Dreptul la natură în municipiul Alba Iulia

Proiectul „Amenajarea zonei interioare Cetăţii Alba Carolina” depus spre finanţare prin fonduri europene aduce câteva propuneri urbanistice/peisagistice îngrijorătoare pentru viaţa socială a oraşului. Nu este întâmplătoare asocierea celor două aspecte, urbanism cu societate, deoarece calitatea vieţii noastre cotidiene este influenţată permenent de mediul construit în care trăim.
Proiectul propune ca actualul parc Custozza să fie pavat în totalitate iar între cele două monumente să fie amplasată o fântână arteziană care să amintească de fântâna care a existat odată aici. Pierderea zonei verzi este luată în considerare de către proiectant prin refacerea grădinilor medievale din spatele Palatului Princiar. În final, amenajările de spaţii verzi propuse în zona interioară Cetăţii însumează o suprafaţă totală de 0,30 ha, ceea ce înseamnă o reducere de 6 ori a suprafeţei de spaţiu verde din prezent (1,86 ha). Justificarea pentru o astfel de transformare este revenirea la piaţa centrală a Cetăţii care a existat înaintea plantărilor arborilor din parcul Custozza, respectiv perioada 1860-1870.
Nu cumva această simplă revenire la o piaţetă medievală care nu are niciun corespondent în memoria noastră colectivă este de fapt o soluţie simplistă care arată lipsa de consultare publică şi în fapt o tratare îndreptată mai mult spre trecut decât spre viitor? După mai mult de 100 ani, generaţii de albaiulieni păstrează imaginea acestui parc în memoria lor. Din păcate, acestui proiect nu i s-a dedicat de către Primăria Alba Iulia nicio consultare publică. De altfel, pentru niciun spaţiu public reamenajat din oraş (B-dul Transilvaniei, Piaţa Iuliu Maniu, Fântâna Cinetică) nu s-a organizat nici consultarea populaţiei şi nu au existat solicitări de analize asupra modului de utilizare al spaţiilor sau opţiunile locuitorilor pentru amenajarea acestora. În cazul PROIECTULUI parcului Custozza, era necesară o expunere publică a proiectului, popularizarea lui şi dezbateri pe această temă, cu atât mai mult cu cât finanţarea este din surse europene.
Una din problemele care se iau în considerare atunci când un spaţiu se videază de vegetaţie şi se pavează se referă la animarea acelui spaţiu. Este necesar să existe un flux de persoane care să anime locul şi desigur activităţi care să atragă locuitorii. Tranzitul spre locul de muncă sau spre instituţiile administrative nu înseamnă şi viaţă urbană în acel loc.
Mai mult, pentru proiectarea unui spaţiu public situat în centrul unui ansamblu arhitectural protejat prin lege este necesară o abordare interdisciplinară la care să participe arhitecţi peisagişti, sociologi, urbanişti, istorici şi arheologi. Din păcate însă, Alba Iulia se numără printre oraşele care nu deţin un specialist în arhitectură peisageră. Din punct de vedere peisagistic, toate abordările spaţiilor publice din oraş realizate până acum au fost neprofesioniste, în fapt … nişte plantări.
Alba Iulia se află în situaţia privilegiată de a deţine un exces de spaţii publice oferite de Cetate. În timp ce programe guvernamentale finanţează administraţiile publice pentru amenajarea de spaţii verzi, Alba Iulia acceptă reducerea suprafeţei spaţiilor verzi. Şi nu este vorba de orice zonă verde, ci de un parc secular.
Cine va câştiga din „remodelarea” Parcului Custozza? Întrezărim în viziunea medievală puterea modelului Pieţei Mari din Sibiu unde vegetaţia existentă a fost complet tăiată. Sunt cele două locuri comparabile din punctul de vedere al fronturilor de clădiri de valorizat, al monumentelor istorice? Unde sunt oamenii în ecuaţia de rezolvare a acestui spaţiu public important în oraş, reprezentativ pentru Cetate? Ce opinii au studenţii? Dar cetăţenii? Şi mai ales pe cine interesează opiniile potenţialilor utilizatori ai acestui spaţiu public?
Cum se vede în acest context pavarea completă a unui parc secular, în fapt deşertizarea singurei oaze din Cetate? Până nu va fi prea târziu este necesară o reevaluare a soluţiei urbanistice şi peisagistice prin luarea în considerare a complexităţii situaţiei.
Stimaţi edili, un parc este un mare câştig pentru viaţa socială a oraşului. Dacă sunteţi de acord în acest punct, atunci reconsideraţi modul de planificare al oraşului.
Sociolog Simona Branişte

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI