Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

DREPT LA REPLICĂ: Revolta cetățenilor din Alba pe tema facturilor la apă și canalizare a trezit bocitoarele din PNL

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

DREPT LA REPLICĂ: Revolta cetățenilor din Alba pe tema facturilor la apă și canalizare a trezit bocitoarele din PNL

Nu trece zi fără ca un penelist să nu iasă de prin cotloanele partidului și să înceapă a îndruga, verzi și uscate, despre cât de frumoasă e moșia lui Dumitrel, despre cât de limpede și cristalină e apa pe care firma de casă a partidului o pompează pe conducte, spre robinetele cetățenilor.

Puși în fața realității, peneliștii din zodia Roman-Dumitrel, ori ajunși pe acolo urmând traseul banilor și funcțiilor publice, se agită precum niște cocote care au descoperit, după decenii în care au făcut paradă cu hainele noi ale împăratului, oglinda. Nu-s ei de vină! Ei sunt tineri, frumoși, deștepți și au făcut doar lucruri bune! Și, desigur, nici gura nu le miroase, pentru că nici usturoi nu au mâncat.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

De vină pentru prețurile exagerate ale utilităților publice din Alba sunt PSD Galați, vremea nefavorabilă sau Marte, care-i mereu în retrograd. Oricine, numai ei nu! Realitatea rămâne însă una singură, aceea pe care cetățenii județului o reclamă: APA CTTA, firma de casă a PNL Roman-Dumitrel, are un management ineficient și controlat politic, total netransparent, însă extrem de profitabil pentru șefi, care încasează zeci de mii de euro din salarii de la această companie publică. Asta în timp ce locuitorii din Alba plătesc pentru apă potabilă și canalizare prețuri exagerate, mult mai mari ca în București, Botoșani, Tulcea ori Pitești. Și lista poate continua.

Să îi explicăm și lui Alin Ignat de ce cetățenii din județul Alba sunt nemulțumiți de situația din Alba și de ce PSD a lansat o petiție și strânge semnături pentru scăderea tarifelor:

– Tarifele în Alba și Alba Iulia sunt mai mari decât în toate cele 7 județe vecine: un metru cub de apă potabilă și canalizare este, în Alba Iulia și județul Alba, 14,15 lei (fără TVA). Pentru aceste servicii, vecinii noștri din județul Sibiu plătesc 9,01 lei; din Cluj – 10,55 lei, din Bihor – între 10,49 lei și 12,21 lei; din județul Hunedoara – între 9,22 și 13,06 lei; din Vâlcea – 10,23; Tarife mai mici pentru aceste servicii sunt și în Arad și Mureș, potrivit datelor ANRSC.

– APA CTTA Alba, firma de casă a PNL, a crescut tarifele în fiecare an din 2017 și până în prezent, potrivit vechii strategii de tarifare, când nu exista PNRR, nu se știa de pandemie și nu era invocată ANRSC. Pentru majorarea tarifelor PNL Alba invoca creșterea calității serviciilor, care au rămas la fel de proaste. Un metru cub de apă potabilă + apă uzată era, în Alba, în 2017 – 5,87 de lei.

– Ceea ce a crescut, în schimb, au fost doar tarifele la apă potabilă și canalizare, respectiv veniturile șefilor puși de PNL ai APA CTTA Alba. Dacă ne uităm pe declarația de avere a șefului PNL al APA CTTA Alba, Ștefan Bardan, observăm că în 4 ani a câștigat peste 7,5 miliarde de lei vechi, ajungând în 2022 să aibă venituri mai mari decât președintele României, Klaus Iohannis.

– Cu PNL la cârma județului, tarifele la apă potabilă și canalizare vor crește, din nou, în fiecare an, până în 2028. De la 1 ianuarie 2025 cu încă 2,9%. De la 1 ianuarie 2026 cu încă 3,75%. De la 1 ianuarie 2027 cu încă 1,24%. De la 1 ianuarie 2028 cu încă 3%.

– Creșterea tarifelor la apă este decisă de PNL Alba: Operatorul regional de apă și canalizare APA CTTA Alba se află în subordinea Consiliului Județean Alba, ambele instituții conduse de PDL-iști cu state vechi. Asociația APA Alba, din care fac parte UAT-urile în care APA CTTA Alba oferă servicii, este condusă de Dorin Nistor, primar PNL.

– PNL Alba deține monopol asupra furnizării serviciilor de apă și canalizare în județul Alba, similar situației din sectorul gunoiului, unde tarifele practicate sunt considerabil mai mari decât în alte zone, aproape duble față de Cluj.

– În 2022, din facturile plătite de cetățeni, APA CTTA Alba a realizat profit de peste 3,3 milioane de euro. Și nu este vorba despre o companie privată, cu un management performant, ci de o companie de stat, unic furnizor al acestor servicii indispensabile traiului (care ar trebui să ofere servicii de calitate, la prețuri accesibile). Este cunoscut și faptul că șefii PNL ai APA CTTA Alba, în baza profiturilor obținute, își dau prime de mii de euro.

Citește și: Drept la replică: Când șeful PNL al APA CTTA Alba câștigă mai mult decât Iohannis, iar noi plătim cele mai mari tarife din regiune, vorbele sunt de prisos!

Modul în care reacționează PNL Alba la propunerile PSD Alba evidențiază faptul că atâta timp când județul va fi condus de Dumitrel și Roman tarifele vor crește în continuare.

PSD Alba a propus un set de măsuri constructive pentru reducerea tarifelor, între care:

– Scăderea veniturilor directorilor companiei și eliminarea posturilor de șefi neesențiale;
– Atragerea de fonduri externe pentru îmbunătățirea infrastructurii existente și depolitizarea conducerii instituției;
– Instituirea unei conduceri performante care va adopta un plan de management de scădere a tarifelor pentru populație;
– Reducerea pierderilor de apă din rețea prin programe de înlocuire a conductelor vechi și prin implementarea de tehnologii avansate de detecție a scurgerilor;
– Implementarea de tarife progresive în funcție de consum pentru stimularea economisirii apei și reducerea costurile operaționale;
– Reducerea cheltuielilor prin îmbunătățirea eficienței proceselor de tratament, distribuție și mentenanță;
– Modernizarea rețelei de apă și canalizare cu fonduri europene și guvernamentale;
– Dezvoltarea unui serviciu antifraudă pentru protejarea consumatorilor corecți;
– Utilizarea surselor de energie regenerabilă pentru operațiunile de tratare.

Partidul Social Democrat Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Unirea Ziarul

Publicat

în

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea