Politică Administrație

Drept la replică al viceprimarului Emil Popescu: ”Marius Hațegan (PNL Alba), un candidat sută la sută: 10% pricepere în administrația publică și 90% politicianism”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Drept la replică al viceprimarului Emil Popescu: ”Marius Hațegan (PNL Alba), un candidat sută la sută: 10% pricepere în administrația publică și 90% politicianism”

Logica din articolul domnului Marius Hațegan, apărut luni în Ziarul Unirea, unde 100% = 100% + 10%, spune destul de multe despre candidatul PNL la Primăria Alba Iulia!

Petrecerea Divorțaților


Ultimul atac al domniei sale la conducerea Primăriei este, la fel ca celelalte, o dezinformare, care văd că devine “marcă înregistrată”. Marius Hațegan știe bine, de altfel, că actualul primar, Gabriel Pleșa, NU a avut vreodată în subordine, ca viceprimar, Direcția Tehnică, cea de Urbanism sau de Programe, dar cu toate acestea repetă obsesiv sintagme precum ”greaua moștenire” sau ”pălăria lăsată de vechea administrație”.

Personal, sunt foarte dezamăgit să-l văd că merge să se pozeze pe strada Emil Racoviță, în cartierul Orizont sau la canalul colector din Micești, dând impresia unor ,,merite deosebite” în ceea ce privește derularea acelor proiecte. Asta, în condițiile în care el personal nu a pus nici un punct și nici o virgulă pentru aceste investiții.

Din decență și de la înălțimea demnității publice pe care o ocupă, de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, domnul Hațegan ar trebui să renunțe în a arunca cu neadevăr și “noroi” în actuala administrație din Alba Iulia.

Efectiv, NU poți veni cu minciuni de genul ”Primăria nu verifică calitatea lucrărilor pe loturile de mobilitate urbană”, în condițiile în care avem contractate servicii de dirigenție de șantier și se respectă Programul de Control al Calității Lucrărilor, sub supravegherea Inspectoratului de Stat în Construcții.

Nu poți ”intra cu picioarele” în bugetul orașului Alba Iulia, să impui un anumit vot consilierilor locali PNL (care ar trebui să fie dictat de conștiință, nu de la sediul de partid), să condiționezi aprobarea bugetului municipiului de transferul unor sume considerabile lăsând fără finanțare proiecte pentru care sunt semnate contracte de lucrari (Muzeul Copilului), la proiectele de MOBILITATE URBANĂ, unde exista un pre-acord cu BERD.

Care a fost strategia, alta decât aceea de a pune în dificultate actuala administrație și, de fapt, orașul unde vreți să fiți ales primar, domnule Hațegan?!

Dacă nu vreți sau nu sunteți în stare să sprijiniți Primăria Alba Iulia și pe albaiulieni, încetați, domnule Hațegan, să mai transmiteți, în spațiul public, informații eronate! Riscați să deveniți ridicol inclusiv pentru susținătorii pe care îi mai aveți.
În ceea ce mă privește, rămân dedicat muncii în administrația locală. Iar discursurile politicianiste venite din partea adversarilor mă lasă rece. Mai ales atunci când sunt clădite pe neadevăruri. Albaiulienii s-au săturat de povești. Nu mai ține ”figura”.

Emil Popescu, viceprimar al municipiului Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trotuare modernizate în zona Electrica din Alba Iulia. Primar: „Continuăm să acordăm atenție infrastructurii urbane” Lucrările de amenajare a trotuarelor de pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Electrica, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut vineri, 16 octombrie 2026, de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura pietonală pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce prevede programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu: Pensii indexate, taxe schimbate, extinderea programului ,,Masă sănătoasă”, 2.000 de kilometri de autostrăzi și investiții de miliarde Programul de guvernare al viitorului Guvern Luca Niculescu, pentru perioada 2026-2028, include indexarea pensiilor începând din 2027, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027, […]

Citește mai mult