Escrocheria de la CEC Bank Zlatna: Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca Elena Meteșan să rămână în arest preventiv
Marţi, 13.09.2016, în dosarul cunoscut opiniei publice ca Dosarul escrocheriei de la Zlatna, Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia formulată de inculpata M.E. împotriva măsurii arestării preventive pentru 30 de zile dispusă judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba – informează reprezentantul instanței.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă, astfel încât inculpata M.E. va fi cercetată în continuare, cel puţin pentru 30 de zile, în stare de arest preventiv, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave (92 acte materiale) şi înşelăciune (15 infracţiuni).
”Respinge ca nefondată contestaţia declarată de inculpata M.E. împotriva încheierii penale nr. 160 din 10 septembrie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr. 3288/107/2016. În temeiul art. 275 alin. 2) C.pr.pen. obligă pe inculpata contestatoare să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura contestaţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 13.09.2016”, se arată în minuta hotărârii pronunţate în acest caz, postată pe portalul Curţii de Apel Alba Iulia.
Reamintim că Elena Meteșan și sora sa, Victoria Popa, ambele angajate la unitatea bancară din Zlatna, sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave (92 acte materiale) şi înşelăciune (15 infracţiuni).Acestea sunt bănuite că au păgubit 108 clienţi ai CEC Bank, prejudiciul ridicându-se la peste 3,2 milioane de lei, potrivit IPJ Alba.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat vineri patru percheziţii domiciliare în Zlatna şi localitatea Tăuţi, la locuinţele celor două femei.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2016, angajatele unei agenţiei bancare, şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit.
Totodată, acestea i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Semnalizarea drumurilor județene din Alba: Achiziție în derulare a Consiliului Județean. Lista
Semnalizarea drumurilor județene din Alba: Achiziție în derulare a Consiliului Județean. Lista Consiliul Județean Alba pregătește o nouă achiziție de produse pentru semnalizarea rutieră verticală, cu o valoare totală estimată de 177.601 lei fără TVA. Data limită pentru primirea ofertelor este 9 noiembrie 2026. Instituția își motivează demersul prin calitatea de administrator al drumurilor județene. […]
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
