Ştirea zilei

Drumurile naţionale (peticite) din Ţara Moţilor se află în vizorul parlamentarilor de Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consolidări, reparaţii şi covoare asfaltice pe DN 75 şi DN 74

Petrecerea Divorțaților

În judeţul nostru, drumurile naţionale au o lungime totală de 420 km, din care circa 300 km sunt în Colegiul electoral al deputatului Corneliu Olar. Firesc, deci să-l preocupe starea lor, care de la Alba Iulia la Arieşeni, via Zlatna, Câmpeni şi de la Turda la Câmpeni este deplorabilă. Împreună cu ceilalţi parlamentari PDL de Alba – Alexandru Pereş, Nicolae Dobra şi Clement Negruţ, deputatul moţilor s-a întâlnit cu primul-ministru  Emil Boc şi ministrul transporturilor Anca Boagiu şi au demarat un program de reabilitare a DN 75 şi DN 74, care străbat Ţara Moţilor. În baza acestuia au început lucrările de consolidare (Arieşeni – 3 consolidări, Scărişoara – 1, Albac – 2, Vadul Moţilor – 2, Câmpeni – 1 şi Sălciua – 1, Izvorul Ampoiului – 1, Zlatna – 1) cât şi de reparaţii şi aşternut covoare pe Valea Ampoiului şi a Arieşului, de la limita cu judeţul Bihor până la Turda, lucrări în valoare de peste 600.000 de Euro. Lucrările sunt executate de Hidroconstrucţia Sebeş, specializată în baraje, poduri şi lucrări de artă pentru infrastructură, cu sprijinul  Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj, a directorului general Ioan  Pantelimon.
La întâlnirea avută de parlamentarii PDL cu premierul Emil Boc şi ministrul Anca Boagiu (care în 14 octombrie va fi prezentă în judeţul Alba) s-a hotărât ca de anul viitor să înceapă şi lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale Alba Iulia – Câmpeni – Arieşeni şi Câmpeni – Turda, lucrări care nu s-au mai făcut din anul 1995, după cum ne-a declarat deputatul moţilor, Corneliu Olar. Practic, deci vom scăpa cât de curând de drumurile peticite şi pline de căzături şi dărâmături ale acostamentelor ce au împânzit drumurile naţionale din Apusenii Albei. (G.C.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult