Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Dr. Eugenia Vitan: Organismul nostru – matricea prin care natura ne “vorbește“

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imediat după ce ne naștem intestinul începe sa se însămânțeze cu diverse, numeroase si complexe microorganisme (cele mai frecvente fiind Bifidobacterium si Lactobacillus) cu rol in dezvoltarea ulterioara a corpului nostru.

Tractul gastro-intestinal este ansamblul organelor care prelucrează alimentele ingerate transformându-le in nutrienți si energie pentru restul celulelor din corp, fără de care nu ar putea fi posibila funcționarea acestora si … supraviețuirea noastră.

Acest lucru face ca aparatul digestiv sa fie considerat ca fiind al doilea…. ca importanta vitala, după creier, in funcționarea întregului organism.

Elit - Gustul Desăvârșit

Numeroși cercetători, printre care si profesorul american de anatomie si biologie celulara, Michael Gershon, care a scris  lucrarea  “The Second Brain” (Cel de-al doilea creier), aduc  argumente ca sistemul digestiv are o inteligenta proprie, întrucât, s-a descoperit ca, tractul intestinal poate funcționa independent de creier, dispunând estimativ  de aproximativ tot atât de mulți neuroni ca măduva spinării (cca. 100 mil.) si la fel de mulți neurotransmițători ca si  creierul (cca. 40 ).

Embriogenetic funcționarea tubului digestiv precede pe cea a sistemului nervos ( creier, măduva spinării  ), pentru ca el trebuie sa asigure creșterea si maturarea produsului de concepție, adică a viitorului copil. De aceea unii îl considera „Creierul Primar”.

Inteligența cu care sistemul digestiv  este dotat face ca, noi, sa resimțim mesajele transmise de el, mesaje care ne indica starea de sănătate : ce ne face rău daca mâncam, când este cazul sa ne oprim, ce este bine sa consumam.

Prin urmare pentru menținerea sănătății întregului corp trebuie sa avem mare grija de acest “al doilea creier” care face posibila viața in corp . Medicina cea mai veche din lume, medicina indiana ayurvedica, acorda tractului intestinal o atenție majora, caci, spune ea ca, in jurul ombilicului sunt 72 000 de râuri energetice . Si așa si este, caci este o adevărată “uzina energetica” tubul digestiv inferior, singurul specializat in transformarea alimentelor, materii prime cu structura  si stare de agregare atât de diversa, in microparticule care pot fi absorbite prin celulele intestinale si trecute in sânge, care le transporta apoi la fiecare celula din corp  .

Este știut faptul ca o persoana cu suferințe digestive nu mai are energie, vlaga, ca in scurt timp începe sa acuze suferințe ale altor organe, care aparțin altor sisteme si aparate ale corpului .

Funcția principala a tractului gastro-intestinal este digestia.

Segmentul cu deosebita importanta pentru supraviețuire este intestinul cu flora sa microbiana benefica pentru viată, deoarece formează bariera împotriva bacteriilor dăunătoare ingerate (precum Clostridium difficile, Salmonella, Shigella, s.a.), ajuta la digestia alimentelor si este sursa principala de vitamine din complexul B (vitamine cu rol vital in dezvoltarea sistemului nervos, aparatului cardio-vascular  si muscular) .

Frecvent, la nivel intestinal, pot apărea dezechilibre precum constipația, balonarea, diareea infecțioasă sau chiar distrugerea florei intestinale în timpul tratamentului cu antibiotic cauzând Boala intestinului iritabil .

Consumul abuziv de medicamente, de alimente excesiv chimizate, iradiate, superprocesate si transformate genetic, consumul exagerat de alimente bazate pe proteine animale, stresul de orice natura, cauzează ravagii asupra organismului prin  : disbioze (distrugeri ale florei intestinale) care induc acidifierea mediului intracelular (care nu-si  mai poate asigura producerea energiei in mitocondrii prin enzimele lor respiratorii oxido-reducatoare si prin urmare este sărăcită celula nu numai in nutrienti ci si in oxigen), care la rândul său cauzează moartea unui număr de celule din corp sau, așa cum se întâmplă cu cele mai multe celule, se adaptează mediului acid, sărac in oxigen recurgând la producerea energiei, necesara supraviețuirii, prin fermentație. Aceste celule modificate ale corpului sunt celulele aberante canceroase.

Studiile au arătat ca toți posedam un număr variabil de astfel de celule mutante in corp, la un moment sau altul al vieții, dar asupra lor se îndreaptă sistemul imunitar si globulele albe (leucocitele) care mențin echilibrul vital, distrugându-le.

Explicația ca unii oameni au proliferări necontrolate de astfel de celule in corp si sistemul imunitar nu mai reușește sa mențină echilibrul, ar putea fi  căutată si in…“stilul de viată”.

Din păcate, celulele canceroase se “învelesc” cu celule sănătoase, trofoblaste (celule nediferențiate care sunt, asemeni celulelor stem, capabile sa se dividă continuu si sa se dezvolte ca celule cu funcții specializate – celule musculare, intestinale, sangvine, pulmonare, etc., regenerând țesuturile corpului) . Camuflând-se, celulele canceroase, devin invizibile pentru sistemul imunitar si fac  imposibila recunoașterea lor de către leucocite, care urmau sa le distrugă.

Tripsina, enzima secretata de pancreas, are rol in digerarea alimentelor de tip proteine animale dar… digera si trofoblaste, celulele normale ale corpului sub care se ascund celulele canceroase de sistemul imunitar .

Prin urmare un om cu o alimentație in care abunda proteinele animale, pentru a căror digerare este necesara multa tripsina, deci o suprasolicitare a pancreasului, cum va putea acesta sa mai aibă resurse sa asigure suficienta enzima pentru distrugerea celulelor sub care se disimulează celulele cancerigene ? Astfel, celulele alterate, mutante, se vor înmulți.

Se considera, ca pana la depistarea cancerului incipient ( stadiul I ) prin tehnici medicale, celulele canceroase au nevoie, in medie de 10 ani, de divizări si multiplicări. Daca, periodic, vom lua decizia sa renunțăm la consumul total sau, măcar minimal de carne si derivate cu proteine animale, tripsina produsa de pancreas va putea fi utilizata de corp pentru digerarea învelișului celulelor canceroase, ceea ce le-ar face vizibile pentru leucocite si acestea le-ar distruge in stadiul in care ele sunt prezente in corp in cantități reduse, adică pana la depistarea cancerului in stadiul I .

Iată ca posturile religioase au, din acest punct de vedere, o explicație medicala privind beneficiul pe care îl aduce repausul in consumul de carne si derivate cu proteine animale, a căror digerare necesita si mult consum de energie din partea corpului. Se petrece o “curățire” a corpului. Tot in ritul religios  se practica 1-2 zile de post alimentar săptămânal in proteine animale, care, de asemenea, degrevează corpul de povara secretarii  unor cantități mari de substanțe necesare digerării si permite funcționarea lui cu consum mediu de energie, deci un grad de uzura redus . Cu toții resimțim somnolenta după o masa copioasa,  pentru ca organismul concentrează resursele pe tubul digestiv, si apoi intra in “stand by”, obosit fiind.

Starea normala a celulelor corpului pentru o buna funcționare este cea alcalina ( sângele trebuie sa aibă pH = 7,35-7,45 ) si organismul face posibila menținerea sa, când apar mici creșteri ale acidității, apelând la calciu si magneziu, pe care le mobilizează din oase si dinți . Menținerea unei asemenea mobilizări duce, evident, la slăbirea densității osoase, daca nu se refac rezervele prin intermediul consumului alimentar corespunzător din fructe, legume, zarzavaturi, mâncate mai ales crude .

Pe de alta parte consumul de fructe de culoare închisă  care conțin un puternic anti-oxidant, resveratrolul, un colorant negru, distruge celulele canceroase, a căror fragmente toxice se vor elimina in limfa, care preia de la fiecare celula toxinele rezultate din funcționarea lor si care, după epurări succesive in stațiile ganglionare de pe traseul vaselor limfatice, le va deversa in ficat. Ficatul le amesteca cu bila pe care o produce si le vărsa in intestinul subțire, de acolo in colon si se elimina prin fecale.

Corpul este matricea prin care natura ne „ vorbește ” .

  1. Burr, de la Universitatea Yale, a emis ideea de matrice, ca fiind schema energetica de organizare a structurilor vii (afirmație preluata din „Inteligenta materiei” de Constantin Dulcan).

Corpul ne trimite semnale dar… mai percepem mesajele prin care natura ne “vorbește” ? .

Se instalează insidios tulburările de tranzit ( diareea sau constipația, balonarea, crampele, etc.), astenia, tulburările de somn, anxietatea, scăderea puterii de concentrare, atacurile de panica, semne si simptome din partea celorlalte organe interne, reacția desfășurând-se in lanț ca la căderea pieselor de domino.

Conform fizicii cuantice toate lucrurile din Univers emit energie, cu alte cuvinte nu doar ființele ci si corpurile neînsuflețite emana energie. Energia emisa poate fi înregistrată prin tehnici electrice avansate, printre care si tehnica Kirlian. Aceasta consta in înregistrarea energiei unui obiect expus intru-un câmp electric de înaltă frecventa, obiectul (corp viu sau nu ) fiind înconjurat de o aura, adică un halou luminos, policrom. In cazul corpului uman, prin tehnica Kirlian care ii evidențiază haloul luminos energetic, se pot obține informații privind starea de funcționalitate fizica si psihica, adică starea de sănătate.

Noi, oamenii, suntem forme materiale de energie cu frecventa joasa si ne aflam într-un perpetuum schimb bilateral de energie (termica, mecanica, gravitațională, electro-magnetica, etc.) cu celelalte forme materiale din jur, care ne modelează corpul structuralo-funcțional, adaptând-l, clipa de clipa, la dinamica variabilității, in care existam.

Domnul Prof. Dr. Neuro-Psihiatru Constantin Dulcan, in cartea sa  „Inteligenta materiei”, spune ca omul este un sistem biologic deschis caracterizat prin entropie pozitiva, adică se opune dezintegrării, dezordinii, prin procese de autoreglare (feedback), in urma prelucrării informației energetice. Dl. Profesor Dulcan, alăturându-se opiniei cercetătorului american in biologie celulara, Bruce Lipton, considera ca prelucrarea informației in organismul viu se realizează in fiecare celula componenta, cu ajutorul unei structuri ce suplinește funcția sistemului nervos si nu, cum se considera pana acum, ca prelucrarea informației este doar apanajul sistemului nervos central .

Observațiile medicale au arătat ca exista o „inteligenta celulara” si o „memorie celulara a speciei”, de exemplu : in operația de înlocuire a esofagului bolnav cu unul modelat din marea curbura a stomacului (deci din alt organ), acesta s-a adaptat noii sale funcții; un stomac bolnav din care s-a îndepărtat, prin operație ¾ , este capabil sa se refacă funcțional aproape in întregime si sa compenseze partea lipsa; persoane la care s-a amputat un picior acuza durere-fantoma, chiar foarte intensa, a membrului absent, etc.

Sunt constatări pe care nu le putem nega chiar daca, la ora actuala nu le putem explica, decât daca … admitem ca exista o inteligenta a microuniversului celular, a macrouniversului organic al corpului precum si o relație de integrare a acestor universuri vii in Marele Univers Astral , pe care suntem departe, încă, de a le cunoaște in complexitatea lor …

Tot mai mulți specialiști din lumea medicala opinează ca bolile sunt, de fapt, blocaje energetice, cărora le urmează deficientele funcționale si abia apoi alterările structurale ale țesuturilor organice.

Prin procedee speciale de înregistrare, s-a constatat modificarea  câmpului energetic al individului, modificare care precede, cu mult timp in avans, apariția îmbolnăvirii .

S-a demonstrat științific ca stresul, emoțiile si sentimentele negative, acidifica sângele si produc dezechilibre in metabolism .

Multitudinea de cercetări si rezultatele uimitoare ale fizicii cuantice fac sa fie reconsiderata “puterea gândului”, aceasta energie informațională sau mesaj energetic de mare impact, așa încât noțiunile de empatie (capacitatea unei persoane de a percepe emoția altei persoane ), simpatie (atracția, afinitatea unei persoane fata de alta ), antipatie (aversiunea sau ura fata de o persoana) si telepatie (receptarea gândului unei persoane de la distanta ), sa capete definiții științifice mai clare. Prin gând, prin limbajul verbal, prin limbajul non-verbal ( al corpului ), transmitem vibrații celorlalte persoane, care pot sa ii facă sa se simtă bine sau rău, caci le influențează energia corpului, adică funcționarea organismului .

Se considera ca, cel puțin in stadiul actual de cunoaștere, gândul are o viteza de transmitere ce ar depăși viteza luminii, de aceea nu are o forma materiala, caci are frecventa foarte înaltă de propagare. Experiențele si observațiile științifice au demonstrat  transmiterea  informației energetice instantaneu la mare distanta. De fapt distanta nu are concretețe la acest nivel. Ea nu înseamnă nimic, nu exista de fapt acest parametru . De cate ori nu s-a întâmplat sa dăm telefon  unei persoane, la un moment dat, si aceea sa spună ca tocmai se gândea la noi si dorea sa ne contacteze. De asemenea sunt numeroase cazurile de filiație in care, deși se afla la mari distante, unii membrii de familie simt dureri sau neliniști, apărute din senin, in legătură cu alte persoane din familie, care trec prin momente dificile.

Din nefericire unii au exploatat influențarea omului prin vibrații energetice, generate de câmpuri electro -magnetice intense, transformând-o in arma biologica de manipulare…Nu mai concepem existenta noastră fără multitudinea de aparate generatoare de câmpuri electro-magnetice : telefoane mobile, tablete, IPed-uri, laptopuri, GPS-uri, cuptoare cu microunde, electro-casnice sofisticate, telecomenzi, etc. Speculând acest culoar de influențare a energiei vitale umane prin câmpul electro-magnetic, acești agresori atentează la individualitatea umana .

Agitația, violenta, nesiguranța si celelalte forme de mesaje negative tot mai abundente, induse, in traiul de zi cu zi, prin formele de comunicare mas-media si audio-video, cu scop de rating, adică de câștig, declanșează, subliminal, o spirala dăunătoare prin generarea de dezechilibre energetice ale organismului.

Dl. Prof. Dulcan, in urma experienței sale profesionale neuro-psihiatrice, constata ca „exista o întreaga patologie psihica in care nu putem decela nici o leziune organica” , explicația fiind „interferenta de câmpuri energetice” cauzatoare de boli psihice .

Același lucru este susținut, dar din alta perspectiva, de Dl. Lt. col.(r) Ion Șandru, in Revista ”Vitralii”, nr. 32/2017, in articolul „Războiul tăcut si ADN-ul uman internet biologic” .

Dl. Lt. col. Șandru indica, in baza unui document ieșit la iveala in 1986, numit „Arme tăcute pentru un război in surdina”, in care se descriu tehnicile de atac informațional, faptul ca, noi oamenii, suntem supuși, de aproximativ 50 ani, unui bombardament informațional,  manipulând-ne energia vitala si calitățile fizice, mentale si emoționale, prin alterarea mecanismelor de autoreglare a corpului, cu scopul de a fi menținuți într-o stare de stres si nesiguranță constanta care sa permită profitul si dominația unora.

Ca urmare a acestor atacuri subliminale se induce „starea de hiponarcomanie ( susceptibilitatea crescuta la sugestia cuiva), scade voința, scade capacitatea de analiza…are de suferit memoria…apar tulburări de tip nevrotic care se manifesta prin irascibilitate, somn neliniștit, slăbirea puterilor fizice si starea de rău general.”

Experimentul a fost inițiat in coloniile unor state si apoi extins, desfășurându-se pe etape. Exista dovezi ca „ADN-ul uman este un internet biologic, influențat si reprogramat prin cuvinte si frecvente fără a elimina genele ”. Biofizicianul si biologul rus Pjotr Garjajev a afirmat  : „ cromozomii vii funcționează ca niște computere holografice solitonice (solitonul = raza luminoasa care nu-si schimba forma in cursul deplasării) ce folosesc radiația laser endogena a ADN-ului”. Cu alte cuvinte, prin anumite modele de raza laser cu anumite frecvente, ni se influențează informația genetica a ADN-ului, caci „ Substanța vie a ADN-ului uman va reacționa la razele laser modulate de limbaj si chiar la undele radio daca se folosesc frecventele corecte”.  In Romania, in urma unor programe de studiu a medicilor psihiatrii pediatri, pe copiii autiști, care, așa cum se știe, au o hipersensibilitate ce le conturează comportamentul specific, s-a observat ca vizionarea unor posturi TV (chiar daca se difuzau desene animate) le declanșa crize nevrotice cu astuparea urechilor si ochilor, însă vizionarea acelorași programe (tot de desene animate, de exemplu) la alte posturi nu le declanșa astfel de stări. Explicația a fost ca acești copii, „având secvențial sensibilități in exces, dau alarma, prin comportamentul lor, asupra unor semnale electromagnetice pe anumite frecvente … concretizata in manifestări nevrotice ”( articolul “Războiul tăcut si ADN-ul uman internet biologic” din Revista Vitralii, nr.32/2017)

Din păcate obsesia unora pentru putere a dus la folosirea științei cunoașterii corpului uman in scopul  manipulării si supunerii semenilor. Freud spunea despre complexul puterii ca este „forma  elevata de agresivitate umana care transforma complexele noastre de inferioritate in complexe de superioritate” .

O conștiință colectiva umana superioara este capabila sa-si păstreze entropia pozitiva, opunându-se haosului, dezintegrării ,induse de unii,  comportându-se ca o oglinda : cei ce trimit spre oglinda un zâmbet vor recepta  reflexia unei fete vesele si luminoase ; cei ce trimit spre oglinda un chip încruntat si încărcat de ura vor recepta o imagine agresiva cu ei, in primul rând…

Noi, fiecare, trebuie sa ne străduim sa înțelegem ca viul nostru sănătos înseamnă un echilibru trupesc (consum de alimente si apa naturale, respirat aer curat, mișcare  in natura)  si un echilibru emoțional (sentimente pozitive : dragoste, iertare, credință, speranță, tolerantă, înțelegere ).

Dar toata aceasta strădanie  de a înțelege ne-ar fi inutila daca nu acționăm in sensul aplicării ei menținând planeta vie si prietenoasa …

Un organism sănătos  înseamnă un corp in armonie cu natura.

Cabinetul Medical dr. Eugenia Vitan se află pe strada Cloşca din Alba Iulia, nr. 8, iar pentru informaţii şi programări aveţi la dispoziţie numărul de telefon: 0258-701077; 0751 415 104


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

Urzica, plantă medicinală – proprietăţi şi tratamente. Preparate pe bază de urzică: zeama (infuzia) şi sucul de urzică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Urzica plantă medicinală • Tratamente bazate pe urzică • Recoltarea şi timpul înfloririi • Preparate: zeama (infuzia) de urzică, tincura de iarbă şi de rădăcină de urzică, pulberea de urzică

Modestă şi nesuferită din cauza ţepilor ei, Dumnezeu i-a dăruit urzicii puteri miraculoase de vindecare. Această cenuşăreasă a plantelor are mari probleme de „imagine”: buruiană de frunte, tăiată cu coasa, când ocupă teritorii prea mari în fâneţe şi în grădini, e foarte greu să o reconsideri drept plantă medicinală cu însuşiri de excepţie. Dar ăsta e adevărul! Nenumărate studii şi cercetări făcute în ultimii ani au arătat că în frunzele, în seminţele şi în rădăcinile urzicii există adevărate farmacii, unde sunt produse medicamente care vindecă fără greş sute de boli. Cunoscută încă din Antichitate pentru virtuţile sale alimentare şi medicale, urzica este recomandată frecvent în curele alimentare şi terapeutice de primăvară. Considerată ca o plantă sacră, urzica vie se consumă pe toată durata Postului Mare, în mod obligatoriu în ziua Dochiei, în săptămâna Patimilor şi în Sâmbăta Paştelui.

Citeşte şi: Muşeţelul plantă medicinală • Muşeţelul întrebuinţări şi proprietăţi • Preparate din muşeţel • Proprietăţi terapeutice

urzicaCartea de vizită

Urzica (Urtica dioica) este o plantă erbacee care  creşte în zone cultivate sau necultivate în grădini, izlazuri, pe lângă şanţuri, pe lângă drum, în marginea apelor, în păduri sau pe locuri grase unde au fost stâne de oi. Frunzele emană substanţe (acid formic) care în contact cu pielea produc urticarie (inflamaţie specifică, însoţită de usturime şi prurit intens), de unde şi denumirea latinească a plantei, cuvântul „urere” însemnând “a arde”. Are în pământ un rizom târâtor, tulpină aeriană, înaltă până la 1.50 m, cu frunze opuse, oval lanceolate, dinţate pe margini şi cu peri urticanţi rigizi.

Elit - Gustul Desăvârșit

Florile dioice, de culoare verzuie, sunt dispuse pe indivizi diferiţi, cele feminine alcătuite dintr-un ovar superior, înconjurat de 4 petale, iar cele masculine dintr-un perigon patru-foliat şi 4 stamine, fiind reunite în panicule, la subţioara frunzelor superioare. Proprietăţile terapeutice şi alimentare ale urzicilor sunt datorate bogăţiei în unele substanţe bioactive între care predomină complexul de săruri minerale, îndeosebi fier, magneziu, calciu, potasiu şi siliciu. În plus, există o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decât în mere), precum şi alte vitamine importante cum ar fi K (cu acţiune antihemoragică), PP, complexul B şi provitamina A (beta-caroten).

Citeşte şi: Ghimbirul proprietăţi • Ghimbirul afrodisiac • Reţete cu ghimbir • Ceaiul de ghimbir

Cum recoltăm urzica

De la urzică se folosesc două părţi care au proprietăţi medicinale destul de diferite: iarba (adică tulpina cu tot cu frunze) şi rădăcina (mai exact, rizomii, adică tulpini subterane în care urzica îşi depozitează peste iarnă substanţele de rezervă).
Iarba – se recoltează tulpinile, cu tot cu frunze şi, eventual, cu inflorescenţe, prin tăiere, în faza de maturitate a plantei, adică în intervalul cuprins între lunile iulie şi

noiembrie. Ar fi bine să se recolteze partea aeriană de la urzică toamna, târziu, când odată cu frunzele şi tulpina, se pot culege şi seminţele de urzică, care au calităţi medicinale deosebite. Se taie vârfurile înflorite ale urzicii (care trebuie să aibă o lungime de 20-30 cm, nu mai mult), care apoi se pun la uscat în strat de grosime medie (maximum 4 centimetri), în locuri aerisite, umbrite şi lipsite de umiditate. Atunci când s-au uscat, tulpinile de urzică devin foarte casante şi se rup cu un pocnet sec. Se depozitează în pungi de hârtie, în locuri întunecate şi uscate.

Rădăcinile (rizomii) – se recoltează după primele brume, în luna noiembrie, când se dezgroapă cu o cazma, se spală într-un curs rapid de apă şi se lasă să se usuce într-o încăpere călduroasă şi, dacă se poate, expuse la lumina soarelui (chiar dacă această lumină este filtrată de sticlă). Când s-au uscat, rădăcinile de urzică devin, şi ele, foarte casante şi se rup cu un pocnet sec. Se depozitează în săculeţi de pânză, în locuri răcoroase şi uscate.

Citeşte şi: Leurda planta medicinală • Leurda, proprietăţi şi beneficii • Leurda – remedii • Tinctura de leurdă • Reţete şi afecţiuni care pot fi tratate cu leurda

Preparate pe bază de urzică

Tinctura de iarbă de urzică. Se pun într-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze, peste care se adaugă două pahare (în total 400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de 12 zile, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de 4-6 ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în pu­ţină apă.

Tinctura de rădăcină de urzică. Într-o sticlă cu dop se pun 15 linguri de pulbere de rădăcină, peste care se adăugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 60 de grade (deoarece extragerea principiilor active din rădăcină necesită o concentraţie alcoolică mai mare). Se închide sticla ermetic şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de 4 ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în puţină apă.

Pulberea. Atât rădăcinile, cât şi partea aeriană a urzicii se macină cât mai fin cu râşniţa electrică de cafea. Depozitarea pulberii de urzică se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 4 săptămâni (deoarece unele principii active ale urzicii se oxidează în timp). Pulberea din partea aeriană se administrează de 3-6 ori pe zi, câte o linguriţă întreagă, pe stomacul gol. Pulberea de rădăcină se administrează de 4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă, pe stomacul gol.

Citeşte şi: Ceapa proprietăţiBoli ce pot fi prevenite cu ceapă • Tratamente interne cu ceapă • Tratamente externe cu ceapă • Remedii din ceapă

Infuzia combinată. Reţeta este aproape aceeaşi, atât pentru frunze, cât şi pentru rădăcină. Se pun 3-4 linguri de pulbere de iarbă de urzică sau 2 linguri pulbere de rădăcină la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lasă să se răcească şi se strecoară. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de urzică, care se foloseşte intern (2-4 căni pe zi).

Sucul de urzică. Se obţine din frunzele proaspăt culese, cât timp planta este verde (adică de primăvara şi până toamna târziu). Acest suc se obţine cu ajutorul mixerului (blenderului) electric: în vasul mixerului se pun 100 de grame de plantă foarte bine spălată în prealabil şi 150 ml de apă de izvor, după care se omogenizează totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 120 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a anemiei.
Într-un număr viitor ne vom referi la bolile pe care această plantă miraculoasă le tratează.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Ce este un dezumidificator și cu ce ne ajută în locuință (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Un dezumidificator este un dispozitiv care scade umiditatea din aer. Acestea sunt utilizate în spații în care umiditatea este prea mare, cum ar fi camere de depozitare, subsoluri, dormitoare sau baie. Dezumidificatoarele funcționează prin absorbția umidității din aer și colectarea acesteia sub formă de condens. Utilizarea unui dezumidificator poate ajuta la prevenirea mucegaiului, dar și a altor probleme cauzate de umiditate. Există dezumidificatoare pentru uz casnic și profesional, diferențiate prin capacitatea de a gestiona volumul de aer și nivelul de control al umidității.

Dezumidificatoarele sunt deci aparate esențiale în casele și locațiile unde există umiditate ridicată, cauza principală a mucegaiului și igrasiei. În acest articol, vom discuta despre dezumidificatoarele de uz casnic și despre diferitele caracteristici și beneficii ale acestora.

Ce este un dezumidificator de uz casnic?

Un dezumidificator casnic este un aparat care elimină excesul de umiditate din aer în spațiile interioare, cum ar fi casele și birourile. Face acest lucru prin aspirarea aerului din cameră, trecându-l peste un element răcit cu agent frigorific și apoi eliminând aerul uscat înapoi în cameră. Umiditatea din aer se condensează și apoi se scurge într-o găleată de colectare sau este canalizată într-un canal de scurgere. Ne referim aici la dezumidificatoarele electrice, nu la cele neelectrice, absorbante cu o capacitate extrem de mică.

Elit - Gustul Desăvârșit

Tipuri de dezumidificatoare de uz casnic

Există trei tipuri principale de dezumidificatoare electrice de uz casnic: dezumidificatoare cu agent frigorific, dezumidificatoare cu desicant și dezumidificatoare Peltier. Dezumidificatoarele cu agent frigorific sunt cele mai răspîndite și folosesc o bobină răcită cu agent frigorific pentru a condensa umiditatea din aer. Dezumidificatoarele cu absorbție folosesc un mecanism diferit, bazat pe un material care poate absorbi umezeala. Materialul este de obicei un gel de silice sau o substanță similară și funcționează prin colectarea umidității din aer. Dezumidificatoarele Peltier se bazeaza pe răcirea unui element cu ajutorul curentului electric. Acestea au in general, o capacitate redusă de dezumidificare și pot fi folosite eficient doar în spații foarte mici. .

Beneficiile dezumidificatoarelor de uz casnic

  • Îmbunătățește calitatea aerului din interior: nivelurile ridicate de umiditate pot duce la apariția mucegaiului și a problemelor conexe care pot fi dăunătoare sănătății dumneavoastră. Îndepărtând excesul de umiditate din aer, dezumidificatoarele îmbunătățesc calitatea aerului din interior și ajută la prevenirea mucegaiuluiși a altor probleme conexe.
  • Reduce reacțiile alergice: nivelurile ridicate de umiditate pot provoca, de asemenea, o creștere a alergenilor, cum ar fi acarienii de praf, care pot declanșa reacții alergice la unele persoane.

Previne deteriorarea mobilierului: nivelurile ridicate de umiditate pot provoca deteriorarea mobilierului, inclusiv podelelor din lemn, tapetului și tapițeriei. Dezumidificatoarele ajută la menținerea uscată a spațiilor interioare, ceea ce poate preveni deteriorarea mobilierului.

Crește eficiența energetică: Dezumidificatoarele vă pot ajuta să reduceți factura de energie prin reducerea nevoii de aer condiționat. Când aerul este uscat, este mai ușor pentru aparatul de aer condiționat să răcească aerul, ceea ce înseamnă că nu trebuie să lucreze la fel de greu.

Îmbunătățește confortul: nivelurile ridicate de umiditate pot face ca spațiile interioare să se simtă moale și inconfortabile. Dezumidificatoarele ajută la reducerea nivelului de umiditate, ceea ce poate face ca spațiile interioare să se simtă mai confortabile.

Caracteristici ale dezumidificatoarelor de uz casnic

  • Capacitate: Dezumidificatoarele de uz casnic vin în diferite dimensiuni, cu capacități diferite de a elimina umezeala din aer. Atunci când alegeți un dezumidificator, luați în considerare dimensiunea încăperii în care va fi folosit și nivelul de umiditate al camerei. Un dezumidificator mic poate să nu fie adecvat pentru o cameră mare cu niveluri ridicate de umiditate.
  • Controlul umidității: Multe dezumidificatoare vin cu un umidistat încorporat, care vă permite să setați un anumit nivel de umiditate pentru cameră. Odată ce nivelul de umiditate dorit este atins, dezumidificatorul se va opri, iar când nivelul de umiditate crește, dezumidificatorul se va reporni.
  • Dezghețare automată: Dezumidificatoarele care funcționează la temperaturi scăzute pot fi acoperite cu îngheț, ceea ce le poate reduce eficiența. Unele dezumidificatoare sunt dotate cu o funcție de dezghețare automată care dezgheță automat unitatea, permițându-i să continue să funcționeze eficient.
  • Oprire automată: Un dezumidificator casnic vine cu o funcție de oprire automată care oprește automat unitatea atunci când bazinul de colectare a apei este plină. Aceasta este o caracteristică convenabilă care împiedică revărsarea apei și deteriorarea unității.
  • Nivel de zgomot: Unele dezumidificatoare pot fi zgomotoase, în special cele cu ventilatoare de mare putere. Dacă zgomotul este o problemă, căutați un dezumidificator cu un rating scăzut în decibeli.
  • Portabilitate: Dacă trebuie să mutați dezumidificatorul din cameră în cameră, căutați o unitate cu roți și un mâner încorporat pentru o mobilitate ușoară.
  • Preț: dezumidificatoarele de uz casnic variază în funcție de capacitate și funcțiu. Luați în considerare bugetul și caracteristicile de care aveți nevoie atunci când alegeți un dezumidificator.

Numeroase modele de purificatore de aer de tip casnic pot fi gasite în magazinul AlecoAir, la cele mai bune prețuri. Calitatea acestora este incontestabilă, fapt pentru care, sunt o alegere perfectă pentru orice tip de locuință. O scurta vizita pe site-ul lor vă va ajuta să faceți o alegere potrivită.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Varza murată – proprietăţi, leac popular excelent pentru minte, inimă şi… trup

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Varza murată este un aliment minune. Cu toate că ne amintim de ea doar ocazional, varza murată se bucură de anumite proprietăţi medicale şi nutriţionale ce merită menţionate.

Varza murată este extrem de bogată în vitamina C (mai bogată chiar decât alimentul în stare proaspătă, crudă), vitamină ce oferă protecţie antioxidantă, dar nu numai, ajutând astfel la fortifierea sistemului imunitar al organismului. Varza murată este cunoscută şi ca un puternic mineralizant şi remediu împotriva anemiei.

În compoziţia sa sunt prezente minerale şi vitamine esenţiale pentru funcţionarea optimă a organismului: vitamine din complexul B şi minerale precum magneziu, acid folic, potasiu, fier, iod. Numai 100 g de varză murată asigură un sfert din doza zilnică de vitamina C recomandată, iar un pahar-două pe zi de zeamă de varză pot face minuni pentru persoanele anemice sau a celor suferind de hemoroizi.

De asemenea, varza acră poate fi consumată cu încredere în curele de slăbire întrucât conţine puţine calorii (20 calorii la 100 grame) şi contribuie la reglarea digestiei, înlesnind totodată arderea grăsimilor.

Elit - Gustul Desăvârșit

În timpul procesului de fermentaţie se formează acidul lactic ce acţionează pozitiv asupra tractului digestiv curăţându-l de bacteriile dăunătoare şi ajutând astfel la detoxifierea organismului. Pe lângă rolul său de eliminator al toxinelor din organism, varza murată mai este cunoscută şi pentru efectul său de stabilizare a tensiunii arteriale.

Recent, nutriţioniştii secolului XXI apreciază varza murată drept un puternic aliment afrodiziac pentru bărbaţi, ducând la creşterea potenţei masculine. Conform unui alt studiu recent, femeile care consumă varză murată de 5 ori pe săptămână prezintă un risc cu 70 la sută mai scăzut de a dezvolta cancer la sân. Virozele pot fi şi ele evitate prin consumul de varză acră, iar pentru prevenirea gripei aviare varza murată este recomandată cu căldură de către specialişti. Graţie conţinutului său de vitamina B12, varza murată încetineşte procesul de îmbătrânire, protejând sistemul nervos şi împiedicând pierderile de memorie.

Previne infecţiile respiratorii

Medicii nutriţionişti susţin că legumele şi fructele murate pot deveni alimente probiotice, atât timp cât sunt conservate corespunzător. Experţii menţionează că murăturile sunt indicate mai ales în perioada rece a anului deoarece au efecte revitalizante, remineralizante, de întărire a sistemului imunitar, de optimizare a digestiei şi de stimulare a detoxifierii organismului.

„Varza murată, de exemplu, îşi păstrează compuşii anticancerigeni, hepatoprotectori şi antioxidanţi. În plus, datorită conţinutului ridicat de vitamina C naturală – până la 60 de miligrame la suta de grame, varza are un efect antioxidant, potenţat şi de vitaminele A şi E, de mineralele: zinc, magneziu, potasiu şi calciu, întărind sistemul imunitar şi rezistenţa la viroze, inclusiv la diferitele forme de gripă”, precizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Potrivit expertului, alimentul este indicat persoanelor cu disbioză, afecţiune determinată de tratamentele cu antibiotice de sinteză, pentru că restabileşte microflora intestinală şi combate efectul imuno-supresor al acestor medicamente.

„Varza murată, deşi este săracă din punct de vedere caloric, respectiv 20 de kilocalorii la suta de grame, are un conţinut ridicat de fibre care determină instalarea rapidă a stării de saţietate”, completează specialistul în nutriţie.

Mai mult, studiile de specialitate arată că acest produs alimentar este recomandat femeilor aflate la menopauză, deoarece stimulează secreţia hormonilor estrogeni şi creşte sensibilitatea acestora, atenuând simptome precum bufeuri şi nervozitate. De asemenea, antioxidanţii din murături previn apariţia nitrozaminelor cancerigene, rezultate în urma digestiei cărnurilor sau a preparatelor din carne precum şi oxidarea grăsimilor alimentare ingerate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare