DREPT LA REPLICĂ: Primăria PNL Aiud trebuie să își ceară scuze locuitorilor pentru lipsa de investiții!
DREPT LA REPLICĂ: Primăria PNL Aiud trebuie să își ceară scuze locuitorilor pentru lipsa de investiții!
Modul în care PNL Aiud își începe comunicatul de presă, în urma propunerilor constructive ale consilierilor locali ai PSD, ne amintește de vremurile demult apuse – de care nu vor și nu pot să se desprindă –, dar și de perioada partidului unic.
Numai PNL Aiud știe cum poți să pretinzi scuze de la un partid pentru amendamentele pe care le-a depus asupra proiectului de buget când, de fapt, acestea sunt rezultatul consultărilor cu cetățenii și ceea ce ei își doresc.
În schimb, nu există scuză să acuzi și să dai vina pe ”conducerea PSD a orașului” când te afli de ani în fruntea primăriei, formezi majoritate în consiliul local, iar oamenii așteaptă de la tine să livrezi rezultate.
Consilierii locali ai PSD Aiud au propus opt amendamente având în vedere necesitățile cetățenilor și excedentul bugetar de circa 2,4 milioane de euro. Acestea vizează creșterea calității vieții oamenilor, în diverse domenii, precum educație, sport, infrastructură și siguranță rutieră, tineret, locuire, petrecere a timpului liber pentru copii și adulți.
Mișto-ul și calomnia PNL Aiud nu aduc rezultate și nimic bun. Nu ajută la construcția de săli de sport, trotuare și toalete publice, nu înfrumusețează spațiile de joacă și nu construiesc altele noi, nu amenajează zone de petrecere a timpului liber, nu fac orașul mai atractiv și primitor, nu sporesc siguranța rutieră și nu ajută tinerii să beneficieze de locuințe, așa cum a dorit PSD și a acționat prin depunerea amendamentelor respective.
Faptul că PNL Aiud a vrut ca PSD să retragă anumite inițiative, sub mențiunea că ele vor fi finanțate, e de-a dreptul haios. Deoarece liderii PNL Aiud au mai mințit în situații similare. La fel de reprobabil este că, în loc să amenajeze treceri de pietoni adecvate, semnalizate și iluminate corespunzător, în zonele în care sunt necesare, Primăria PNL Aiud ironizează consilierii PSD.
Pentru noi nu contează cine propune, ci contează ce se realizează. Doar pentru PNL este mai importantă forma decât fondul. Dacă PNL Aiud ar fi făcut ceea ce a promis, PSD nu ar mai fi fost nevoit să vină cu aceste amendamente. Dar liderii PNL Aiud sunt mai preocupați, în această perioadă, de tam-tam și de redactarea de comunicate de presă presărate cu ironii de prost gust.
Acesta este modul de acționare al PNL față de colegii lor de alianță, de la nivel guvernamental, și față de cei din opoziție, de la nivel local. Semnificațiile cuvintelor respect și colaborare sunt greu de înțeles pentru PNL Aiud. Trist, dar adevărat!
În încheiere, îi asigurăm pe aiudeni că îi vom reprezenta așa cum își doresc în consiliul local. Vom înainta și fundamenta propunerile lor deoarece vrem să beneficieze de investițiile edilitare pe care și le doresc. Cetățenii plătesc taxe și impozite și este normal să aibă puterea de a decide ce se întâmplă cu banii publici.
PSD Aiud
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
