Elevii vor primi lapte, fructe şi legume la şcoală graţie unui program european
Elevii vor primi lapte, fructe şi legume la şcoală graţie unui program european
Peste 150 de milioane de euro pentru aplicarea în şcoli a programului UE pentru alimentaţie sănătoasă.
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, prin hotărâre, programul pentru şcoli al Uniunii Europene de promovare a alimentaţiei sănătoase în rândul preşcolarilor şi elevilor, fiind alocate pentru anul şcolar 2023 – 2024 peste 150.000.000 de euro, fonduri europene şi guvernamentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„Guvernul a aprobat astăzi hotărârea prin care este asigurată implementarea programului pentru şcoli al Uniunii Europene, program de promovare a alimentaţiei sănătoase în rândul preşcolarilor şi elevilor.
În cifre, acest program înseamnă peste 150.000.000 euro de la Uniunea Europeană şi de la bugetul de stat numai pentru anul şcolar următor, 2023 – 2024, iar beneficiarii acestui program sunt cei peste 1,8 milioane de elevi şi de preşcolari din România, care vor primi fructe, legume, lapte şi lactate şi produse de panificaţie”, a precizat Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Pe parcursul unei săptămâni, în anul şcolar viitor, fiecare preşcolar şi elev va primi gratuit trei porţii de lapte şi două porţii de produse lactate. În anii şcolari anteriori se distribuiau două porţii de lapte şi o singură porţie de produs lactat, a amintit purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Copiii cu intoleranţă la gluten sau lactoză sau la orice alt ingredient sau compus din produsele distribuite vor putea beneficia de produse adecvate, a subliniat Mihai Constantin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Admitere la liceu 2026 pentru elevii olimpici, fără susținerea Evaluării Naționale: Proiect în consultare publică
Admitere la liceu 2026 pentru elevii olimpici, fără susținerea Evaluării Naționale: Proiect în consultare publică Elevii olimpici de clasa a VIII-a se pot înscrie la liceu fără să mai susțină Evaluarea Națională, potrivit proiectului de metodologie de înscriere în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 pentru elevii olimpici, pus în consultare publică. Conform proiectului […]
Motorina din România, mai scumpă decât ar justifica piața. Expert: „Prețul este peste nivelul prețului corect de piață cu aproximativ 10 bani pe litru”
Motorina din România, mai scumpă decât ar justifica piața. Expert: „Prețul este peste nivelul prețului corect de piață cu aproximativ 10 bani pe litru” Prețul motorinei la pompă din România este peste nivelul prețului corect de piață cu aproximativ 10 bani pe litru, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi, […]
VIDEO | Continuă lucrările de retehnologizare la Vidraru: Panourile sunt montate cu ajutorul unui elicopter din cauza accesului dificil în zonă
Continuă lucrările de retehnologizare la Vidraru: Panourile sunt montate cu ajutorul unui elicopter din cauza accesului dificil în zonă Lucrările de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru continuă, în această perioadă fiind montate ,,panourile grătarului des în zona prizei de apă a barajului”. Operațiunea se desfășoară cu ajutorul unui elicopter, din cauza accesului dificil în zonă. […]
