„Dosarul pensiilor ilegale” – Viorica Călin, funcţionara de la Casa de Pensii Alba, eliberată după 10 luni de arest preventiv
Viorica Călin zisă „Vivi”, angajata Casei de Pensii Alba despre care porcurorii DIICOT susţin că era „pionul” din cadrul instituţiei prin intermediul căruia liderii grupării din cadrul „Dosarului pensiilor ilegale” introduceau dosarele falsificate în sistem, a fost eliberată din arest preventiv după 10 luni de detenţie. Alături de ea au mai fost eliberaţi alţi trei membri ai grupării de falsificatori – Marian Cosmin Toma, Ionel Toma şi Vasile Dacian Pop. În schimb, după gratii rămân în continuare cei consideraţi liderii grupării – Constantin Toma, Vasile Toma şi Coasian Sabin. „Admis recursurile inculpaţilor Toma Marian Cosmin, Toma Ionel, Pop Vasile Dacian şi Călin Viorica, înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara”, se arată în minuta Curţii de Apel Alba Iulia.
Viorica Călin, funcţionară cu grad de inspector, a introdus în sistem, “cu complicitatea unor funcţionari din cadrul Casei de Pensii Alba”, după cum spun anchetatorii, sute de dosare conţinând cărţi de muncă falsificate. Astfel, sute de persoane din judeţ, în special din Munţii Apuseni, au beneficiat ani la rând de pensii fără să aibă acest drept. În schimbul serviciilor sale, “Vivi” era răsplătită în special cu bunuri şi produse. Ea a reuşit ca să-şi ridice o cabană la Gârda cu material lemnos primit de la beneficiarii dosarelor de pensii falsificate, spun procurorii DIICOT în rechizitoriul întocmit în „Dosarul pensiilor ilegale”.
În total 167 de persoane au fost trimise în judecată în 13 martie 2012 în acest dosar. Acuzaţiile care li se aduc sunt de constituire a unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi riscă pentru aceste fapte pedepse cuprinse între 10 – 20 ani de închisoare. Cea mai mare parte a inculpaţilor provin din rândul beneficiarilor de pensii ilegale din zona Munţilor Apuseni şi sunt pensionari. Aceştia au fost convinşi de avocaţi să-şi recunoască vinovăţia şi cel mai probabil vor scăpa cu suspendarea pedepselor după ce vor fi judecaţi în procedură de urgenţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”
“Trick or treat!” • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]
MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen. Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză. De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]