Este oficial! Autostrada Sebeș -Turda va fi construită până în 2016, iar lucrările vor începe din toamnă
Potrivit declarațiilor vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Florin Roman, începând din toamna acestui an vor începe lucrările la autostrada Sebeș – Turda, pe o distanță de 74,10 kilometri.
Informația a fost confirmată și de către ministrul delegat al proiectelor de infrastructură, Dan Șova, care aflat astăzi la Cluj Napoca a declarat ca lucrările la autostrada Sebes -Turda vor începe in trimestrul III al acestui an și se vor finaliza în anul 2016.
În acest moment se lucrează la refacerea studiului de fezabilitate care era prevăzut inițial pentru drum expres între cele două localități.
Valoarea estimată a lucrarilor pentru viitorul tronson de autostradă de pe raza județului Alba este de circa 920 de milioane de euro. Finațarea investiției va fi făcută prin Programul Reţeaua trans-Europeană de transport (TEN-T), acest lucru însemnând că 85 % din costuri vor fi suportate din fonduri europene.
Construcţia reţelei trans-Europene de transport TEN-T presupune interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale de transport precum şi accesul la acestea.
Autostrada Sebeș – Turda va face legatura între Culoarul IV Paneuropean Arad – Sibiu și Autostrada Transilvania. Practic acest tronson va prelua traficul pe DN 1 de la Sebes si pana la Turda, reducând semnificativ timpul necesar pentru a ajunge din Alba Iulia la Cluj-Napoca și reducând de asemenea riscurile pe care drumul național cu 2 benzi le presupune la acest moment pentru cei care circulă pe această rută. Odată finalizată, autostrda va funcționa practic și ca o centură pentru toate localitățile dintre Alba Iulia și Câmpia Turzii (Teiuș, Aiud, Unirea).
„Este un tronson de 74 de kilometri pentru care am găsit finanțare din fondurile pe 2007 – 2013. În următoarele luni se fac studiile de fezabilitate pentru Turda – Sebeș, iar drumul va fi trecut de la statutul de drum expres la Autostradă. Vom lega Turda ca să aibă unde să se verse Autostrada Transilvania”, a declarat Dan Șova, Ministrul marilor proiecte.
“Vreau să-i multumesc public domnului ministru Dan Sova. Ca urmare a demersurilor pe care le-am făcut in numele USL Alba, astăzi la Cluj Napoca, domnia sa a declarat ca lucrările la autostrada Turda – Sebes încep in trimestrul III si se finalizeaza in 2016. E o bucurie mare cand vezi ca nu muncesti degeaba!”, a declarat Florin Roman.
foto Autostrda Orăștie-Sibiu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]