Rămâi conectat

Cultură Educație

Duminică, 16 august, lansarea volumului ”Odinioară în Vințu de Jos”, ediția a III-a, la Căminul Cultural din localitate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Duminică, 16 august, de la ora 13.00, va avea loc lansarea volumului ”Odinioară în Vințu de Jos”, ediția a III-a revăzută și adăugită de autor – Cristian Florin Bota. Evenimentul se desfășoară la Căminul Cultural din localitate.

afis vintu de jos-1”Venim în lume cu o sete ontologică, pe care aş numi-o, DOR DE ACASĂ. Peregrinările noastre prin lume şi viaţă îşi găsesc odihnă acolo unde sufletul nostru adastă, „la obârşii, la izvor”. Locul în care vezi lumina zilei şi în care îţi petreci copilăria devine un astfel de spaţiu, privilegiat, un „colţ de rai” în care doreşti să revii, în faptă sau în gând, ori de câte ori ai prilejul. Acasă este, pentru mine, comuna Vinţu de Jos, situată în apropierea Lancrămului, sat înveşnicit prin cuvânt de Lucian Blaga: Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept / ci adânc în pământ undeva (Sufletul satului).

Drumul sării şi al aurului, Drumul lui Traian, poartă încă urmele paşilor lui Horea, ai atâtor ţărani şi cărturari, negustori şi păstori, meşteşugari şi soldaţi, nimeni alţii decât părinţii, bunicii, străbunicii noştrii, a căror neostenită nădejde de mai bine a rodit bogăţia de valori spirituale, morale şi culturale, tezaurizate în memoria vie a locului.

La sat, viaţa este înţeleasă şi ca timp binecuvântat pentru a sfinţi locul în care trăim. Un astfel de gest este cel al domnului Cristian Florin Bota care, prin cele trei ediţii succesive ale lucrării monografice, Odinioară în Vinţu de Jos, ne oferă şansa de a cunoaşte istoria, viaţa socială, cultura acestor meleaguri, de a avea o carte de identitate capabilă să înfrunte timpul şi să ne recomande (prin traducerea în mai multe limbi a textului) celor interesaţi, din alte spaţii culturale ale lumii.

Rezultat al unei cercetări perseverente şi minuţioase, al unei colaborări susţinute cu specialişti în varii domenii (cercetători în domeniul istoriei, traducători, arhivişti, profesori, bibliotecari) şi al unei intense corespondenţe cu personalităţi originare din Vinţul de Jos, ediţia a treia a monografiei, sprijinită în mod fericit pe vocaţia de colecţionar a autorului, aduce date noi şi interesante legate de istoria trecută sau prezentă a localităţii. Înconjuraţi de bogăţii, de valori spirituale, de amintirile evidente ale unei civilizaţii străvechi, oamenii acestor locuri sunt ei înşişi creatori de valoare, fapt pe care autorul l-a ilustrat în lucrarea de faţă, atât prin includerea unor ample fragmente din cartea lui Sandu Morariu, Istorii de castele transilvane (apărută, în limba română, în anul 2014), cât şi prin îmbogăţirea capitolului Oameni de seamă ai comunei Vinţu de Jos cu noi personalităţi legate, într-un fel sau altul, de acest spaţiu transilvan.

În lumea din ce în ce mai fragmentată a ruralului românesc, recursul la memorie şi tradiţie, departe de a ne face prizonieri ai nostalgiei, ne îndeamnă să fructificăm, dintr-o perspectivă nouă şi modernă, ceea ce sufletul satului are mai frumos şi înţelept.

Ca fiică a Vinţului, se cuvine să adresez cele mai calde mulţumiri Domnului Cristian Florin Bota şi tuturor celor care au contribuit la realizarea şi apariţia acestei cărţi, precum şi celor care, azi, sau peste o sută de ani, o vor citi”, scrie Felicia Colda în textul de prezentare a volumului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea