Ziarul Unirea

După 12 ani. Acum vor să ne schimbe numele…

PNL - Alegeri Locale Partiale - 27 iunie

Transilvania a rămas pentru mulţi trăitori din Bucureşti o problemă culturală. Nu ştiu cum s-o abordeze, ce să facă cu ea, cum să se raporteze la ea. Este privită cu suspiciune sau cu ură, este invidiată sau admirată în secret. Puţine atitudini şi percepţii sunt normale, fireşti, fără excese emoţionale. Puţini înţeleg firescul locuirii interetnice din Transilvania, cu bune şi cu rele. Cei mai mulţi politicieni şi falşi strategi de la Bucureşti nu înţeleg mare lucru şi dacă tot nu înţeleg se îngrijorează suplimentar. Se îngrijorează sau mai degrabă folosesc simularea îngrijorării pentru a ţine totul sub control. Un control iluzoriu, o formă a amăgirii.
Discuţia despre reorganizarea administrativă a fost deturnată foarte repede spre mize şi raţiuni false: de la fonduri europene şi până la distrugerea baronilor locali. Dar cel mai uşor este să vorbeşti despre poftele lui Tokes sau ale băieţilor de la UDMR. Este cea mai bună perspectivă pentru ca să blochezi autostrăzile care ar duce la Budapesta (fără să vedem că duc şi la Bucureşti). Este absurd să păstrezi mereu UDMR la guvernare, dar să te prevalezi de pericolul unguresc atunci când este vorba de descentralizare sau investiţii în Transilvania. Dar asta este o discuţie mai lungă …
Acum am fost şocat de proiectul de a numi actuala regiune de dezvoltare cu centrul la Cluj ”Crişana”, în loc de Transilvania de Nord sau Transilvania de Nord Vest. Această regiune conţine şi Crişana, o parte destul de mică, dar generic este Transilvania de Nord. Şi regiunea denumită ”Centru” este de fapt ”Transilvania de Centru”. De ce le este frică guvernanţilor de cuvântul Transilvania? Cum îşi poate închipui vreun politruc că ardelenii de pe Someş o să accepte o etichetă falsă, adică minciuna că trăiesc pe Crişuri? Ce minte mică se mai sperie că o regiune numită Transilvania, cu 80% români, va fi luată sub braţ de cineva şi va fugi cu ea la Budapesta sau la Viena. Vrem prin asta să arătăm lumii că a dispărut Transivania şi că nu mai avem nicio dispută cu ungurii? A te juca cu cuvintele şi numele este o tehnică veche. Confucius spunea că dacă ar fi pentru o singură zi împărat ar schimba numele lucrurilor şi ar putea să stăpânească mai uşor. Orwell miza pe manipularea pe care o poţi face punând etichetă contradictorie cu conţinutul. Cuvintele pot schimba realităţi, dar nici în aşa hal! Au trecut două decenii de la Revoluţie sau ce o fi fost lovitura aia de stat cu un public care murea eroic de gloanţe adevărate crezând că dacă moare vom fi liberi. Regăsesc un articol pe care l-am scris acum 12 ani şi constat că nu s-a schimbat nimic, mergem în cerc. Dar să ne schimbaţi numele este, totuşi, prea mult. Nu cred că mai putem accepta, băieţi!
lTransilvania, patria mea de hârtie şi celuloid
Despre Transilvania există multe discursuri: poetice, istorice, revendicative şi identitare. Ele îşi au originea la Bucureşti sau Budapesta, niciunul nu este produs de către ardelenii care văd, în fiecare dimineaţă, soarele răsărind de după dealurile transilvane. De la Bucureşti, Transilvania este un teritoriu unde se bea pălincă, se mănâncă slană şi se vorbeşte lent sau ungureşte. Pentru un bucureştean, Ardealul este o provincie un pic mai evoluată, de care îşi aduce aminte de pe vremea în care mergea cu bilet de sindicat la băi. Un loc despre care poţi să-ţi aduci aminte în serile ploioase de toamnă. Ardelenii ajunşi în Capitală sunt absorbiţi repede şi nu-i mai interesează micile afaceri regionale. Cad dealurile peste sate, regiuni întregi sunt inundate, mândria ardelenilor e călcată în picioare când ei refuză ceva şi li se bagă pe gât vreo sentinţă. Toate guvernele vorbesc de Transilvania ca despre un loc simbolic, ireal. Un loc simbolic faţă de care eşti dator doar cu iubire şi veneraţie, dar care nu trebuie să-ţi mai încarce bugetul. Văzut de la Budapesta, Ardealul este o zonă frumoasă, locuită de maghiari şi o armată de valahi primitivi care, la începutul modernităţii, au coborât din păduri şi s-au înmulţit ca iepurii stricând echilibrul etnic. Un loc care trebuie menţinut în conservare până la o viitoare oportunitate istorică. Orice ardelean român este considerat automat un naţionalist extremist pornit la luptă cu ungurii. Nici ardelenii unguri nu contează prea mult pentru puterea de la Budapesta. Ei sunt nişte rude sărace care ar putea veni în Ungaria să lucreze mai ieftin. Unii sugerează chiar că sunt ţigani. Şi pentru ei Transilvania este tot un loc simbolic, o miză electorală, pe seama ei vegetând aleşi ai poporului în ambele parlamente. De zece ani, presa încearcă să construiască o altă Transilvanie. Transilvania a devenit tot mai mult un teritoriu de hârtie şi celuloid. Vineri, 11 iunie 1999, în presa scrisă din SUA au apărut în jur de treizeci de articole despre „problema” Transilvania, în timp ce aici, în Ardeal, nu s-a întâmplat nimic special. A trecut un preşedinte în scădere de popularitate şi a aruncat nişte vorbe negândite despre o ameninţare care nu există, iar un frustrat posesor de fundaţie a luat ideea din zbor. În general, în presa românească, Transilvania este un teritoriu de handicapaţi şi realităţi bizare. Care sunt personalităţile Transilvaniei cu cea mai mare reprezentare în presa românească şi internaţională? Să facem o mică incursiune, o simplă analiză de frecvenţă a celor mai mediatizate personalităţi. Gheorghe Funar, un politician modest, dar abil în folosirea pe gratis a mediei naţionale, pentru nişte fapte care ar trebui ignorate cu indulgenţa pe care o datorăm celor mai puţin dotaţi. Degeaba se întreabă lumea cum se face că este votat din primul tur la o primărie într-un oraş universitar. Notorietatea naţională şi internaţională conferită de media este responsabilă pentru aceasta. Degeaba se miră bucureştenii că în Cluj se vând foarte prost ziarele centrale. Ioan Gavra, fost jurnalist şi activist comunist, pentru care coerenţa gândirii, logica şi morala sunt trufandale inaccesibile. László Tökés, pastor cu mintea rătăcită în labirintul urii primitive. Ioan Stoica, un ţigan semianalfabet care, sub ochii indulgenţi ai autorităţilor, a escrocat o ţară întreagă, aducând şi la noi o logică de factură fanariotă. Sever Mureşan, transfug cu delegaţie, care, cu calitatea de consul onorific, dată de Bucureşti, a reuşit să devalizeze cea mai reuşită afacere privată din domeniul financiar, Dacia Felix. Cititorul de ziare şi privitorul la televizor din ţară şi străinătate nu ştie despre noi mai mult decât atât. Nu are în memorie scriitori ardeleni, nici oameni de ştiinţă, doar o trupă de cântăreţi ce îngână „Tu, Ardeal” de sărbători. Nu cunoaşte nimeni un patron ardelean cinstit, deşi există mii de cazuri. Revistele literare ale Ardealului au murit din cauza lipsei financiare. Bugetul Ministerului Culturii n-a găsit bani pentru reviste care apar de aproape o sută de ani. Până şi echipele de fotbal ale Ardealului retrogradează (şi) din cauza aranjamentelor din campionatul naţional. Senzaţia de nedreptate nu poate fi uşor reprimată mai ales tinerilor ardeleni. Nu cred în strategii şi conspiraţii, dar analiza faptelor converge spre existenţa unor programe de decapitare culturală şi dezindividualizare a Transilvaniei, campanie care ar conveni ambelor capitale. Evenimentul Zilei l-a creat pe Funar încă de la primul număr. Presa centrală comandă zilnic corespondenţilor articole despre starurile derizoriului (amintite anterior). Şi despre subiecte care n-au legătură cu realitatea noastră: homosexualii din Cluj îşi fac partid, taţii îşi violează fiicele, mamele îşi prostituează fetele. O realitate halucinantă ia locul celei cotidiene. O Transilvanie a obsesiilor de jurnalist paranoic se suprapune peste blânda noastră realitate. Încet, încet, Transilvania cea adevărată dispare după perdeaua de fum pe care o construieşte cercul vicios al politicului şi mass media.
Tot ceea ce ar fi putut reprezenta Ardealul a căzut în derizoriu sau a fost bagatelizat de presă. De câte ori un intelectual serios pune o problemă, este luat în şuturi de unguri sau de românii din Capitală. Ungurii se tem să nu devină un adversar ideologic, iar bucureştenii să nu devină o personalitate care să-i concureze. Este luat deoparte şi i se spune că nu este momentul, că este periculos să se vorbească despre Transilvania. Singurii care au legitimitatea discursului despre Transilvania sunt politicienii paranoici (selecţionaţi tot de Bucureşti să ne reprezinte) şi istoricii care dezvoltă de o sută de ani un discurs legitimator care nu mai interesează pe nimeni. În tot acest timp, în Transilvania cea reală trăiesc oamenii – români şi unguri, saşi şi ucraineni, ţigani maghiarizaţi şi ţigani românizaţi. S-au uitat un pic spre cer după Revoluţie, dar văzând că nu cade nimic, s-au apucat de lucru. Etniile de aici nu trăiesc într-o armonie idilică, dar nici nu se urăsc ca în viziunile lui Tökés ori ale lui Vadim. Uneori se înjură, la beţie se mai şi bat, dar nu s-ar extermina unii pe alţii ca în fosta Iugoslavie. Nimeni nu-i ascultă, dar ei suduie politica la fiecare pahar de pălincă. Tinerii mai curajoşi şi fetele mai iubeţe se mai căsătoresc cu „duşmani” din cealaltă etnie. Se supără puţin familia, apoi le trece. Viaţa curge ca un râu liniştit, speranţele mor, alte iluzii le iau locul şi nimic nu prevesteşte marele pericol care se abate peste noi. Doar că unii ardeleni devin tot mai trişti când se vorbeşte despre politica făcută la Bucureşti. Nici ungurii nu se mai entuziasmează de emisarii Budapestei. O vreme, în timpul Revoluţiei, unii vecini n-au vorbit, o prăpastie s-a căscat între ei, o clipă au crezut că istoria va face tot felul de tumbe. Ruşinaţi, s-au reunit în faţa sticlei de pălincă, s-au îmbătat şi acum nu mai vorbesc despre asta. Câteodată se gândesc că nimic nu mai e ca înainte, dar viaţa a revenit în cursul ei firesc, între malurile lui ieri şi mâine. Despre Revoluţie şi evenimentele ei nici nu se mai vorbeşte, pentru că toţi au să-şi reproşeze câte ceva. Un gând, o înjurătură, un vis scăpat să rătăcească pe străzi. Oamenii citesc presa, se uită la televizor şi observă că Transilvania lor a fost înlocuită cu o fantomă. Proiecte diferite dau acelaşi rezultat: un teritoriu al vieţii şi culturii este substituit cu o copie folosită la negocieri diplomatice. Ardelenii nu s-au săturat de România, s-au săturat să fie o miză politică, un subiect electoral care nu mai e interesant după ce politicienii şi-au văzut sacii în căruţă. S-au săturat să populeze un loc simbolic, la care unii se închină şi pe care alţii îl profanează ca să-i enerveze pe primii. Suntem locuitorii unui ţinut al oamenilor, nu ai unei scheme didactice, construite pentru orele de istorie. Ar trebui să fim luaţi în serios, proiectele trebuie discutate înainte de a fi respinse şi ar trebui să aveţi încredere în iubirea noastră. Nu ne obligaţi să semnăm prea des declaraţii şi adeziuni pentru că suntem parte din sufletul neamului care i-a dat pe Eminescu şi Caragiale. Câteodată poate îl iubim exagerat pe Caragiale, dar îl iubim pentru că vorbeşte despre noi toţi. Pentru că ne face uneori să ne fie ruşine de faptele noastre, că ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Şi mai ales, nu înlocuiţi regiunea noastră cu o copie de hârtie sau celuloid. Ne-am săturat să fim un loc simbolic faţă de care eşti dator doar cu iubire şi veneraţie, dar care trebuie înlocuit cu o copie pentru a nu-l fura ungurii.
Vasile DÂNCU
18 iunie 1999
postat pe vasiledancu.blogspot.com la 15 iunie 2011

