Economistul Radu Georgescu: „Nu te uita în sus! De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”
Economistul Radu Georgescu: „Nu te uita în sus! De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”
„De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia”, avertizează economistul Radu Georgescu.

„Te rog, nu te uita în sus!
Ai văzut filmul Don’t Look Up (Nu te uita în sus)?
În film, de planeta Pământ se apropia un asteroid care urma să distrugă planeta.
Dar oamenii erau interesați de cu totul altceva.
Așa suntem noi în România.
De România se apropie un asteroid financiar care ar putea să destabilizeze serios economia.
Unii se uită la Insula Iubirii.
Alții se bucură că plătesc mai multe taxe.
Așa că am mai multe sfaturi pentru tine.
Sfatul 1: Nu te uita la dobânzile plătite la titlurile de stat de guvernele de pe planeta Pământ
Te rog, nu te uita că Japonia plătește cele mai mari dobânzi la titlurile de stat din istorie.
Că SUA, Marea Britanie și Germania plătesc cele mai mari dobânzi din ultimii 30 de ani.
Sfatul 2: Te rog, nu te uita cât de mare este piața titlurilor de stat
Nu te uita că planeta Pământ stă pe un munte de datorii ale guvernelor.
Datoriile pentru titlurile de stat au depășit 160 de trilioane de dolari, fiind mai mari decât toate bursele de pe planeta Pământ luate împreună.
Și nimeni nu vorbește despre ele la televizor.
Sfatul 3: Te rog, nu încerca să înțelegi mecanismul
Este o singură propoziție, dar, dacă o înțelegi, înțelegi tot:
Când dobânzile cresc, prețul titlurilor de stat scade.
Sfatul 4: Te rog, nu te uita la titlurile românești
Nu încerca să te uiți pe bursă, ca să vezi că 90% din titlurile emise de Guvernul României în ultimii 10 ani sunt pe minus.
Unele chiar cu pierderi de peste 40%!
Sfatul 5: Te rog, nu încerca să înțelegi bilanțurile băncilor din România
Nu încerca să înțelegi că sistemul bancar din România are o expunere de peste 30% din active pe titlurile de stat.
Cea mai mare expunere a unui sistem bancar de pe planeta Pământ.
Peste o treime din bilanțul sistemului bancar românesc este un pariu pe statul român.
Iar statul român stă la o treaptă de junk, cu perspectivă negativă la toate cele trei agenții de rating.
Sfatul 6: Te rog, nu încerca să înțelegi contabilitatea
Nu încerca să înțelegi contabilitatea și să afli că sistemul bancar din România ar avea pierderi de miliarde dacă reevaluează titlurile de stat la valoarea de piață.
Multe miliarde.
Concluzii
În film, cei doi oameni de știință cereau doar ca cineva să se uite în sus.
Te rog, dacă vrei să-ți protejezi financiar familia și compania în care lucrezi, uită-te în sus.
Și încearcă să înțelegi tot ce am spus mai sus”, afirmă economistul Radu Georgescu într-o postare publicată în mediul online.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Premierul desemnat Luca Niculescu după întâlnirea cu miniştrii nominalizaţi: ,,Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme”
Premierul desemnat Luca Niculescu după întâlnirea cu miniştrii nominalizaţi: ,,Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme” Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, duminică, după întâlnirea cu echipa propusă pentru viitorul Guvern, că noul Executiv va avea de gestionat o perioadă dificilă. „Vom forma o singură echipă, cu un singur obiectiv: să facem lucrurile […]
Un bărbat condamnat la doi ani de închisoare pentru trei infracțiuni rutiere scapă de procesul penal prin intervenirea prescripției: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Un bărbat condamnat la doi ani de închisoare pentru trei infracțiuni rutiere scapă de procesul penal prin intervenirea prescripției: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a desființat în totalitate sentința prin care un bărbat fusese condamnat la doi ani de închisoare cu executare, după ce a constatat că […]
Cap de porc, simbol al trădării, lăsat în fața casei unuia dintre fondatorii AUR: „Am depus deja o plângere. Urmează să fie deschis un dosar penal”
Cap de porc, simbol al trădării, lăsat în fața casei unuia dintre fondatorii AUR: „Am depus deja o plângere. Urmează să fie deschis un dosar penal” Marius Lulea, co-fondator al partidului AUR, a sesizat poliția duminică dimineață, după ce a descoperit în fața locuinței sale un cap de porc, iar pe contorul de gaze era […]
