Drept la replică Gabriel LUPEA, Viceprimar al Municipiului Alba Iulia – Domului Bogdan Lazăr: Mai puțină demagogie, mai multă verticalitate
Gabriel LUPEA, Viceprimar al Municipiului Alba Iulia – Domului Bogdan Lazăr: Mai puțină demagogie, mai multă verticalitate
„Nu aș vrea să vorbesc despre formele și limitele dialogului politic în contextul apropiatei campanii electorale, ci aș vrea să atrag atenția asupra ridicolului din abordarea unora, dar și în privința pălăvrăgitului
necontenit în spațiul public.
Domnul Bogdan Lazăr nu s-a prins că obligația de partid de a avea păreri de două ori pe zi, despre orice, te poate transforma într-un personaj mărunt. În primul rând, ar fi fost utilă o documentare pe orice motor de căutare pentru a afla că Legea salarizării demnitarilor din administrația publică locală a fost inițiată de guvernarea PSD-ALDE, în 2017. Aplicata fără pată și fără cusur și la Alba Iulia, doar e lege!
Devine și mai complicată situația în privința lipsei capacității de a cunoaște în detaliu funcționarea administrației publice. Aș spune că e cel puțin caraghios să anunți că vrei să ai inițiativa unui proiect de hotărâre, în cazul în care subiectul demersului e garantat de o ordonanță guvernamentală. Mai exact, domnul Lazăr nu a fost deposedat de nicio inițiativă, ci pur și simplu acordarea unor facilități la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, pentru perioada stării de urgență decretată, este clar lămurită în OUG 69/2020.
Primăria este singura entitate administrativă cu mandat în privința aplicării reducerilor de taxe cu până la 50%. Propunerea lui Bogdan Lazăr a fost de o reducere de 100%, ceea ce contravine legislației aplicabile. În plus, la data la care Bogdan Lazăr a venit cu propunerea de scriere a unui proiect de hotărâre pe aceeași temă, serviciile din aparatul propriu al primarului aveau asta deja în lucru, aspect prezentat și clarificat într-o discuție purtată chiar în sediul primăriei.
Ar fi mai util ca cei care pretind că vor să servească orașul și interesele albaiulienilor să termine cu astfel de piruete. Să deschidă ochii, să observe măcar de la distanță și să vină cu soluții viabile. În rest, povestea poveștii sau cine e primul care umflă roțile umflate, nu se potrivesc deloc cu felul aplicat și pragmatic al unei administrații din 2020.”
Ioan Gabriel LUPEA, Viceprimar al Municipiului Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă”
Au început lucrările de reabilitare completă pentru centura orașului Ocna Mureș: ,,Un proiect de necesitate maximă” Consiliul Județean Alba a început lucrările pentru reabilitarea completă a centurii orașului Ocna Mureș, investiție considerată de către autorități esențială. Aceștia transmit că lucrările sunt de ,,necesitate maximă” pentru dezvoltarea zonei și pentru susținerea turismului, în contextul extinderii Băilor […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]