DSVSA Alba: Care sunt condiţiile de comercializare a puilor de o zi în contextul european al evoluţiei gripei aviare
DSVSA Alba: Care sunt condiţiile de comercializare a puilor de o zi în contextul european al evoluţiei gripei aviare
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba transmite operatorilor din industria avicolă condiţiile în care pot fi comercializaţi puii de o zi având în vedere contextul european al evoluţiei influenţei aviare la nivel european, dar şi confirmarea la nivel comunitar de noi focare de gripă aviară înalt patogenă, subtipul H5N1, atât la păsările migratoare cât şi la păsările domestice.
Astfel, comercializarea puilor de o zi se poate face numai în conformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA nr. 14/2014 privind condiţiile sanitar-veterinare care trebuie respectate la comercializarea păsărilor domestice pe teritoriul României din exploataţiile înregistrate/autorizate sanitar-veterinar către exploataţiile nonprofesionale şi pentru completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/ autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/ centrelor de colectare/ exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobate prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010.
Conform prevederilor art. 2, alin. (2), lit. (a) din Ordinul ANSVSA nr. 14/2014, intră în categoria puilor de o zi, orice pui de pasăre domestică (indiferent de specie), în vârstă de mai puţin de 72 de ore, care încă nu a fost hrănit şi care a fost supus acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în programul strategic.
În acest sens, păsările provenite din comerţul intracomunitar nu pot fi revândute pe teritoriul României ca pui de o zi, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 14/2014, prin coroborare cu prevederile art. 10, alin. (6) din Anexa la Ordinul ANSVSA nr. 21/2018 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile comerciale de păsări, precum şi condiţiile privind mişcarea păsărilor vii şi a subproduselor provenite de la acestea, respectiv ”pentru comerţul intracomumtar este obligatorie respectarea perioadei de supraveghere sanitar-veterinară timp de 21 de zile, necesară stabilirii statusului de sănătate al efectivului de păsări nou-achiziţionat”, în exploataţia de destinaţie.
Puii de o zi, care nu provin din comerţul intracomumtar, pot fi comercializaţi prin intermediul magazinelor pentru comercializarea puilor de o zi, aşa cum sunt definite la art. 2, alin.(l), lit. (d) din Ordinul ANSVSA nr. 14/2014. În această privinţă exploataţiile înregistrate/autorizate sanitar-veterinar trebuie să întocmească, să deţină, să păstreze şi să pună la dispoziţia autorităţilor sanitar-veterinare Registrul de evidenţă al păsărilor vii vândute prin vânzarea directă sau prin mijlocitori de afaceri cu animale vii, completat corespunzător, prin care să dovedească faptul că puii vânduţi ca ”pui de o zi” au fost comercializaţi în maximum 72 de ore de la ecloziune.
Comerţul intracomunitar prezintă un risc important deoarece orice unitate de origine pentru unul sau mai multe transporturi, certificate TRACES, poate avea o schimbare a statusului epidemiologic dacă se dovedeşte că unitatea în cauză a fost o unitate de contact pentru un focar anterior.
Având în vedere că în anul 2022 în România au fost confirmate două cazuri de gripa aviară înalt patogenă la păsări sălbatice, toţi fermierii din industria avicolă trebuie să conştientizeze riscul epidemiologic ridicat privitor la comerţul intracomunitar din această perioadă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
