Rămâi conectat

Ştirea zilei

EL TRAFICANTE de Bucerdea Grânoasă: „comerț” cu pastile de ecstasy în ambalaje cu chipul lui Donald Trump și Pablo Escobar

Ziarul Unirea

Publicat

în

EL TRAFICANTE de Bucerdea Grânoasă: „comerț” cu pastile de ecstasy în ambalaje cu chipul lui Donald Trump și Pablo Escobar

Un bărbat din Bucerdea Grânoasă, județul Alba, a fost condamnat în data de 2 iulie 2021, de Tribunalul Alba,  la 5 ani de închisoare pentru introducere în țară și trafic de droguri de mare risc. La această pedeapsă se mai adaugă restul de pedeapsă de 979 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 32 din 06.02.2013

Organele de cercetare penală din cadrul BCCO Alba Iulia au fost sesizate la data de 08.10.2020 de către un bărbat născut în municipiul Aiud, cu domiciliul în Ocna Mureș, cu privire la faptul că A.A.O, născut în Bucerdea Grânoasă, județul Alba, ar avea preocupări pe linia traficului de droguri de mare risc. În fapt, s-a reținut că acesta comercializează comprimate ecstasy, drog de mare risc, cu prețul de 50 lei/comprimat persoanelor din orașul Ocna Mureș, județul Alba.

CONȚINUTUL DOSARULUI : Conform declarației denunțătorului din data de 26.10.2020, acesta a fost contactat în data de 19.10.2020 de către numitul B.A.I, prin intermediul aplicației Facebook Messenger, care i-a spus că inculpatul A.A.O va pleca în străinătate în data de 23.10.2020, de unde va aduce în data de 26.10.2020 o cantitate de comprimate ecstasy pe care intenționează să o comercializeze atât acestuia, cât și unor persoane din orașul Ocna Mureș și împrejurimi.

În data de 25.10.2020, numitul B.A.I, care în prezent se află în Germania, i-a spus denunțătorului că are o cantitate de droguri, iar inculpatul A.A.O o va aduce în țară în data de 26.10.2020, urmând a se întâlni cu acesta pentru a-i plasa marfa.

În data de 26.10.2020, în jurul orelor 17,00 inculpatul A.A.O l-a contactat prin intermediul aplicației Facebook Messenger pe colaboratorul autorizat în cauză, comunicându-i acestuia că este în drum spre el pentru a-i vinde drogurile, însă întâlnirea dintre cei doi nu a mai avut loc, fiind amânată pentru data de 27.10.2020.

La această dată, inculpatul A.A.O urma să se deplaseze în orașul Ocna Mureș, unde în jurul orei 17,00 se va întâlni cu colaboratorul autorizat în cauză pentru a-i vinde cantitatea de 350 comprimate ecstasy, drog de mare risc.

În data de 27.10.2020, deși inculpatul inculpatul A.A.O s-a întâlnit cu colaboratorul autorizat în cauză, drogurile nu au fost aduse de către acesta, motivând că nu i-au fost trimise încă din Germania, stabilind că-l va anunța pe colaborator la o dată ulterioară, când le va primi, lucru care s-a întâmplat în data de 02.11.2020.

Astfel, la data de 02.11.2020, în jurul orei 20:15, colaboratorul autorizat în cauză s-a întâlnit cu inculpatul A.A.O la intrarea în orașul Ocna Mureș dinspre localitatea Unirea, în parcarea situată imediat după podul peste râul Mureș, pe partea stângă a sensului de mers. Acesta a venit la întâlnire cu un autoturism marca VOLKSWAGEN, model Golf 4, de culoare albastră.

Colaboratorul autorizat a urcat în autoturismul folosit de către inculpatul A.A.O unde au purtat discuții timp de aproximativ 2 minute, după care s-au deplasat până au găsit un loc de parcare.

Organele de cerectare penală delegate în cauză, în baza indiciilor conform cărora inculpatul A.A.O ar deține droguri asupra sa în scop de vânzare, au intervenit în scurt timp pentru a constata existența acestei stări de fapt.

Imediat s-a procedat la efectuarea unui control corporal asupra inculpatului A.A.O ocazie cu care a fost identificat:

– un telefon mobil marca NOKIA, de culoare negru cu roșu, ce are introdusă o singură cartelă SIM, VODAFONE.

De asemenea, a fost efectuat unui control al autoturismului folosit de către inculpatul A.A.O ocazie cu care au fost identificate următoarele:

– între scaunele din față ale autoturismului a fost identificată o pungă tip zip lock în interiorul căreia se află un număr de 70 de comprimate de următoarele culori: albastru (sub formă de diamant), roz (pe față au inscripția ,,PP”, iar pe verso au imprimat un cap de mort) și galben (pe față au imprimat capul unei persoane, iar pe verso au inscripționat ,,PABLO ESCOBAR”);

– tot între scaunele din față a fost identificată o cutie cu inscripția Pringles în interiorul căreia se află o pungă din material plastic transparent care conține un număr de 278 comprimate de culoare portocalie ce au imprimate pe o parte imaginea lui Donald Trump;

– un telefon mobil marca SAMSUNG GALAXY A21S, prevăzut cu codul de acces 1234. Acesta are introdusă cartela SIM ORANGE, fără card de memorie. Telefonul are ecranul spart în colțurile de jos și are atașat un cablu de alimentare.

– în portbagajul autoturismului a fost identificată o geantă tip troller ce conține: 7 caserole cu miez de nucă; o caserolă cu stafide; 2 ciocolate Ritter Sport; o ciocolată Milka; o plasă termică inscripționată EISKAUFTUTE; o pungă cu jeleuri Harribo; o pungă cu napolitane Manner; o pungă cu bomboane Kinder;

Cu privire la bunurile identificate inculpatul A.A.O a declarat verbal în momentul depistării faptul că îi aparțin și că urma să i le vândă persoanei cu care urma să se întâlnească (colaboratorul autorizat în cauză), în schimbul sumei de 50 lei comprimatul, în total 17.500 lei. Acesta a mai spus că în cursul zilei de 02.11.2020 a primit geanta tip troller din Germania de la numitul B.A.I, care a disimulat în interiorul genții comprimatele identificate în cutia cu inscripția Pringles.

Geanta a fost adusă în țară de către o persoană pe care inculpatul A.A.O a arătat că nu o cunoaște și că aceasta nu știa ce se află în geantă, dar a contactat-o în vederea ridicării bagajului la numărul de telefon comunicat de către numitul B.A.I.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut și regretat faptele reținute în sarcina sa, confirmând starea de fapt reținută în cauză.

După ridicarea bagajului, inculpatul s-a deplasat în localitatea Ocna Mureș unde urma să vândă drogurile primite unei persoane pe nume F. (colaborator autorizat în cauză) cu suma de 50 de lei/comprimat. Inculpatul știa că în bagaje sunt 350 de astfel de comprimate.

La intrarea în orașul Ocna Mureș, în parcarea unde era așteptat de cumpărător, inculpatul fost imobilizat de către organele de poliție care au identificat asupra sa un număr 348 comprimate reprezentând droguri de mare risc, respectiv MDMA (ecstasy).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Carduri de energie 2024: Valabilitatea, prelungită. Expiră la 31 mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Carduri de energie 2024: Valabilitatea a fost prelungită. Expiră la 31 mai Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor. Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea