Economistul Radu Georgescu, despre viitorul pieței muncii: „Peste 5 ani vor fi roboți care vor putea să facă joburile de vânzător, șofer, lucrător în depozit”
Radu Georgescu, despre automatizare: „Peste 5 ani vor fi roboți care vor putea să facă joburile de vânzător, șofer, lucrător în depozit”
Economistul Radu Gergescu, într-o postare pe rețelele sociale a vorbit despre schimbările din piața muncii și impactul tehnologiei asupra conceptului de salariu minim. Acesta a pornit de la dezbaterea privind creșterea acestuia, subliniind că în multe domenii, precum contabilitatea sau IT-ul, noțiunea de salariu tradițional își pierde relevanța din cauza externalizării și automatizării serviciilor.
Ecomonistul Radu Georgescu atrage atenția asupra faptului că digitalizarea accelerată și dezvoltarea inteligenței artificiale vor transforma radical modul în care se desfășoară activitatea economică, reducând treptat rolul omului în procesul de producție. În viziunea sa, următorii ani vor aduce o lume în care roboții și softurile vor prelua tot mai multe profesii, ridicând întrebări esențiale despre viitorul muncii și al societății.
Citește și: Radu Georgescu, economist: „Guvernul ne-a rupt cu economia. În septembrie statul a avut cele mai mici venituri și cel mai mare deficit bugetar din an”

Redăm mai jos mesajul său integral:
Te uiti la TV
Unii iti spun ca este bine sa creasca salariul minim
Altii iti spun ca nu este bine
Pe cine sa crezi?
Hai sa gandim un pic
In anul 2025 in industria serviciilor nu prea mai exista notiunea de salariu minim
Nici macar notiunea de salariu
Incep cu industria in care lucrez, contabilitate
Toate firmele de pe planeta Pamant sunt obligate sa aiba contabilitate
Daca ar face contabilitatea intern, o companie ar fi obligata sa angajeze un om si sa plateasca cel putin salariul minim
Dar multe firme externalizeaza serviciul catre o firma de contabilitate
Aici nu mai este nicio limita de bani
Poti sa platesti si 100 lei / luna
La fel este si cu serviciile IT
Daca vrei sa faci un site, software etc poti sa platesti pe cineva din India sau China sa faca acest lucru
Pe tine te intereseaza sa fie facut site-ul sau softul
Nu te interesaza daca indianul are 15 ani sau 75
Daca are facultate sau nu a terminat liceul
La fel cu serviciile de marketing, juridice etc
In anul 2025 notiunea de salariu mai exista doar pentru joburile din corporatii si pentru cele cu prezenta fizica ( vanzatori, soferi, depozite etc)
Dar si aceste joburi vor disparea
Bill Gates spune ca in maxim 10 ani softurile si robotii vor face peste 90% din joburile de azi
Crezi ca exagereaza?
Probabil
S-ar putea sa fie in 5 ani
Eu fac software de 10 ani, dezvoltand 2 aplicatii
Ce face un soft in 2025 era ceva SF in anul 2020
Acum 5 ani parea imposibil ca un soft sa-ti raspunda la intrebari, sa genereze imagini si filme
In 2025 toate companiile mari din lume investesc sute de miliarde de $ pentru a face roboti care sa faca munca oamenilor
Probabil in 5 ani vor fi roboti care vor putea sa faca joburile de vanzator, sofer, lucrator in depozit
Iar peste 10 ani robotii vor face si joburile de contabil, avocat, doctor, profesor etc
Robotii vor munci 24 ore pe zi
Nu vor avea nevoie de salariu
Nu vor avea nevoie de pauze de masa
Nu vor avea nevoie de concedii
Nu vor merge la film si nici la restaurant
Vor avea nevoie doar de energie
Acum vine intrebarea de 100 de puncte
Ce vor mai face oamenii?
Oamenii nu prea vor mai fi utili pentru activitatile economice
O sa fie ca in cartea 1984 scrisa de George Orwell?
In care statul va avea control total asupra oamenilor
Oamenii nu vor mai avea voie sa gandeasca
Sau ca in filmul Mad Max in care statul nu va mai avea niciun control si fiecare va fi pe pielea lui?
Tu ce crezi?
In ce directie se duce civilizatia umana?
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine O nouă alertă alimentară a fost lansată de ANSVSA și mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluşi Aptamil şi Milupa Milumil au fost retrase de la vânzare din cauza posibilei prezenţe a cereulidei, o toxină. Persoanele […]
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h: „Nu-i urmați exemplul și nu testați teoria pentru că legea fizicii nu greșește niciodată!”
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h Un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost surprins, zilele trecute de polițiștii rutieri de la Poliția Municipiului Turda în timp ce rula cu autoturismul cu viteza de 169 km/h, pe un sector […]
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile Rețelele sociale ar trebui interzise total copiilor sub 13 ani, iar accesul ar putea fi condiționat și strict monitorizat pentru cei între 13 și 15 ani. Platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor să fie sancționate, sunt principalele măsuri cerute […]