După o investiție de 320.000 de euro, doi medici albaiulieni au fondat o clinică privată care atrage pacienți din toate colțurile țării
După o investiție de 320.000 de euro, doi medici albaiulieni au fondat o clinică privată care atrage pacienți din toate colțurile țării
Cu bani din programul guvernamental Start-Up Nation și din surse proprii, doi medici din Alba Iulia au fondat o clinică specializată în domeniul cardiologiei, după o investiție de 320.000 de euro. De la deschiderea unității și până în prezent, peste 1.800 de pacienți au trecut pragul clinicii. Planurile celor doi nu se opresc aici, fiind vizată extinderea și deschiderea unei unități și mai mari.
„Şi eu şi soţia suntem medici, am lucrat în sistemul de stat şi am vrut să facem un loc care să ne placă, curat, în care oamenii să nu aştepte, fiind bolnavi. Pacienţii vin din toate zonele, avem un blog în care oferim sfaturi gratuite pacienţilor pentru că observăm că nu există o educaţie medicală minimă a populaţiei.
Clinica se numeşte Prevent pentru că ne concentrăm pe prevenţie, efectuăm consult în regim de ambulator“, a spus medicul Andrei Ciucă. El lucrează în continuare şi în sistemul de stat, dar estimează că în circa un an sau doi se va ocupa strict de zona privată, mai ales că rezultatele clinicii Prevent au depăşit aşteptările iniţiale.
Andrei Ciucă este medic ORL, iar soţia sa, Ioana Ciucă este medic cardiolog. Clinica Prevent are o suprafaţă de 160 metri pătraţi şi angajează 11 persoane, dintre care opt sunt medici. Referitor la lipsa personalului din domeniul medical, fondatorul Prevent spune că apropierea de Cluj- Napoca, un important centru universitar, dar şi dotările clinicii îi atrag pe medici.
sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, […]
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
