Curier Județean

„Eu nu-mi vând votul!” – o acţiune îndreptată împotriva mitei electorale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În această perioadă, tinerii din PNL Alba Iulia au demarat o campanie de popularizare a importanţei participării la vot şi de luptă împotriva acceptării de către cetăţeni a mitei electorale: „Eu nu-mi vând votul”. Campania face parte dintr-un proiect demarat la nivel naţional, care are trei mari etape: „Studenţii nu-şi vând votul”, „Tinerii nu-şi vând votul” şi „Eu nu-mi vând votul”. Finalul campaniei este programat pentru perioada anterioară alegerilor locale de anul viitor.
Primul pas important în implementarea în Alba Iulia a campaniei a avut loc duminică, 4 decembrie, când mai mulţi tineri liberali din municipiu au împărţit pliante cu scopul de a se populariza campania şi obiectivele sale.
Preşedintele TNL Alba Iulia, prof. Adrian Simion a declarat: „Am luat această decizie după ce am constatat, la ultimele alegeri, că oamenii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de a merge la vot şi destul de uşor de păcălit de cei care vor să le cumpere voturile. Motivele sunt multiple, iar noi tocmai aici vrem să determinăm modificarea de mentalitate. Este în puterea noastră să schimbăm lucrurile în bine şi de aceea vorbim cu cetăţenii şi le explicăm cât de necesar este votul lor pentru această schimbare, pentru această revoluţie a bunului simţ. De ce este falimentar să-mi vând votul? Din cel puţin câteva motive uşor de înţeles: litri de ulei, kilogramele de făină, excursiile la mănăstiri, pachetele cu cadouri ş.a.m.d. pe care unii le pregătesc pentru campaniile electorale de anul viitor, nu vor aduce decât un bine minor, de moment, dar vor fi urmate de încă 4 ani de suferinţe pentru popor şi îmbuibare pentru ciocoii de la putere. Votul nu trebuie vândut pentru că este un drept civic ce nu are preţ, deoarece fiecare în parte trebuie să decidă cu cine votează. România are nevoie de alegeri corecte. Nu în ultimul rând, oferirea şi acceptarea mitei electorale reprezintă o ilegalitate sancţionată conform legii.”
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Elevii și personalul Colegiului Militar „Mihai Viteazul”, exercițiu de evacuare în caz de incendiu alături de pompierii din Alba Iulia: ,,Siguranța este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii și personalul Colegiului Militar „Mihai Viteazul”, exercițiu de evacuare în caz de incendiu alături de pompierii din Alba Iulia: ,,Siguranța este o prioritate” Elevii și personalul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au participat, în această săptămână, la un exercițiu complex de evacuare și salvare în cazul producerii unui incendiu, desfășurat împreună […]

Citește mai mult

Curier Județean

18 septembrie 2026 | Prețul benzinei se menține la 9,99 lei per litru în Alba Iulia: Cât a ajuns să coste motorina

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețul benzinei se menține la 9,99 lei per litru în Alba Iulia: Cât a ajuns să coste motorina Prețurile la pompă sunt într-o continuă creștere, pe fondul tensiunilor geopolitice. Vineri, 18 septembrie, șoferii care au alimentat în Alba Iulia au găsit, în mai multe stații din oraș, benzina la prețul de 9,99 lei pe litru. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Noul pod din Câmpeni, peste Arieș, în teste: Au fost utilizate 4 autocamioane 8×4, încărcate la o masă totală de aproximativ 42 de tone fiecare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul pod din Câmpeni, peste Arieș, în teste: Au fost utilizate 4 autocamioane 8×4, încărcate la o masă totală de aproximativ 42 de tone fiecare Noul pod din Câmpeni, peste râul Arieș, a trecut joi, 17 septembrie 2026, prin proba statică a suprastructurii, una dintre ultimele etape înainte de pregătirea deschiderii pentru circulația rutieră. Pentru […]

Citește mai mult