Economistul Radu Georgescu: ,,Guvernul Japoniei vrea să elimine TVA-ul pentru combustibil și alimente. Guvernul României face exact invers: a crescut aproape toate taxele”
Economistul Radu Georgescu: ,,Guvernul Japoniei vrea să elimine TVA-ul pentru combustibil și alimente. Guvernul României face exact invers: a crescut aproape toate taxele”
Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra contrastului puternic dintre politicile economice adoptate de Japonia și cele aplicate în România.
El spune că Japonia răspunde dificultăților economice prin reduceri de taxe, eliminarea TVA-ului la combustibil și alimente, majorări salariale și un amplu program de sprijin financiar pentru populație și companii, în timp ce România merge pe direcția opusă, majorând taxele, reducând salariile și diminuând subvențiile.

Textul integral scris de economistul Radu Georgescu este următorul
Au înnebunit japonezii? Guvernul Japoniei vrea să elimine TVA-ul pentru combustibil și alimente!! Vrea să crească salariile. Să lanseze un proiect de 160 de miliarde de dolari pentru a ajuta populația și companiile să treacă peste situația economică dificilă.
Japonia are o datorie de 240% din PIB! Guvernul României face exact invers: A crescut aproape toate taxele. Reduce salariile. Și a micșorat subvențiile pentru toată lumea: populație și firme.
România are o datorie de 60% din PIB. Tipa care este prim-ministru în Japonia, Sanae Takaichi, a câștigat detașat alegerile de duminică. Programul ei este să scadă impozitele pentru populație și firme.
Această tipă nu are habar de economie? Nu chiar. Este economist și a terminat una dintre cele mai bune facultăți de economie din Japonia. Îți explic de ce această tipă este deșteaptă.
Japonia are un excedent de cont curent de 200 de miliarde de dolari anual (adică 5% din PIB).
Asta înseamnă că anual intră în Japonia 200 de miliarde de dolari mai mult decât ies. Probabil știi: Japonia este țara care produce niște produse — Toyota, Honda, Sony, Canon etc. Deci Japonia poate să crească cât vrea datoria publică, deoarece și-o finanțează intern.
Japonia nu depinde de restul lumii.
Pe când restul lumii depinde de banii și produsele japonezilor. În comparație, România are un deficit de cont curent de 30 de miliarde de euro (adică 8% din PIB). Asta înseamnă că anual ies din România 30 de miliarde de euro mai mult decât intră. La orizont se vede un alt risc.
50% din exporturile României sunt mașini și produse auto. Exporturile depind foarte mult de subvențiile acordate de Germania, Franța, Italia și Spania pentru achiziția de mașini. Aceste țări au probleme bugetare și vor să reducă subvențiile pentru mașini. Fără subvenții, exporturile României vor scădea mult. În ianuarie 2026, vânzările Dacia în Europa au scăzut cu aproximativ 50%. Se anunță vremuri foarte complicate din punct de vedere economic.
Partea bună este că învățăm noțiuni elementare de economie, la care japonezii excelează.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]
