Ştirea zilei

Dosarul ”Corupție la Finanțe” la un pas de o soluție definitivă la ÎCCJ

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Doina Scutea și Anghel Bogin ar putea afla în curând dacă rămân cu condamnările la închisoare cu suspendare, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș

Petrecerea Divorțaților

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă astăzi recursul formulat de fostul decan al Baroului Alba, Doina Scutea, fostul director al DGFP Alba, Anghel Bogin și alți trei inculpați din dosarul ”Corupție la Finanțe”, la sentința pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

În acest dosar, la data de 28 iunie 2012, Doina Scutea a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, trafic de influenţă şi înşelăciune în forma tentativei; Anghel Bogin – 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă şi 400 lei (patru sute lei) amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de instigare neurmată de executare la infracţiunea de abuz în serviciu. Alexandru Duca (administrator al S.C. Fonduri Structurale şi de Coeziune SRL Alba Iulia) a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă în formă continuată, complicitate la cumpărare de influenţă, spălare de bani în formă continuată, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; Claudiu Vulpe (fost ofiţer SIE) – 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi complicitate la cumpărare de influenţă; Radu Bogdan (fost consilier în cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii) – 1 an şi 10 luni închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

Recursul a fost înregistrat la ÎCCJ în data de 26 noiembrie 2012 iar astăzi se află la al 5-lea termen.

Reamintim că DNA Alba Iulia i-a trimis în judecată pe cei cinci inculpaţi în februarie 2011 iar în mai 2011 dosarul a fost strămutat de la Curtea de Apel Alba Iulia la Curtea de Apel Târgu Mureş. Potrivit procurorilor, avocata Doina Scutea i-ar fi promis fostului director de la Finanţe, Anghel Bogin, că va interveni pe lângă magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia pentru a determina o sentinţă favorabilă într-un dosar, solicitând în schimb compensarea unor obligaţii fiscale restante acumulate de cabinetul său individual. „Afacerea” ar fi fost intermediată de Alexandru Duca şi Claudiu Vulpe.

Mai multe despre acest dosar puteți citi AICI


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult