DSP Alba: Alte 13.220 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite spitalelor și medicilor de familie. Câte persoane au fost imunizate până în prezent
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a primit, marți, alte 13.220 de doze de vaccin antigripal, care vor fi distribuite medicilor de familie și spitalelor din județ. Aceasta este a patra tranșă de vaccinuri antigripale pe care a primit-o DSP Alba, de la Ministerul Sănătății, în sezonul 2018-2019. Prima tranșă a fost primită în luna septembrie (1.920 de doze), a doua tranșă în 12 octombrie (1.800 de doze), iar a treia în 16 octombrie (11.000 de doze).
Potrivit ultimelor raportări făcute de reprezentanții unităților sanitare și de către medicii de familie din județ, au fost administrate 9.466 de doze de vaccin antigripal.
Reamintim grupele de risc:
· Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane;
· Gravide;
· Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
· Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
· Toate persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani.
Persoanele din grupele de risc vor putea beneficia gratuit de vaccin antigripal. În acest sezon, în județul Alba, nu au existat cazuri de gripă.
La nivel de județ, în luna august, au fost solicitate, 35.484 de doze, în urma centralizărilor efectuate de medicii de familie și de reprezentanții unităților sanitare.
În cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului. Persoanele care prezintă infecții respiratorii trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.
Medicii informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale altor infecții virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală obișnuită, gripa este produsă de virusurile gripale și prezintă un risc crescut de complicații și chiar decese, la persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu afecțiuni medicale cronice, precum diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii cu vârste fragede și femei gravide.
Pentru a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomerațiilor, spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.
De asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul În municipiul Aiud vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției Aiud Green Run by DP World, anunță administrația locală printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Pentru a facilita deplasarea participanților la trafic, […]
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu Investiția de pe DJ 142L intră într-o nouă etapă. Peste 630 de metri de drum județean vor beneficia de infrastructură pietonală modernă, sisteme de colectare a apelor pluviale și accese refăcute pentru proprietățile riverane. Proiectul privind modernizarea infrastructurii pietonale […]
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Primăria Lopadea Nouă pregătește o investiție de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de drenaj de pe un tronson al DJ107E. Proiectul […]