Du-te-vino la Șibot! Marcel Filimon (UNPR) a revenit la conducerea primăriei
Marcel Filimon (UNPR) a revenit la conducerea Primăriei comunei Șibot
La conducerea Primăriei comunei Șibot este un du-te-vino continuu, astfel că pe bieții contribuabili din comună o să-i tragă curentul rău de la ușile deschise, riscând ca la viitoarele alegeri locale nici să nu mai vadă bine, nici să nu-i mai audă cumsecade pe potențialii candidați care se perindă pe la ei pe stradă, în colectare de voturi.
Miercuri, 19 februarie 2020, doi delegați de la Prefectura Alba s-au prezentat la sediul Primăriei Șibot pentru a solicita echipei manageriale – (re)instalată acolo abia de la 1 decembrie 2019, să pună în aplicare o decizie a instanței de judecată prin care erau anulate unele hotărâri de consiliu local, hotărâri pe baza cărora fuseseră aleși primari respectiv viceprimari. Așa că, la Primăria Șibot a revenit la conducere, în funcția de primar, Marcel Filimon (UNPR) susținut de PSD. Din funcția de primar, Gheorghe Bonța (PNL) a revenit pe funcția de viceprimar, iar fostul viceprimar Dacian Herlea a sărit din nou din schemă, scrie cugirinfo.ro
Fostul viceprimar Marcel Filimon a devenit primar la Șibot în ianuarie 2018 în urma ședinței de consiliu local și a alegerilor indirecte, prin votul consilierilor, după ce fostul edil, Ilie Tomuş, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În funcția de viceprimar a fost ales atunci Dacian Herlea, vicepreședinte al organizației județene ALDE Alba.
În 25 iunie anul trecut, pe numele viceprimarului Herlea și al altor trei funcționari din Primăria Șibot, poliția a întocmit un dosar penal în care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, fals intelectual, uz de fals și fals informatic.
Dosarul nu a fost trimis în judecată. În septembrie 2019, consilierii locali l-au suspendat din funcție pe Dacian Herlea. În noiembrie 2019, consilierii locali din Șibot au ales cu 8 voturi din 11 noul primar interimar al comunei, pe liberalul Gheorghe Bonța. ”Consilier cu atribuții de primar”, ar fi trebuit să conducă destinele comunității până la alegerile locale din 2020.
După ce în septembrie 2019, prin votul consilierilor locali, fostul viceprimar Dacian Herlea (ALDE) a fost suspendat din funcție, acesta a atacat decizia în contencios administrativ și a câștigat, fiind reinstalat în funcție tot în 29 noiembrie, cu votul a 8 consilieri din 11. Noua conducere a administrației locale Șibot fusese aleasă după ce la finele lunii noiembrie i-a expirat mandatul fostului primar interimar, Marcel Filimon, susținut de forțele politice de stânga (PSD).
Acesta a atacat în instanță deciziile consiliului local Șibot de alegere a noii echipe Bonța-Herlea și a câștigat în instanță, la sfârșitul anului 2019. La o lună după decizia instanței, Prefectura Alba a solicitat punerea în aplicare a deciziei. Deci, din 19 februarie, la conducerea Primăriei Șibot avem echipa Filimon primar – Bonța viceprimar. Aceasta până în 4 martie când este termenul dat de instanță pentru judecarea recursului depus de viceprimarul Herlea la sentința de revenire pe post a primarului Filimon. Una peste alta, poate că totuși alegerile locale se vor desfășura prin iunie 2020, pentru că deja nu mai putem ține scorul la instalările și demiterile de la conducerea Primăriei Șibot.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]
