Politică Administrație

Drept la replică| USR – PLUS: Voicu Paul și PNL, restituiți banii publici „împrumutați” ILEGAL din buzunarele albaiulienilor!

Ioana Oprean

Publicat

în

Viceprimarul cu atribuții vremelnice de primar, domnul Voicu Paul, și PNL continuă să își bată joc de albaiulieni și de Alba Iulia. În loc să își dea demisia de onoare din funcția căreia nu îi face cinste și pe care a folosit-o în interes PERSONAL și pentru PARTID, Voicu Paul se scuză, într-un comunicat de presă, pentru haștagul folosit pe panourile de promovare politică.

Cu tupeu și aroganță fără margini, domnul Voicu Paul și PNL continuă să perpetueze minciuna conform căreia acele panouri erau pentru albaiulieni. Poate sunt panouri magice care asfaltau străzile pline cu praf sau noroaie din noile cartiere ale municipiului, poate sunt panouri anti inundații și opresc revărsarea canalizării la fiecare ploaie sau poate sunt panouri care creează locuri de muncă și atrag ca un magnet investitorii?

Domnul candidat cu aere de primar uită, în schimb, să spună CUM VA RESTITUI BANII PUBLICI CHELTUIȚI ILEGAL pentru promovarea electorală a domniei sale. De 30 de ani, oameni precum Voicu Paul și alți foști feseniști, pediști, pedeliști, vopsiți acum în „liberali autentici”, sfidează cu aroganță albaiulienii și au confiscat orașul folosindu-l ca pe propria feudă. Băieții de la PNL, în frunte cu Voicu Paul, se cred „smart” și au impresia că albaiulienii nu au văzut că panourile electorale aveau culorile și grafica electorală a Partidului Național Liberal sau că haștagul „inteligent” a apărut în numeroase materiale electorale ale candidatului PNL, într-o strategie disperată de marketing politic copiată de la marii baroni pesediști din țară.

Dragi feseniști, vopsiți în „galben imaculat”, ați fost prinși cu mâna până la cot în sacul cu banii publici ai albaiulienilor, bani care trebuiau să ajungă în școli, în asfaltări de străzi sau unde era nevoie, nu în afișele voastre de politruci.

Voicu Paul și PNL, restituiți banii publici „împrumutați” ILEGAL din buzunarele albaiulienilor!

În același timp vedem acuzele mizere pe care le lansează PNL, în disperare de cauză, privind apariția unor afișe atribuite echipei noastre în municipiul Alba Iulia. Acest caz a fost analizat de Biroul Electoral Alba Iulia care a stabilit că materiale nu sunt distribuite sau afișate de USR-PLUS, astfel încât solicităm Inspectoratului Județean de Poliție să cerceteze acest caz. La ce strategii politice murdare orchestrează în ultima vreme laboratoarele Hava & Paul, nu ne-ar mai mira ca PNL să nu fie străin de această acțiune.

Pe albaiulieni îi asigurăm că pe băieții aceștia care se înfruptă de ani buni, fără jenă, din bugetul public nu îi lăsăm să scape până nu vor restitui și ultimul bănuț public cheltuit ILEGAL pentru promovarea electorală a lui Voicu Paul. Așteptăm motivarea și decizia Biroului Electoral Județean și, în cazul în care autoritățile competente nu s-au sesizat deja, vom înainta noi sesizări în acest caz.

Aici nu mai este vorba de politică, ci de respectarea literei legii, de oprirea risipei banilor publici și de respectarea cetățenilor care plătesc taxe și impozite pentru a beneficia de investiții reale în municipiu, nu pentru a fi tocați banii pe panouri electorale.

În 27 septembrie, sperăm ca albaiulienii să își recupereze orașul din mâna acestor băieți „deștepți” și, așa cum spun și cei de la PNL, să începem cu adevărat să #creștemAlbaIulia!

Biroul de presă al USR-PLUS Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult