Rămâi conectat

Actualitate

Elit sărbătorește 20 de ani de activitate prin sprijinirea campaniei ”Spitale publice din bani privați” a Fundației Filantropice Metropolis

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elit sărbătorește 20 de ani de activitate prin sprijinirea campaniei ”Spitale publice din bani privați” a Fundației Filantropice Metropolis

Elit, una dintre cele mai importante companii de pe piața de produse din carne și mezeluri din România, sărbătorește 20 de ani de activitate prin susținerea campaniei ”Spitale publice din bani privați” a Fundației Filantropice Metropolis, o inițiativă prin care spitale de stat din țara noastră sunt renovate și dotate cu ajutorul cetățenilor și al firmelor private.

La ceas aniversar, Elit le mulțumește celor alături de care dezvoltarea companiei a devenit o realitate: angajați, parteneri de business, furnizori, autorități, parteneri în cadrul proiectelor de responsabilitate socială și tuturor celor care au avut încredere în portofoliul de produse al companiei: familiile din România.

La 20 de ani de la momentul lansării primului produs Elit pe rafturile magazinelor, compania își propune să susțină comunitatea care a făcut parte, în tot acest timp, din povestea brandului Elit. Astfel, la ceas aniversar, gândurile bune se transpun în sprijinirea unui amplu proiect social: ”Spitale publice din bani privați”.

“20 de ani de activitate sunt dovada vie că Elit este o companie puternică, care poate reprezenta cu cinste industria și care poate concura de la egal la egal cu marii jucători internaționali. Începând cu prima zi, compania a crescut continuu, evidențiind an de an o dezvoltare sustenabilă, bazată pe produse de calitate, inovație continuă, un simț aparte pentru preferințele consumatorului și responsabilitate pentru comunitatea din care face parte. 20 de ani pentru noi înseamnă o promisiune îndeplinită și mândria recunoașterii publice a gustului desăvârșit Elit. Mezelurile Elit sunt inspirate de oameni și de nevoile acestora. De aceea, ne întoarcem mereu către comunitate și sprijinim proiecte sociale relevante. De această dată, am ales să venim în ajutorul Fundației Filantropice Metropolis în renovarea și dotarea unor spitale publice din țara noastră”, a declarat Voicu Vușcan, Administrator Elit.

Până acum, Fundația Filantropică Metropolis a reușit, printre altele, renovarea secției de Hematologie Pediatrică și Nefrologie Pediatrică de la Spitalul Fundeni, schimbarea paturilor la spitalul din Tecuci, achiziția a încă 600 de paturi distribuite la mai multe spitale din țară, construirea de lifturi la spitalele din Piatra Neamț și Deva, dotarea spitalelor Bagdasar Arseni și Sf. Pantelimon din București cu tărgi hidraulice.

”Mulțumim, Elit, că ați ales să ne fiți alături la aniversarea de 20 de ani a companiei. Ne-ați dat curaj să mergem mai departe. Cu ajutorul vostru, vom începe renovarea secției de chirurgie pediatrică de la Spitalul Fundeni, renovarea Pavilionului 01 al Spitalului Clinic „Avram Iancu din Oradea” destinat spitalizării de zi, renovarea Secției de Radiologie S.J.U.R. a Spitalului Județean de Urgență Reșita. Fără voi, toate acestea ar fi avut de așteptat în continuare”, a spus Codin Maticiuc, inițiatorul proiectului ”Spitale publice din bani privați”.

20 de ani de dezvoltare sustenabilă

Elit a reușit, în acești 20 de ani, să ofere pieței din România un model de afacere de succes, unde atributele de brand sunt recunoscute de clienți și consumatori deopotrivă: gust desăvârșit, calitate a produselor și grijă pentru clienți.

Istoria de succes a companiei își are rădăcinile în filozofia proprie de business, care a condus la construirea unor spații de producție la standarde europene. Compania a început cu capital 100% românesc și a crescut prin votul de încredere al clienților și consumatorilor, câștigat prin muncă susținută, dar și un dram de optimism. Astfel, a ajuns la un număr de peste 16.000 clienți, de la mici producători locali la mari lanțuri de magazine la nivel național.

Încă de la început, compania a ales calea dezvoltării în ritm continuu, extinderea treptată, însă cu pași siguri a capacităţii de producţie, dovedind constant calitatea produselor oferite. Elit s-a dezvoltat datorită oamenilor dedicați care sunt direct implicați în procesul de producție.

Acum, compania este parte a grupului Smithfield România, cel mai mare producător și procesator de carne din România.

Peste 300 de produse în portofoliu și 2000 de angajați

De-a lungul timpului, Elit a dezvoltat un portofoliu care însumează astăzi peste 300 de produse cu gust desăvârșit, atent selectate. Numărându-se printre cele mai apreciate produse ale grupului, Cârnații Gratarel din gama Plin de Carne au fost desemnați câştigători ai premiului „Votat Produsul Anului 2020”.

Contribuția semnificativă în dezvoltarea economică a zonei continuă să aibă valoare adăugată pe întreg lanțul de producție. Pe lângă contribuții substanțiale la bugetul de stat, Elit continuă să fie un angajator preferat în zona Transilvaniei, acolo unde locurile de muncă oferite, si amprenta economica a companieicontribuie la crearea unui lanț valoric sigur și stabil. Compania numără la momentul actual aproximativ 2.000 de angajați, care contribuie la o producție lunară de peste 2.400 tone de preparate.

De asemenea, Elit sprijină indirect dezvoltarea organică a micilor magazine, a furnizorilor locali din industria alimentară sau a furnizorilor de servicii adiacente, prin parteneriate locale stabile.

***

Despre Elit

Elit este un brand îndrăzneț, conversațional și amical, susținător al felului de a spune și face lucruri românești, de calitate. În prezent, Elit produce anual peste 30.000 de tone de mezeluri în cadrul celor 3 fabrici proprii din Alba, București și Arad.

Mai multe detalii:

www.mezeluri.ro

https://www.facebook.com/mezeluri.ro/

https://www.instagram.com/elit.mezeluri

https://www.youtube.com/channel/UC5XQjeLjv8iWGLM-NSReCCA

Despre Fundația Filantropică Metropolis

Cu o istorie de 20 de ani, Fundația Metropolis se concentrează pe asistență socială pentru copiii vulnerabili din centrele proprii și partenere, pe renovarea spitalelor publice din bani privați, dar și pe susținerea cauzelor individuale verificate. 

Printre proiectele Fundației în cadrul inițiativei ”Spitale publice din bani privați” se numără renovarea secției de Hematologie Pediatrică și Nefrologie Pediatrică de la Spitalul Fundeni, schimbarea a 244 de paturi la spitalul din Tecuci, achiziția a încă 600 de paturi distribuite la mai multe spitale din țară, construirea de lifturi la spitalele din Piatra Neamț și Deva, dotarea spitalelor Bagdasar Arseni și Sf. Pantelimon din București cu tărgi hidraulice.

Curând, urmează demararea altor proiecte:

  • renovarea Pavilionului 01 al Spitalului Clinic „Avram Iancu din Oradea” destinat spitalizării de zi;
  • renovarea Secției de Radiologie S.J.U.R. a Spitalului Județean de Urgență Reșita (3 unități);
  • renovarea Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Fundeni prin lucrări de compartimentare și modernizare a întregii secții: înlocuirea instalațiilor termice, montarea de echipamente climatice, placarea cu materiale agrementate conform standardelor în vigoare, înlocuirea tâmplăriei ușilor și a geamurilor, construirea de grupuri sanitare în saloane, montarea de rampe medicale în vederea asigurării gazelor medicale către pacienți, montarea unei uși automate ce nu necesită atingere, montarea de sisteme de siguranță pentru pacienți, montarea de sisteme de avertizare și alarmare în caz de incendiu, implementarea unor sisteme de ventilație destinate saloanelor;
  • renovarea Pavilionului B2 al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș: înlocuirea sistemului de încălzire, înlocuirea sistemului de scurgere, reparații de tencuieli și placări, remedierea și modernizarea sistemului de instalație electrică.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea