E normal să te simți rău după RAPEL? Ce spun experții referitor la efectele adverse ale vaccinurilor anti-Covid Pfizer, Moderna și AstraZeneca
Multe persoane care s-au vaccinat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-Covid, până acum, au declarat că au avut efecte adverse, iar starea lor generală a fost proastă, temporar.
Mihaela R. are 43 de ani și sâmbăta trecută a făcut a doua doză de vaccin Pfizer. A ales să facă vaccinul în faza a doua a campaniei de vaccinare pentru că are o problemă medicală cu inima. După prima doză făcută în urmă cu 21 de zile nu a simțit nimic deosebit.
Dar, după a doua doză a identificat câteva dintre efectele adverse, cuprinse, de altfel, în prospectul vaccinului. A făcut febră, a avut dureri de mușchi și oase și abia putea să se miște. Toată ziua de sâmbătă a avut frisoane și s-a simțit rău, mult mai rău decât la gripa sezonieră cu care s-a confruntat de câteva ori în ultimii ani. După administrarea de medicamente antitermice, starea de rău a trecut în 24 de ore.
Rapoartele oficiale de la Comitetul Național privind Vaccinarea arată că, din numărul total al oamenilor vaccinați – 686.753 de persoane vaccinate cu prima sau a doua doză-până pe 14 februarie 2021, 2.921 au raportat efecte adverse.
Epidemiologul Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balș din București spune că nu există medicament care să nu aibă efecte adverse posibile, însă la vaccin explicația este că răspunsul imun al organismului apare după un anumit interval de timp.
„Reacțiile adverse la vaccinul COVID pot să apară și după prima doză, dar e adevărat că, după rapel, procentul celor care fac reacții adverse este ceva mai mare. Explicația este că răspunsul imun al organismului apare după un interval de timp de la prima administrare și apoi se potențează”, arată medicul Adrian Marinescu.
Cele mai multe reacții adverse raportate sunt minore. Cei vaccinați fac de obicei febră, au dureri de cap, se simt slăbiți și au dureri musculare.
„Într-adevăr, după prima sau a doua doză, două treimi dintre cei care își fac vaccinul au la locul de injectare durere, dar aceasta trece repede. Mai sunt și alții, dar puțini, care au o simptomatologie, s-o numim generală, adică febră, dureri de cap, stare general modificată, dureri musculare. Dar toate acestea sunt de intensitate moderată și țin un interval scurt de timp, de la 24 de ore până la 2-3 zile, și se rezolvă cu tratament simptomatic”, mai precizează Adrian Marinescu.
Efectele adverse ale vaccinurilor s-au înregistrat peste tot în lume. Un studiu făcut de sistemul public de sănătate din Marea Britanie arată că aproximativ una din trei persoane cărora li s-a administrat recent un vaccin COVID a raportat unele efecte secundare. Dar niciun pacient nu a fost afectat grav, cea mai comună reacție adversă fiind o durere difuză la locul de injectare, potrivit BBC.
Cercetătorii britanici care au realizat studiul au solicitat date, printr-o aplicație, de la persoanele care au primit cel puțin o doză de vaccin Pfizer-BioNTech până la începutul lunii ianuarie.
Experții spun că rezultatele obținute de la aproximativ 40.000 de persoane, în principal lucrători din domeniul sănătății, sunt liniștitoare pentru milioanele de oameni care fac vaccinul acum.
Oamenii de știință spun că unele efecte sunt de așteptat. Vaccinurile anti-COVID nu conțin virusul pandemic și nu pot da oamenilor boala. Aceste vaccinuri folosesc o versiune inofensivă sau o parte a coronavirusului pentru a învăța corpul cum să recunoască și să lupte cu virusul, dacă va fi cazul.
Medicii britanici spun că persoanele care au avut antecedente de reacții alergice semnificative la substanțele din vaccinul Pfizer-BioNTech sau vaccinul Moderna nu ar trebui să facă vaccinul. Potrivit studiului, a existat un număr mic de reacții alergice care au necesitat tratament.
În total, în Marea Britanie, 15 milioane de oameni au fost vaccinați cu prima doză de vaccin, iar peste 530.000 au primit și a doua doză.
Medicul Anna Goodman, de la Spitalul „St. Thomas” din Londra, a efectuat un studiu despre vaccinurile de la Oxford-AstraZeneca și Novavax. Ea spune că efectele secundare pot fi neplăcute uneori, dar a precizat că astfel răspunde sistemul imunitar la vaccin.
Vaccinurile COVID administrate milioanelor de oameni din Marea Britanie sunt extrem de sigure, cu efecte secundare preconizate ușoare, spune autoritatea de reglementare a medicamentelor din țară.
În urma evaluării rapoartelor de siguranță de la aproape șapte milioane de doze de vaccin administrate până la 24 ianuarie, în principal vaccin Pfizer, o informare a autorității de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie arată că vaccinurile COVID sunt extrem de sigure.
Autoritățile britanice au raportat aproximativ 22.820 de reacții adverse, în majoritate ușoare, precum o durere de braț sau o stare de rău asemănătoare gripei.
Pfizer: Potrivit informațiilor oficiale, vaccinul de la Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19. Protecția pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA.
Moderna: Vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%, potrivit datelor de la Agenția Europeană a Medicamentului.
AstraZeneca: Rezultatele unui studiu clinic al producătorilor arată că eficacitatea vaccinului este de 76% după prima doză, iar protecția durează până la a doua doză. Cercetarea arată că vaccinul reduce transmiterea virusului în cazul celor asimptomatici, cu 67% după prima doză și cu 50% după a doua doză.
Sursa: romania.europalibera.org
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Efect de tsunami al măsurilor de austeritate: Economia României ar putea înregistra o încetinire mult mai severă decât se estima în primăvară
Efect de tsunami al măsurilor de austeritate: Economia, în picaj Estimările Băncii Naționale a României pentru luna august 2025 indică un gap al PIB (diferența dintre PIB-ul efectiv și cel potențial) semnificativ mai negativ decât cel din raportul din mai 2025. Citește și: Inflație în creștere galopantă: Prețurile explodează, consumul se prăbușește. Guvernatorul BNR: „Asteptările […]
Inflație în creștere galopantă: Prețurile explodează, consumul se prăbușește. Guvernatorul BNR: „Asteptările nu sunt deloc pozitive”
Inflație în creștere galopantă: Prețurile explodează, consumul se prăbușește. Avertismentul guvernatorului BNR Luna iulie 2025 a adus o explozie a prețurilor în România, iar indicele inflației se apropie rapid de pragul alarmant de 10%. Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, avertizează în context că situația este departe de a se ameliora și că […]
SCUMPIRI fără număr: Prețul energiei electrice a luat-o razna Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025, comparativ cu luna iulie 2024, a fost 7,8%, indică datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 s-a ridicat la 5,7%. „Indicele preţurilor de consum în luna […]