922, în reclama casei franceze Houbigant pentru Mon Boudoir, devenind una dintre primele figuri regale […]
Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului
Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]