Actualitate

Elevi „stresaţi” de pixul roşu. În Alba nu s-a luat nicio decizie privind schimbarea culorii cu care se corectează lucrările

Alexandra Mates

Publicat

în

Elevii au mai născocit un motiv pentru care sunt stresaţi de şcoală: PIXUL ROŞU. Această culoare pare să îi sperie pe unii elevi care, în loc să îşi dea silinţa să nu mai facă greşeli în teste, preferă să dea vina pe culoare. Totuşi, psihopedagogii le dau dreptate copiilor şi spun că o culoare potrivită pentru evidenţierea greşelilor ar fi verdele.

Totul a pornit după ce mai mulţi elevi au susţinut că sunt foarte stresaţi când îşi văd lucrările corectate cu roşu. Apoi, au intervenit mai mulţi psihologi şi specialişti care, după mai multe studii, au ajuns la concluzia că pixul de culoare roşie provoaca angoasă şi stres. De aceea a şi fost propus verdele ca soluţie, pentru că pare o culoare mai „prietenoasă”.

Părerile sunt împărţite în rândul profesorilor şi elevilor. Dacă unii preferă tradiţionalul roşu, pe motiv că atâtea generaţii de elevi au trecut prin şcoală cu astfel de corecturi fără să se simtă stresaţi, alţii consideră că semnalarea greşelilor cu pix verde ar fi mult mai constructivă pentru elevi. Alte culori preferate de învăţăcei sunt roz sau turcoaz.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba au declarat pentru Ziarul Unirea că nu au primit până acum nicio informare în acest sens de la Ministerul Educaţiei, astfel că, cel puţin deocamdată, profesorii din Alba vor folosi în continuare culoarea roşie pentru corectarea lucrărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult