Ecouri după derby-ul Viitorul Sântimbru – Euro Şpring | Dan Comşa: „Pisoiu a adus plusul de care aveam nevoie”, Florin Berţa: „Arbitrajul şi-a făcut pe deplin datoria faţă de gazde”
Stări diferite de spirit în cele două tabere, după derby-ul de la Galtiu, adjudecat de liderul Viitorul Sântimbru graţie dublei lui Pisoiu, fotbalist ce a provocat întâiul eşec din retur pentru Euro Şpring.
Dacă amfitrionii erau bucuroşi pentru pasul mare înainte în ceea ce priveşte conservarea şanselor de promovare, oaspeţii au pus înfrângerea pe seama arbitrajului, invocând faza din minutul 80, mai precis lovitura liberă, în opinia lor uşor acordată, executată impecabil de Pisoiu.
*Dan Comşa: „Promovarea e încă departe”
Viitorul Sântimbru a învins a doua oară în acest sezon pe Euro Şpring şi îşi menţine avansul de 3 puncte faţă de urmăritoarele Şurianu Sebeş şi Mureşul Vinţu de Jos. „Am avut o partidă foarte grea, împotriva unei echipe foarte bune, care ne-a pus multe probleme. Promovarea este încă departe, dar am realizat un succes important, într-un derby al primelor două clasate, cucerind trei puncte care ne-au menţinut pe prima poziţie. Pisoiu, un fotbalist care a adus plusul de care aveam nevoie, a executat magistral lovitura liberă de la golul 2-1. Când lupţi şi te dăruieşti poţi pune probleme oricărui adversar, prin forţa grupului„, a declarat Dan Comşa, după a 4-a victorie consecutivă.
*Florin Berţa: „De ce mi-a fost frică n-am scăpat, un egal era echitabil”
Florin Berţa, principalul oaspeţilor a acuzat maniera de arbitraj la finele derby-ului ce a adus îndepărtarea de prima poziţie. „Un rezultat de egalitate era mai echitabil, însă arbitrajul şi-a făcut pe deplin datoria faţă de gazde. De ce mi-a fost frică nu am scăpat, arbitrajul a avut un rol foarte important în acest meci. Pe lângă acea lovitură liberă de la golul al doilea au fsot numeroase decizii ce nu ne-au permis să ieşim din jumătatea noastră. Se pare că avem un complex faţă de Viitorul Sântimbru„, a menţionat Florin Berţa, echipa sa coborând pe locul a 4-lea în urma insuccesului, Euro putând să devină lider dacă învingea la Galtiu.
[nggallery id=1954]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Cupa României, sferturi de finală: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești | Vezi programul și calendarul
Cupa României, sferturi de finală, faza județeană: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești, sâmbătă, 14 martie | Vezi programul și calendarul În sferturile de finală ale Cupei României, meciuri programate sâmbătă, 14 martie, sunt partide echilibrate, cel puțin două dintre ele, după cum urmează: *sâmbătă, 14 martie, ora 16.00: CS Ocna Mureș – […]
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor”
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM 2027 | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor” Naționala feminină de fotbal a României s-a impus categoric, scor 4-0 (2-0), în cel de-al doilea meci din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2027, disputat în deplasare contra Ciprului. Au marcat: […]
FOTO: Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz
Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (Mica Romă Blaj) – medalie de bronz la naționalele în sală Lenuța Constantin, sportivă legitimată la CS Universitar Alba Iulia, a devenit dublă campioană națională în cadrul campionatelor Naționale de sală Under 20 de la București. De asemenea, Andrei Crașovan […]
*Florin Berţa: „De ce mi-a fost frică n-am scăpat, un egal era echitabil”