DSVSA Alba: Buletinele de analiză emise de laborator, disponibile exclusiv în format electronic de la 1 octombrie 2026
DSVSA Alba: Buletinele de analiză emise de laborator, disponibile exclusiv în format electronic de la 1 octombrie 2026
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba informează operatorii economici și persoanele fizice care apelează la serviciile laboratorului sanitar-veterinar că, începând cu 1 octombrie 2026, buletinele de analiză vor fi emise și transmise exclusiv în format electronic, prin intermediul Atlas Vet Portal.
Măsura face parte din procesul de digitalizare și modernizare a activității Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și urmărește simplificarea procedurilor, reducerea documentelor tipărite și facilitarea accesului beneficiarilor la rezultatele analizelor de laborator.

Astfel, începând cu 1 octombrie 2026, buletinele de analiză nu vor mai fi tipărite, ci vor fi emise cu semnătură electronică calificată și vor putea fi accesate numai prin Atlas Vet Portal.
Trecerea la noul sistem se va realiza etapizat:
-1–30 septembrie 2026 – perioadă de tranziție: buletinele de analiză vor putea fi emise atât cu semnătură electronică, cât și în formatul utilizat în prezent, pentru operatorii economici care nu au reușit încă să își creeze cont pe Atlas Vet Portal.
-Începând cu 1 octombrie 2026 – implementare integrală: buletinele de analiză vor fi emise exclusiv în format electronic, cu semnătură electronică calificată, și nu vor mai fi tipărite. Documentele vor putea fi accesate numai prin Atlas Vet Portal.
Pentru a facilita trecerea la noul sistem, DSVSA Alba recomandă operatorilor economici și persoanelor fizice să parcurgă din timp procedura necesară pentru crearea conturilor, termenul recomandat fiind 21 august 2026. În acest fel, utilizatorii vor avea suficient timp pentru familiarizarea cu aplicația și va putea fi evitată aglomerarea solicitărilor înainte de implementarea integrală a sistemului.
Cum se poate crea contul
Pentru persoanele juridice, formularul pentru solicitarea unui cont, precum și informațiile necesare, sunt disponibile pe site-ul ANSVSA, în secțiunea „Laboratoare și analize de laborator”:
https://www.ansvsa.ro/industrie-si-afaceri/laboratoare-si-analize-de-laborator/
Pentru persoanele fizice, contul poate fi creat accesând:
https://portal.ansvsa.ro/authentication/signup
Cererile pentru crearea conturilor aferente DSVSA Alba se transmit exclusiv la adresa de e-mail [email protected].
Manualul de utilizare a Atlas Vet Portal este disponibil la adresa:
https://portal.ansvsa.ro/assets/Manual_utilizare_portal.pdf
DSVSA Alba recomandă tuturor beneficiarilor serviciilor de laborator să efectueze aceste demersuri din timp, astfel încât, odată cu trecerea integrală la sistemul electronic, accesarea buletinelor de analiză să se realizeze fără dificultăți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Update Video | Accident în Alba Iulia: Impact între un Mercedes și un Golf, la intersecția străzilor Lalelelor și Grigore Vieru
Accident în Alba Iulia: Impact între un Mercedes și un Golf, la intersecția străzilor Lalelelor și Grigore Vieru Un accident rutier s-a produs în seara zilei de joi, 1 octombrie 2026, în Alba Iulia. Este vorba de un impact violent între un Mercedes și un Golf. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor […]
Extindere a rețelei de gaz în comuna Unirea din Alba: Peste 7,4 kilometri de conducte. În ce stadiu este proiectul
Extindere a rețelei de gaz în comuna Unirea din Alba: Peste 7,4 kilometri de conducte. În ce stadiu este proiectul Primăria Comunei Unirea, din județul Alba, a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru execuția rețelei inteligente de gaze naturale din satele Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus. Proiectul este finanțat […]
Video | Muzica a răsunat în grădiniță! Copiii de la Grădinița nr. 9 din Alba Iulia au cântat alături de muzicianul Cosmin Buzgure
Muzica a răsunat în grădiniță! Copiii de la Grădinița nr. 9 din Alba Iulia au cântat alături de muzicianul Cosmin Buzgure O zi plină de ritm, veselie și surprize muzicale pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 9, structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 din Alba Iulia. Cei mici au devenit, […]