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Mesaje creștine de Sfântul Ion. Urări pe care le puteți trimite prin SMS celor care își sărbătoresc onomastica

Mesaje creștine de Sfântul Ioan 2021 • Urări și felicitări creștine care le puteți trimite prin SMS celor care își… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să te comporți dacă ești invitat la o nuntă Prilej de bucurie și emoție, atât pentru… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Mesaje de SFÂNTUL IOAN religioase: Urări și FELICITĂRI pe care le puteți trimite prin SMS de Sf Ioan Botezătorul

Mesaje de SFÂNTUL IOAN religioase: Urări și FELICITĂRI pe care le puteți trimite prin SMS de Sf Ioan Botezătorul Creştinii… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Aragaz pe gaz: avantaje și dezavantaje (P)

Aragazul pe gaz a fost întotdeauna foarte la modă și este un aparat care te ține o viață. Așadar, în… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

MESAJE de Sfântul Ion HAIOASE. Idei de SMS -uri pentru prietenii glumeţi dar şi pentru cei îndrăgostiţi, care îşi aniversează astăzi onomastica

Mesaje de Sfantul Ioan haioase. Urărări și felicitări de Sfantul Ion hazlii care poti fi trimise prin SMS.  Texte amuzante… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

7 ianuarie: Crăciunul pe rit vechi. Cum sărbătoresc ortodocşii pe stil vechi Naşterea Mântuitorului

7 ianuarie: Crăciunul pe rit vechi. Cum sărbătoresc ortodocşii pe stil vechi Naşterea Mântuitorului Crăciunul era sărbătorit pe 7 ianuarie… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

4 Comentarii

balaurul 17 iunie 2011 at 8:35

BRAVOOOOOOOOOOO D-le Profesor !!!!!! Pe cand un PARTID PRO- TRANSILVANIA ????

Uiorean 17 iunie 2011 at 9:54

FELICITARI DOMN PROFESOR ! Analiza foarte pertinenta. Insa pana la veriga decizionala si apoi executie mai e cale lunga.
Cred ca la aceasta ora Ciul , Hantulescu and co s-au facut atat de mici incat au cazut sub masa. Un training la Cluj pe tema asta nu le-ar strica.

ana 17 iunie 2011 at 10:42

Acest articol ii jurnalism, mai Pitic Atomic, nu procesele verbale ce le scriai tu de la „sezatorile”, cu public a PeNaLi-lor!

Ciprian 17 iunie 2011 at 11:16

Sunt curios care dintre voi ati citit acest articol in ’99.

Comentariile sunt oprite