DSP Alba avertizează: Mare atenţie la consumul de ciuperci. Unele pot cauza chiar moartea!
Cazurile de intoxicaţie cu ciuperci înregistrate în Alba în ultima perioadă sperie tot mai mult populaţia judeţului. Astfel, medicii îi avertizează pe locuitorii judeţului asupra pericolului de intoxicaţie acută prin consumul de ciuperci sălbatice şi le recomandă totodată să consume doar ciuperci de cultură, evitând ciupercile din flora spontană, chiar dacă sunt cunoscători ale acestora.
„Având în vedere faptul că după perioada de caniculă revin ploile, cel mai
probabil o să fie iarăşi o abundenţă de ciuperci atât în pădure cât şi pe piaţă, iar consumatorii trebuie să fie atenţi, pentru că există multe mutaţii ale ciupercilor, care chiar dacă erau cunoscute ca bune pot să fi suferit în timp aceste mutaţii genetice şi să devină periculoase pentru sănătate, putând cauza chiar şi moartea”, a precizat dr. Cristina Galoş, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc astăzi, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Alba.
„În România există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare (din cele peste 4000 de specii de ciuperci cunoscute) iar numărul acestora creşte de la an la an din cauza mutaţiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar pentru cunoscători.”
Intoxicaţii cu ciuperci care au perioada de incubaţie scurtă:
– cazuri în care simptomele apar în minim 15 minute şi maxim 3 ore de la ingestia consumului ciupercilor şi se manifestă prin hipotensiune arterială, halucinaţii, tulburări nervoase, abundenţa salivaţiei, lăcrimare, pupila micşorată, dureri abdominale, scăderea frecvenţei cardiace, tegumente umede.
Intoxicaţii cu ciuperci cu perioadă de incubaţie lungă (ciuperca albă, buretele viperei, etc) – semnele apar după cel puţin 12 ore de la consumul acestora şi se manifestă prin: greţuri, vărsături, diaree, tulburări gastrointestinale, icter, hemoragii, tulburări neurologice, encefalopatie, manifestări renale grave, afecţiuni hepatice, hipoglicemie, iar după 2 zile de la ingestie dacă nu se iau măsuri apare coma şi apoi decesul persoanei în cauză. În jur de 90% din intoxicaţiile cu aceste ciuperci sunt mortale, procent ce demonstrează pe de o parte gravitatea acestor intoxicaţii iar pe de altă parte, fiind vorba de intoxicaţii vechi din cauza perioadei lungi de incubaţii şi ineficienţa măsurilor terapeutice ce se impun.
Tratamentul intoxicaţiei cu ciuperci se face în funcţie de durata perioadei de incubaţie astfel:
– în cazul ciupercilor care au o perioadă de incubaţie scurtă – se provoacă vărsătura (cu apa caldă şi sărată), se fac spălaturi gastrice (prin aspirarea conţinutului gastric), purgative saline, atropina, cărbune activat, etc.
– în cazul ciupercilor cu perioada de incubaţie lungă – se fac spălaturi gastrice (deşi eficienţa e redusă fiind vorba de o ingestie veche de 12 ore), se administrează substanţe pentru diminuarea durerii, tratament simptomatic, se introduc perfuzii cu glucoză şi medicamente hepato-protectoare.
Primul ajutor vizează internarea de urgenţă pentru ameliorarea dezechilibrelor biologice grave (hidro-electrolitice, acido-bazice) care periclitează viaţa celui otrăvit.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026: Încălzire semnificativă în perioada următoare
Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, 2 februarie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor, pe regiuni istorice ale României, în intervalul 2-15 februarie 2026. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF […]
Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la română și matematică
Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la română și matematică Susţinerea examenului de Evaluare Naţională este probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui adolescent, acţiune care îi poate asigura un liceu de top şi un parcurs corespunzător în viaţă. În principiu se pot susţine […]
PENSII 2026 | Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele
Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, luni, 2 februarie 2026, că una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026 este ca pensionarii cu venituri mici să primească ajutoare în două tranșe, […]