Ştirea zilei

DSP Alba își reafirmă angajamentul luat prin strategia de sănătate, militează pentru acces egal la servicii medicale și vizează dezvoltarea prevenției

Dragoş Suciu

Publicat

în

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, ec. Alexandru Sinea, a declarat, marți, la o masă rotundă cu tema ”Rolul mediatorului sanitar în facilitarea accesului persoanelor de etnie romă la serviciile de sănătate publică” că instituția pe care o conduce își reafirmă angajamentul prin strategia județeană de sănătate, militează la acces egal pentru servicii medicale și vizează dezvoltarea asistenței medicale primare și de prevenție.

DSP Alba a participat, marți, prin specialiști din cadrul instituției, la o masă rotundă organizată de către Structura Regională Centru, Agenția Națională pentru Romi, la Instituția Prefectului Alba.

În cadrul întâlnirii s-a prezentat rolul mediatorului sanitar în facilitarea accesului persoanelor de etnie romă la serviciile de sănătate publică, contribuția mediatorului sanitar la facilitarea accesului persoanelor de etnie romă la serviciile de sănătate publică și exemple de bune practici privind acordarea de servicii de asistență comunitară acordate populației de etnie romă din Regiunea Centru.

”Pentru început aș vrea să reafirm sprijinul Direcției de Sănătate Publică Alba în vederea dezvoltării asistenței medicale primare. Mediatorul sanitar, la fel ca asistentul medical comunitar, este baza asistenței medicale primare. Noi în luna decembrie am lansat prima strategie de sănătate publică, întocmită de către specialiști din instituție, care își propune îmbunătățirea politicilor de sănătate și a sistemului sanitar la nivel județean. Această strategie scoate în evidență câteva aspecte foarte importante care nu trebuie trecute cu vederea. Unul dintre acestea ar fi inechitățile cu privire la accesul la servicii medicale, inechități care în opinia noastră nu ar trebui să existe și s-ar impune găsirea de soluții pentru combaterea lor. Mediul rural, spre exemplu, este dezavantajat față de mediul urban. Populațiile vulnerabile au acces mult mai greu față de ceilalți la servicii medicale de calitate”, a spus Alexandru Sinea.

Totodată, el a adăugat că mediatorul sanitar ar trebui să fie liantul dintre populația de etnie romă și personalul medical specializat, el fiind de părere că nu ar trebui să existe nicio inechitate sau servicii medicale în funcție de categorii sociale.

”Noi trebuie să dezvoltăm o asistență medicală de prevenție, să educăm populația. Este mult mai ușor să prevenim decât să tratăm”, a mai explicat directorul DSP Alba.

Alexandru Sinea a mai spus că cheltuielile privind asistența medicală spitalicească sunt foarte mari.

”Asistența medicală spitalicească ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește ponderea cheltuielilor la nivelul județului Alba”, a mai spus Alexandru Sinea celor prezenți.

La întrunire au participat reprezentanți din DSP-uri și Prefecturi din județe ale Regiunii 7 Centru.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor” Tradiția din Apuseni a fost reprezentată pe scena internațională a Balkan Folk Fest 2026, unde Tulnicăresele din Țara Moților au dus mai departe una dintre expresiile autentice ale patrimoniului cultural moțesc. Participarea a reprezentat o ocazie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale

Ioana Oprean

Publicat

în

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]

Citește mai mult