Curier Județean

DSVSA Alba: Informare cu privire la organizarea punctelor temporare de sacrificare a mieilor

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada Sărbătorilor Pascale reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Alba vin în întâmpinarea nevoilor consumatorilor şi crescătorilor de animale prin autorizarea şi asigurarea personalului sanitar veterinar de specialitate necesar funcționării punctelor temporare de sacrificare a mieilor.

Până la această data (19.04.2019) au fost solicitate și autorizate opt centre de sacrificare a mieilor cu caracter de funcționare temporar:

  1. Alba Iulia – centrul de sacrificare miei pe strada Livezii, nr. 37 A;
    2. Teiuș –  centrul de sacrificare miei în piața agroalimentară, strada Barbu Lăutaru, nr. 20;
    3. Sebeș – centrul de sacrificare miei în Piața Dacia;
    4. Aiud – centrul de sacrificare miei pe strada Ostașilor, nr. 16 D;
    5. Câmpeni – centrul de sacrificare miei – SC Compil Moțul SRL (carmangerie), strada Moților, nr. 75;
    6. Câmpeni – centrul de sacrificare miei – SC Alimpam SRL, strada Izvoarelor, nr. 2;
    7. Abrud – centrul de sacrificare miei pe strada Oborului, nr. 1;
    8. Ocna Mureș – centrul de sacrificare miei pe strada Abatorului, nr. 48.

Pe întreaga perioadă de sacrificare a mieilor la nivelul acestor centre se asigură asistență și control sanitar-veterinar de specialitate prin intermediul medicilor veterinari din cadrul DSVSA Alba.

Pentru autorizarea acestor puncte s-au avut în vedere următoarele aspecte:

– distanţele mari faţă de abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare;
– numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar veterinar din vecinătate;
– asigurarea la nivel local a numărului suficient de personal sanitar veterinar permanent care să realizeze controlul ante-mortem şi post-mortem al animalelor şi care să poată dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare.

Punctele temporare de sacrificare în care crescătorii de ovine pot sacrifica mieii trebuie se respecte condiţiile generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman stabilite de legislaţia sanitară veterinară.

Funcţionarea punctelor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada premergătoare Paștelui catolic, respectiv Paștelui ortodox (15-28 aprilie), între orele 07:00 – 17:00.

În cazul mieilor destinaţi sacrificării se vor avea în vedere şi următoarele aspecte:

– controlul stării de sănătate a animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public numai a animalelor identificate conform legislaţiei în vigoare, care sunt sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi indemne de boli transmisibile;
– verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului şi în timpul tăierii, în toate unităţile aprobate pentru tăierea mieilor, inclusiv verificarea modului de completare al formularelor de mişcare;
– transportul mieilor trebuie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar animalele vor fi însoţite de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora, precum şi de documente care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar;
– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile/locurile amenajate temporar va fi obţinută numai la cererea directă a consumatorilor şi nu poate fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
– marcarea cărnii (carcaselor) de miel rezultate în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar va fi realizată cu o marcă de sănătate de formă rotundă, cu un diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia trebuie să fie înscrise indicativul judeţului (Alba) urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană.

Lista Circumscripțiilor Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județul Alba:

1. C.S.V.S.A. Aiud Tel. 0258/861658
2. C.S.V.S.A. Blaj Tel. 0258/710102
3. C.S.V.S.A. Câmpeni Tel. 0258/771514
4. C.S.V.S.A. Sebeș Tel. 0258/731038
5. C.S.V.S.A. Alba Iulia Tel. 0258/835701
6. C.S.V.S.A. Teiuș Tel. 0258/851717

Reamintim consumatorilor că pot sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor, înregistrate pe teritoriul județului Alba la nr. de telefon 0258/835915 sau se pot adresa circumscripțiilor sanitar veterinare teritoriale.

Compartiment Comunicare DSVSA Alba, purtător de cuvânt Dragoș Suciu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării

Ioana Oprean

Publicat

în

Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]

Citește mai mult